Deputatul-revolutionar Gheorghe Firczak, campion la „fabricat” biografii
Deputatul hunedorean Gheorghe Firczak, unul dintre cei care apar pe listele CNSAS ca fost colaborator cu Securitatea, s-a transformat dintr-un profesor de istorie, inainte de 1989, intr-un politician deosebit de alunecos. El este reprezentatul in Parlament al minoritatii rutenilor si a reusit performanta de a intra in legislativ cu doar 2.871 de voturi adunate la nivelul intregii tari.
Colegii de munca de la Scoala Generala nr. 6 din Petrila isi amintesc ca fostul profesor era un tip ciudat, de fata cu care lumea ezita sa vorbeasca prea multe. Totusi Firczak sustine ca nu a fost „turnator”, ci a dat numai declaratii referitoare la propria-i persoana.
Conform listei date publicitatii de CNSAS, unul dintre dosarele de retea primite dupa desecretizare se refera la deputatul de Hunedoara Gheorghe Firczak, care reprezinta in Parlament Uniunea Culturala a Rutenilor. Fostii colegi ai acestuia nu sunt surprinsi de aparitia sa pe o asemenea lista. „Era o persoana ciudata fata de care lumea avea retineri cand vorbea.
Era suspect pentru ca tot timpul incerca sa parvina, prin orice mijloace”, a declarat Aurel Bulz, fost coleg cu actualul deputat.
Un emanat al Revolutiei
Revolutia din decembrie ’89 l-a gasit pe Firczak in Deva. Conform propriilor declaratii a fost unul dintre revolutionarii cei mai activi. Unii participanti la evenimente sustin ca actualul deputat nu a fost chiar atat de activ si ca nu se stie de ce parte a baricadei s-a situat la inceputul miscarilor populare din resedinta judetului Hunedoara.
„Noi am plecat de la fabrica spre Judeteana de Partid. A aparut acolo in balcon un om, care am inteles mai tarziu ca era Firczak, si care voia sa preia controlul manifestantilor. Nu l-a prea bagat nimeni in seama, dar era deosebit de agitat”, a spus unul dintre cei care a participat la evenimentele sangeroase din ’89.
Ulterior parlamentarul s-a ranit sarind gardul din spatele Prefecturii pentru ca cei care-l cunosteau nu voiau sa-l lase sa patrunda in cladire. Acum, Gheorghe Firczak are brevet de revolutionar si face parte din conducerea Asociatiei Revolutionarilor din Deva.
El sustine ca este cel care s-a ocupat cu organizarea transportului generalilor Nuta si Mihalea, arestati la Deva si morti in conditii misterioase, dupa ce elicopterul in care erau transportati spre Bucuresti s-a prabusit.
Goana dupa functii dupa ’89
Imediat dupa Revolutie, Firczak a fost membru al FSN si ulterior CPUN la nivel judetean. In momentul in care a vazut ca nu are loc pe listele partidelor nou-formate, el si-a construit o biografie de ungur si a infiintat la Deva o filiala a partidului Liberal Democrat Maghiar, formatiune care a luat nastere, cu complicitatea lui Ion Iliescu, in 1995, ca sa rupa din electoratul UDMR.
Dupa un esec rasunator in alegerile din 1996, „ungurul” Firczak a trecut in tabara PDSR. Printr-un comportament slugarnic fata de presedintele filialei din Hunedoara a acestui partid, Mihail Rudeanu, actualul deputat rutean a ajuns sa ocupe functia de secretar al organizatiei judetene.
Pozitia inalta din PDSR nu l-a ajutat totusi sa ocupe un loc pe listele parlamentare pentru alegerile din anul 2000.
Pentru ca voia sa ajunga neaparat in Parlament, deputatul turnator si-a dat demisia din PDSR si si-a fabricat o noua biografie, gasind pe arbore genealogic al familiei o ramura de rutean. Atat in urma alegerilor din anul 2000, cat si in 2004 a ajuns in Camera Deputatilor ca reprezentant al Uniunii Culturale a Rutenilor, ales cu putin peste 2.000 de voturi la nivelul intregii tari.
Turnator sau victima
Gheorghe Firczak se declara, insa, nevinovat. El sustine ca este o victima a Securitatii si ca a dat numai declaratii referitoare la propria-i persoana. Ruteanul crede ca a intrat in atentia Politiei Politice dupa un articol despre Cetatea Devei, in care a prezentat o versiune a istoriei, neagreata de comunisti.
„Eu stiu ca am fost urmarit de Securitate. Nu am fost informator si nu stiu cum de a aparut numele meu pe acea lista (a celor cu dosare de retea). Azi am cerut sa-mi vad dosarul la CNSAS. Deocamdata nu pot spune mai multe”, a spus Firczak.