Desantul chinez

”Huawei și eu personal nu am primit niciodată nicio solicitare, de la niciun guvern, pentru a furniza informații necuvenite. (…) În acest context eu nu văd nicio legătură strânsă între convingerile mele politice și deciziile de business pe care le ia compania pe care o conduc. Și cred că am spus deja foarte clar că vom spune un nu categoric oricăror cereri de acest gen.”[1]

Ren Zhengfei, CEO și fondator al Huawei

Într-o simplificare dramatică a realităților scenei globale, întrebarea care se pune este dacă China va fi pentru UE partenerul ideal sau cel mai cumplit coșmar. Deocamdată sunt elemente care, judecate nenuanțat, îi conduc pe unii observatori către prima concluzie și pe alții la cea de-a doua. Pe cei care de ceva vreme cochetează cu ideea că UE își trăiește ultimii ani nici nu-i mai iau în calcul.

Din fericire, lumea în care trăim este complexă iar globalismul, oricât de mult l-am nega, a introdus în ecuație atât de multe nuanțe încât judecățile simplificate sunt din start sortite eșecului. Relația UE – China este într-o dinamică pasionantă și deschisă aproape oricărui tip de evoluție. Cele două părți dovedesc permanent că au resurse excelente pentru a oferi lumii speranță și echilibru, în ciuda diferențelor de viziune pe mai multe dosare de politică internațională sau a accidentelor de parcurs.

EU LEAKS BY CHINA, FEATURING USA

Area 1, o companie americană de securitate cu sediul în California, înființată în anul 2013 de foști agenți ai NSA, a dezvăluit în decembrie 2018 că a descoperit un atac provocat de hackeri de elită angajați de armata chineză, care au reușit să își creeze și să-și mențină timp de trei ani accesul la peste 1000 de documente (telegrame) confidențiale vehiculate pe canale diplomatice din Uniunea Europeană.

Totul ar fi pornit, în opinia Area 1, de la un atac de tip phishing ce a vizat comunicațiile unor diplomați ai Republicii Cipru ce a avut succes și care le-a dat ulterior hackerilor chinezi acces la întreaga rețea de comunicații diplomatice a UE.

Ce a urmat a fost și mai interesant: Area 1 a oferit presei americane, în speță ziariștilor de la The New York Times, copii ale documentelor despre care au pretins că au fost corupte de hackerii chinezi, iar publicația le-a rezumat în articolul cu titlul ”Telegramele diplomatice europene accesate de hackeri pun în evidență o lume extrem de îngrijorată în legătură cu Trump, Rusia și Iran”[2].

Gestul companiei de securitate Area 1 a generat neîncredere și chiar stupefacție. Un specialist al companiei McAfee, specializată în securitate cibernetică, s-a pronunțat în legătură cu maniera în care au acționat cei de la Area 1 ca fiind de necrezut, inacceptabilă și cu siguranță neetică[3].

De ce ar dori o companie de securitate americană să ofere documentele diplomatice europene corupte, pretins obținute de la hackeri chinezi[4] presei, când minima curtoazie ar fi recomandat păstrarea confidențialității? Să fie vorba de bani, de un gest inadecvat menit să aducă publicitate? Sau de o încercare de a semăna neîncredere între oficialii europeni și cei chinezi?

Scandalul se suprapune nefericit peste cel generat de insistențele americanilor cu privire la folosirea companiei Huawei de către guvernul chinez ca mijloc de spionare a statelor care au achiziționat echipamente și tehnologie produsă de respectiva companie, în special a statelor aliate în cadrul NATO.

Pe de altă parte, analizând documentele publicate de The New York Times, jurnaliștii europeni au ajuns la concluzia că acestea nu vor dinamita diplomația europeană, poate chiar dimpotrivă, o pun într-o lumină nesperat de favorabilă, în aceeași măsură în care scot la iveală teme majore de preocupare pentru oficialii europeni, inclusiv din perspectiva relației cu China.

Trecând în revistă EU Leaks, jurnaliștii de la The Guardian, de exemplu, au fost relativ dezamăgiți de lipsa unor bombe care să facă deliciul presei[5], așa că s-au mulțumit să observe că Londra va trebui, odată cu Brexit, să renunțe la a se mai baza pe sprijinul Serviciului European de Acțiune Externă în anumite operațiuni și să-și pună la treabă la întreaga capacitate propria mașinărie diplomatică.

Până la urmă, ce anume au scos la lumină cele peste 1000 de telegrame diplomatice aflate în posesia The New York Times? O scurtă analiză a publicațiilor occidentale interesate de subiect pune în evidență următoarele aspecte:

(i) Uniunea Europeană pare să dispună la acest moment de o politică externă funcțională, pe-o singură voce și un aparat diplomatic eficient. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker este, de altfel, citat în anumite telegrame explicând părții chineze că UE se așteaptă să fie tratată ca un tot și indivizibilă;

(ii) diplomații UE și ai Chinei împărtășesc preocupări comune legate de mesajele de tweeter și acțiunile instinctuale ale președintelui american Donald Trump, anecdota împărtășită de ambele părți fiind aceea că au de înfruntat un inamic comun în neprevăzutul președinte american;

(iii) o telegramă ce se referă la atmosfera de la summit-ul UE – China din iulie 2018 îl citează pe președintele Xi Jinping ca făcând următoarea afirmație: ”În timp ce Trump îl admiră pe Putin, Putin însuși îl consideră pe Trump un ciudat”;

(iv) referindu-se la SUA în era Trump, liderii chinezi nu se sfiesc să le expună europenilor părerea lor: ”SUA se comportă ca și cum s-ar bate într-un box fără reguli; brusc, au decis că nu le mai plac regulile globale și vor să le rupă tocmai acum, după ce cu greu a reușit și China să se alăture clubului. SUA a aruncat pe geam orice reguli și etichetează unilateral pe toată lumea, fără a da nimănui posibilitatea să se pronunțe.”;

(v) liderii chinezi sunt creditați ca foarte interesați să facă împreună cu UE un front comun pentru apărarea regulilor de bază actuale ale comerțului mondial împotriva valului de instabilitate generat de acțiunile administrației de la Casa Albă, luând totuși precaut în calcul să nu-l izoleze pe Donald Trump;

(vi) o evaluare exhaustivă a diplomaților europeni privind China și Africa atenționează asupra faptului că politica agresivă a președintelui Xi are un impact considerabil asupra țărilor africane. Cu un control al partidului comunist tot mai extins asupra economiei și societății, China a devenit tot mai sigură pe ea și dornică să exporte peste hotare modelul său de guvernare autoritaristă. Iar statele africane pot deveni lesne victime ale influenței chineze;

(vii) o telegramă pune problema că noile tehnologii de comunicare nu vor contribui la deschiderea Chinei. Prin ștergerea de conturi de socializare sau a informațiilor considerate de guvern ca periculoase pentru politicile partidului, tocmai în condițiile în care cetățenii chinezi obișnuiți consumă tot mai mult conținut mediatic, autoritățile reușesc să prevină dezbaterile cetățenești deschise asupra politicilor guvernamentale;

(viii) hotărârea UE în apărarea acordului nuclear cu Iranul apare și el în corespondența pusă de Area 1 la dispoziția presei americane. Pare, din aceste documente, că diplomații europeni au încercat printre altele să convingă prudenta Chină să joace un rol tot mai pronunțat în combaterea intenției Casei Albe de a reimpune sancțiuni Iranului. De ce? Pentru că Iranul, în ciuda unei minorități fundamentaliste în chestiuni religioase, este covârșitor pro-occidental și pro-european;

(ix) telegramele diplomatice pun în evidență o Uniune tot mai îngrijorată de acțiunile lui Putin, pe cât de lipsită este de planuri fezabile cu care să-i contracareze politica, deși toate temerile și scenariile negative privind agresiunea rusă din Ucraina (chestiunile privind Crimeea și Marea de Azov) par să se fi confirmat.

HUAWEY, SĂMÂNȚĂ DE SUSAN SAU CAL TROIAN?

În prima jumătate a lunii ianuarie ac., CEO-ul și fondatorul companiei Hi-Tec Huawei, Ren Zhengfei, a simțit nevoia unui gest la care recurge (se pare) foarte rar și anume să discute cu presa. Momentul nu a fost ales întâmplător, compania sa fiind pusă sub o presiune extremă din a doua parte a anului 2018; acuzațiile de spionaj în care ar fi fost angrenată în beneficiul guvernului chinez abundă și au fost lansate atât din SUA cât și din Europa.

Ren Zhengfei este un fost ofițer al Armatei Populare de Eliberare și om de afaceri, a fondat în 1987 Huawei Technologies Co. Ltd. cu un capital inițial de 5000 de dolari SUA (echivalent yuani) având ca obiect de activitate vânzarea în China continentală de echipamente de telecomunicații produse în Hong Kong. Ren Zhengfei este membru al Partidului Comunist Chinez și nu-și neagă convingerile comuniste, chiar dacă teoria marxistă nu se împacă prea bine cu statutul de capitalist de succes.

În conferința sa de presă, Ren Zhengfei a susținut câteva idei interesante, poate ușor contradictorii[6] privind misiunea companiei pe care a fondat-o și etica acesteia în piața tehnologiilor de comunicații, fără să reușească să fie cu adevărat convingător:

(i) când se pune problema securității cibernetice și a protecției spațiului privat, compania Huawei va fi întotdeauna de partea clienților săi. Huawei nu va întreprinde nicio acțiune care să pericliteze persoanele (fizice) sau vreun stat național;

(ii) așa cum Ministerul de Externe al Chinei a transmis public, nicio lege a statului nu obligă o companie chineză de tehnologie a comunicațiilor să instaleze programe de acces neautorizat (back doors) și Huawei declară oficial că nici nu a primit vreo solicitare de la guvernul chinez pentru acces sau furnizare de informații sensibile aparținând clienților săi;

(iii) deși membru al Partidului Comunist de mult timp, apartenența la această organizație ce conduce China nu-i va afecta, afirmă Ren, capacitatea de a refuza orice acțiune nelegală în care să fie implicată compania Huawei. Huawei este o afacere și va respecta etica în afaceri; printre valorile companiei un loc primordial îl ocupă principiul ”Clientul este în centrul afacerii”, de la care Huawei nu se va abate;

(iv) anul 2019, în viziunea lui Ren Zhengfei, va fi un an dificil pentru compania sa, cu o rată de creștere a veniturilor sub pragul propus de 20%. Încă din 2018, de altfel, au început să se facă simțite dificultățile pentru compania sa, în condițiile în care ținta de venituri de peste 100 de miliarde (USD) nu este clar dacă a fost atinsă. Ren Zhengfei respinge totuși perspectiva ca Huawei să fie tratată similar cu ZTE în 2019, ca țintă a unui regim de sancțiuni instituit de Trezoreria SUA;

(v) ”Huawei este doar o sămânță de susan în conflictul comercial dintre China și SUA. Trump este un președinte grozav. Are curaj să scadă impozitele și companiile vor avea de câștigat, dar trebuie să le tratezi bine pentru a fi dispuse să investească în SUA. Doar așa guvernul va putea colecta suficiente taxe.”[7] a ținut să precizeze Ren Zhengfei în discursul său.

Cu toate declarațiile optimiste ale lui Ren Zhengfei este dificil să convingi pe cineva că Huawei este decuplată de interesele guvernului chinez în condițiile în care, de exemplu, arestarea în Canada a fiicei sale, Meng Wanzhou, a declanșat o ofensivă furibundă, diplomatică și a agențiilor de securitate chineze, împotriva canadienilor.

Ori, Meng a fost arestată de canadieni în vederea extrădării în SUA, care o acuză că, în calitate de președinte financiar al Huawei, s-a implicat în operațiuni de încălcare a sancțiunilor internaționale impuse Iranului. Evident că, dacă acuzațiile se vor confirma în justiție, Huawei va ajunge și să împărtășească soarta ZTE, devenind o țintă certă a sancțiunilor americane.

Huawei este acuzată explicit în SUA, datorită legăturilor sale cu guvernul chinez, că facilitează agențiilor chineze specializate accesul neautorizat la conturile clienților săi, iar americanii au transmis și aliaților avertizări privind riscul de a se expune supravegherii și furtului de informații din partea guvernului Chinei. La finele anului 2018 guvernele Australiei, Noii Zeelande, dar și guvernul Cehiei au anunțat că vor renunța la utilizarea terminalelor Huawei și ZTE în instituțiile guvernamentale[8].

România, pe de altă parte, intenționează să lanseze la începutul anului 2019 licitația pentru upgradarea comunicațiilor în rețea 5G și Ministerul Comunicațiilor de la București nu consideră deocamdată că are suficiente informații care să ofere temeiul excluderii Huawei din procedura competitivă respectivă[9]. Ar fi de menționat faptul că, în noiembrie 2013, guvernul Ponta a semnat cu Huawei un Memorandum de înțelegere privind facilitarea implicării companiei chineze în proiecte IT&C în România[10].

La început de ianuarie 2019, în Polonia, agențiile de securitate au arestat un angajat al Huawei și un angajat polonez al Orange pentru implicarea în activități de spionaj și au percheziționat și birourile Huawei și Orange Polska unde cei doi își desfășurau activitatea[11]. Compania chineză a reacționat imediat, concediindu-și angajatul și dând publicității o declarație în care reafirmă că va coopera în investigații și că este deplin angajată să respecte legile poloneze.

În același timp, oficialitățile poloneze și responsabilii cu securitatea cibernetică din Polonia au lăsat să se înțeleagă că după arestările care au avut loc nu este necesară o schimbare dramatică a politicii faţă de Huawei, dar se analizează posibilitatea de a se renunța la utilizarea echipamentelor Huawei de către instituțiile statului.

Huawei a replicat campaniei conduse de americani oferindu-i o conotație de război comercial clasic; vice-președintele companiei, Ken Hu, insistând pe ideea că în ciuda efortului american de a crea teamă de Huawei pe piețe, utilizând politica pentru a-i limita creșterea, clienții continuă să aibă încredere pentru că tehnologia companiei este semnificativ mai avansată, cu 12 până la 18 luni.

Același Ken Hu a declarat că Huawei va deschide un centru de securitate transparent în Bruxelles, în primul trimestru al anului 2019, pentru a-și asigura clienții că produsele companiei sunt de încredere, urmând să cheltuiască două miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a se concentra pe securitatea cibernetică. Investițiile vor viza modernizarea laboratoarelor și recrutarea de personal, în încercarea de a lupta împotriva preocupărilor globale cu privire la riscurile asociate echipamentelor sale de rețea.[12]

Este de remarcat faptul că (așa cum acreditează Bloomberg[13]) guvernul chinez apreciază că ofensiva ce vizează Huawei este de fapt o expresie a unei ofensive generale a Occidentului care țintește China și le-a cerut mai multor companii ale sale să evite pe cât posibil deplasările angajaților în străinătate, în special în țările din Pactul de Securitate Cinci Ochi (SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă). Dacă deplasările sunt de neevitat, atunci cei în cauză să ia măsuri suplimentare de protejare a dispozitivelor mobile și să aibă asupra lor doar laptop-uri sigure, destinate deplasărilor externe.

INVESTIȚIILE CHINEI DIN EUROPA SUNT VĂZUTE MAI DEGRABĂ CU PREOCUPARE

La mijlocul anului 2018 observatorii americani luau notă de faptul că piața americană a devenit mai puțin favorabilă investițiilor chineze[14]: în H1 2018 investițiile chineze din Europa ajunseseră la 12 miliarde de dolari, în timp ce în SUA nivelul era de 2 miliarde de dolari. De asemenea, pe piața de fuziuni și achiziții în aceeași perioadă nivelul era de 20 de miliarde de dolari în Europa și abia de 2,5 miliarde de dolari în SUA.

Dincolo de întrebarea dacă SUA ar trebui să fie preocupate de scăderea bruscă a apetitului chinez pentru investiții pe teritoriul american, ca un soi de efect secundar al politicii (America First a) Casei Albe, în capitolul de față aș încerca mai degrabă să pun în evidență preocuparea pe care a trezit-o în câteva dintre statele membre ale UE acest apetit crescut al Chinei de a investi în Europa, o piață în care a găsit și continuă să găsească condiții favorabile.

În ultimii ani a putut fi observată tendința unor guverne europene de a analiza mai atent investițiile chineze în creștere, în special Marea Britanie, Germania și Franța[15]. Instituirea unor proceduri de investigare a investițiilor străine (implicit chineze) a fost propusă ca posibil mecanism european în februarie 2017 de Germania, Franța și Italia, într-o scrisoare ce privea subiectul și care era adresată Comisiei Europene.

În discursul despre starea Uniunii din Parlamentul European (septembrie 2017) Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a atras atenția că statele europene nu sunt adepte naive ale comerțului liber internațional și a prezentat propunerile Comisiei privind procedura de investigare a investițiilor străine.

În decembrie 2017 un think-tank[16] format din specialiști ai French Institute of International Relations, Elcano Royal Institute și Mercator Institute for China Studies a publicat raportul Investițiile chineze în Europa[17]. Raportul este rezultatul studiilor unor specialiști care, la inițiativa Elcano Royal Institute și al French Institute of International Relations au lansat, în 6 noiembrie 2014, la Bruxelles o rețea de studii politice critice asupra relațiilor dintre Europa și China, din perspectiva statelor membre și asociate ale UE. Pentru capitolul privind România, au colaborat și specialiști ai Institutului de Economie Mondială din cadrul Academiei Române.

Cum raportul în cauză este public și poate fi consultat inclusiv la adresa de internet pe care o găsiți la subsolul paginii, mă voi mărgini să redau aici câteva din premisele studiului privind investițiile chineze în Europa. Astfel, în opinia autorilor raportului, investițiile chineze în Europa pot contribui la crearea de locuri de muncă, progres tehnologic, creștere a economiei, dar în același timp pot fi cauza unor provocări strategice, surse de destabilizare sau chiar de amenințări directe.

Chestiunile cheie folosite în dezvoltarea Raportului pot fi astfel rezumate:

(i) Deschiderea economiilor europene s-a dovedit o sursă de creștere, dezvoltare și prosperitate; doar că în ultimii ani mai multe guverne europene au fost obligate de evoluțiile și realitățile geopolitice să ia în considerare nevoia stringentă a unui reglaj atent între deschidere, securitate națională și salvgardarea ordinii publice. Propunerile Comisiei Europene privind construcția unui cadru procedural de analiză a investițiilor străine directe în UE este un pas în direcția potrivită.

(ii) În relația cu China problema reciprocității în chestiuni legate de comerț și investiții se dovedește a fi principala preocupare și terenul râvnit pe care se confruntă companiile chineze și europene ce evoluează pe ambele piețe.

(iii) Asprirea poziției europene față de China este deja sesizabilă, de exemplu în dezbaterile legate de oportunitatea acordării statutului de economie de piață funcțională. Mult timp s-a crezut că UE va recunoaște implicit China ca fiind o economie de piață, dar nu este cazul. În Europa există acum un consens că amestecul efectiv al statului și mai ales al partidului comunist în economie este dincolo de orice îndoială.

(iv) Se constată o dezvoltare regională a politicii chineze de investiții în Europa: achiziții făcute în anumite state (Germania, Suedia, Franța, Cehia sau Portugalia) au influență directă pentru dețineri sau operațiuni din alte state europene (România, Belgia, Grecia, Slovacia sau Spania) sau alte zone. Concret, investițiile chineze în energie, transporturi, telecomunicații reprezintă în sine tiparul unei planificări de durată și se constată ulterior că UE are probleme să-și formuleze propriile politici viitoare de dezvoltare în aceste sectoare.

(v) Când ai în vedere definiția strictă a investiției străine directe nu ai cum să măsori amploarea implicațiilor pe care le produce în termeni de dependență (obligațiile implicate de împrumuturi) sau beneficii (crearea de locuri de muncă noi, veniturile din taxe, contribuția la stimularea inovării). De exemplu, investițiile chineze în imobiliare în ultimii cinci ani prin programul Viza de Aur s-au dovedit o sursă serioasă de investiții și implicit venituri pentru multe țări cum ar fi Portugalia, Grecia, Spania sau Lituania. În țări ca Germania capitalurile de risc și finanțările pentru primele etape de dezvoltare a investițiilor sunt pe cale să devină motoarele care dictează dezvoltarea tehnologică viitoare.

(vi) După criza financiară țări ca Portugalia sau Grecia s-au aflat sub o presiune enormă din partea statelor creditoare și a instituțiilor UE pentru a privatiza active din sectorul public și acestea au ajuns în cele din urmă pe mâna investitorilor chinezi, dispuși să plătească mai mult. Acum se întâmplă invers, cerința este aceea de condiționare a vânzărilor de active strategice către investitorii non-UE.

(vii) Povestea investițiilor chineze în Europa este până la urmă despre evidenta dezvoltare a Chinei și pretinsa fragmentare a UE. China a câștigat în susținerea politicilor sale câteva capitale ale unor state europene tocmai pentru că a lipsit încrederea că în Uniune găsesc oportunitățile de care aveau nevoie pentru investiții și dezvoltarea viitoare. Anii de stagnare după criza financiară, Brexitul, revigorarea extremismului european au afectat încrederea în UE; dar este la fel de adevărat că după 2017 situația a început să se îmbunătățească. Au revenit anii cu creștere economică, șomajul scade susținut și procese electorale cheie au fost câștigate de pro-europeni. Pe acest fond s-a reușit și atingerea unui nivel necesar de minimă coordonare a europenilor în privința politicilor Chinei.

Urmărind subiectul prudenței cu care au început să fie abordate politicile investiționale chineze destinate pieței europene, o analiză a publicației The Diplomat[18] oferă o concluzie pertinentă și inspirată cu privire la modul în care ar trebui abordat viitorul relațiilor sino-europene[19]:

”Limitarea investițiilor chineze nu trebuie să fie doar un efort reactiv. În primul rând este extrem de importantă construcția unei poziții de negociere europene comune. Lipsa unei abordări sinergice în privința investițiilor chineze în UE rămâne o problemă preocupantă. Apoi, în modelarea tipului de abordare comună va trebui găsit echilibrul corect între protecția intereselor de securitate națională și necesitatea menținerii opțiunii pentru piețe deschise și comerț liber – principiu de bază care diferențiază Europa de alte piețe.

În același timp, UE nu trebuie să închidă în vreun fel dialogul cu China. Summit-ul UE – China din iulie (2018) a reușit să livreze un comunicat comun care, printre altele, insistă pe efortul comun de a finaliza Acordul extins asupra investițiilor UE – China. Totuși, Europa trebuie să fie realistă și vigilentă în legătură cu ce poate spera să obțină concret din partea Beijingului.

În cele din urmă, în efortul său de a căuta cele mai bune căi de cooperare cu China, UE este vital să se coordoneze cu SUA și să lucreze îndeaproape cu Japonia și alți multilateraliști pentru a găsi soluții comune preocupărilor legate de practicile economice ale Chinei. Până la urmă, pentru Occident este vital ca China să ajungă să-și liberalizeze economia, să devină tot mai transparentă.”

RELAȚIA UE – CHINA LA ÎNCEPUT DE 2019

Relația UE – China în 2019 este văzută de observatorii specializați ca tributară debutului unei perioade de decelerare a optimismului și ușoară accentuare a diferențelor de abordare, în special în chestiunile legate de schimburile tehnologice și politicile privind drepturile omului.

Iar cheia în care se poate merge mai departe cu previziunile, adică dacă se va ajunge sau nu la un punct de inflexiune cu o turnură ulterior divergentă, ar putea fi atitudinea Chinei față de UE: dacă Bruxellesul alege să fie alături de SUA pe anumite dosare strategice confruntând China, iar guvernul chinez va alege să răspundă la fel de dur ca și în cazul Canadei.

Să luăm două exemple:

(i) Joi, 20 decembrie 2018, Comisia Europeană a sesizat Organizația Mondială a Comerțului cu un dosar împotriva guvernului chinez, privind practicile Beijingului care obligă întreprinderile europene să cedeze tehnologia sensibilă și know-how-ul ca o condiție prealabilă pentru a putea desfășura activități economice în China.[20]

La momentul aderării la OMC, China s-a angajat să nu impună cerințe limitative în schimbul aprobării investițiilor și să mențină libertatea contractuală a întreprinderilor în China, în special în contextul investițiilor și al transferurilor de tehnologie. Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, explicând punctul de vedere al UE, a menționat: ”Nu putem tolera ca firmele din UE să fie nevoite să renunțe la tehnologii valoroase în schimbul realizării de investiții în China. Această situație contravine în mod flagrant normelor pe care China s-a angajat să le respecte în momentul aderării la OMC. Astăzi, inițiem o acțiune juridică mai amplă și mai sistemică împotriva acestor practici ilegale, deoarece considerăm că este vorba de o problemă majoră ce afectează întreprinderile europene care desfășoară activități comerciale în China.”.

(ii) China dezvoltă inteligența artificială și tehnologii big data pentru a exercita un control tot mai strâns asupra populației. Xiao Qiang[21] scria în numărul din ianuarie al revistei Journal of Democracy că o nouă generație de tehnologie digitală e utilizată la strângerea informațiilor în China: de la recunoaștere facială și vocală până la arhive de ADN și o rețea omniprezentă de camere de supraveghere. Combinând aceste informații, statul poate să identifice și să zdrobească în avans orice opoziție. Xiao afirmă chiar că e posibil ca statul chinez să construiască acum o tiranie reactivă sau un stat totalitar digital care va fi un coșmar pentru cetățenii chinezi.[22]

China, cu aproximativ 800 de milioane de utilizatori de internet, îi supune pe aceștia celei mai ample operațiuni de cenzură din lume, care include și Marele Firewall, ce blochează accesarea din țară a mii de site-uri străine. Autoritățile au anunțat două noi reguli din 9 ianuarie ac., care permit identifica

rea a aproximativ 100 de categorii de conținut interzis și le cere platformelor de clipuri scurte să verifice toate conținuturile înainte de a fi postate. Cenzorii fac poliția oricărui tip de activitate digitală, iar cererile transmise platformelor de clipuri scurte arată că autorităților chineze nu le scapă nimic.

Pe acest fond, în anul 2018 a intervenit ca schimbare majoră în relația UE – China derularea unei ample operațiuni europene de evaluare a riscurilor pe care le poate genera participarea unei companii chineze, cum este Huawei (ce pare să aibă dincolo de orice îndoială legături cu armata chineză), la construcția rețelei continentale de comunicații 5G.

Pretinsul atac al unor hackeri chinezi asupra rețelelor de comunicare diplomatică, acreditată public de o companie americană de securitate cibernetică – așa-numitul EU Leaks –, a fost de natură să complice situația, pentru că atacul se pare că a avut în spate tot armata chineză. Așa că Bruxellesul a trecut la ample consultări cu toate Statele Membre privind oportunitatea de a permite Huawei participarea sau nu la procedurile de achiziție pentru rețeaua 5G.

Chiar dacă deciziile finale vor aparține statelor membre, o recomandare a Bruxellesului privind evitarea contractelor cu Huawei va cântări cu siguranță foarte greu. Recomandarea poate fi făcută publică, sau transmisă pe canale diplomatice. În orice caz, chestiunea se află pe agendă și marchează o complicare a mediului în care companiile chineze de tehnologie pot face afaceri în UE și va testa serios tăria relației Beijingului cu Bruxellesul.

După acțiunea Comisiei Europene care a reclamat China la WTO , guvernul chinez a anunțat oficial că un nou proiect de lege privind investițiile străine a fost luat în discuție la Beijing. UE consideră anunțul autorităților chineze ca un pas mic în direcția bună, dar care este insuficient. Concret, legea trebuie să permită companiilor care se consideră lezate să apeleze la justiția chineză pentru a obține protecția legii sau reparații în cazul în care se comit abuzuri.[23]

La fel de adevărat este faptul că investitorii europeni vor chiar mai mult decât atât. Din perspectiva lor se așteaptă ca Beijingul să-și deschidă piețele și să ofere beneficii mai mari, cel puțin la fel de mari cum se întâmplă cu investitorii chinezi pe piața europeană. Iar noul proiect de lege anunțat de guvernul chinez este departe de așa ceva. Și atunci se pune în final întrebarea dacă din 2019 UE nu va răspunde opacității Beijingului cu tot mai multe uși închise pentru companiile chineze.

Agenda comună UE – China, piloni ai păcii și stabilității în lume, ce vizează cooperarea în materie de guvernanță, securitate și managementul crizelor ar putea să producă în continuare efecte pozitive în beneficiu mutual, doar că limitat: părțile nu au reușit prin cooperare să vină cu inițiative și măsuri concrete care să fie în beneficiul ordinii globale în niciun dosar complicat, cum ar fi Siria ori Afganistan, ceea ce în sine vorbește despre limitele de voință politică ale părților.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro