Desertul de idei al dlui Cioroianu (de Doc)
“Credeti-ma, eram ieri pe drumul dintre Alexandria si Cairo, la sfarsitul vizitei, imi veneau stirile din tara, din pacate, pe SMS, pentru ca nu puteam fi prins prin telefonia mobila.
Eram cam in plin desert si ma gandeam daca nu cumva am putea cumpara un teren din desertul ala egiptean, sa-i plasam acolo pe cei care astfel de oameni ne fac de ras” (Adrian Cioroianu, ministru de Externe, declaratie pentru Antena3 – 3 noiembrie 2007)
Nu am multe sa adaug la ce s-a scris deja, si s-a scris bine, despre aceasta declaratie. Faptul ca autorul ei e denumit informal “sef al diplomatiei” spune mult despre cat de anapoda functioneaza institutiile in aceasta tara. La fel, faptul ca au trecut trei zile si continua sa ocupe respectivul post.
Ma indoiesc ca va fi indepartat de acolo, caci e sprijinit de un partid care are ca doctrina politica fundamentala sicanarea in orice fel a lui Traian Basescu.
Cu toate astea, cu toate criticile care-i se pot aduce, eu cred ca declaratia are si ceva ce merita aplaudat. In fond, si cel mai probabil fara stiinta autorului, este o dovada clara de onestitate. Este o marturisire sincera si categorica a incompetentei; poate cea mai sincera de pana acum. Incompetenta ministrului, a cabinetului din care face parte, a autoritatilor noastre in general.
Sigur, declaratia se refera la ceva gen lagare de munca pentru “astfel de oameni care ne fac de ras“. Insa implicatia imediata, evidenta, este ca asta e singura “solutie” la care-l duce capul pe autorul ei.
Asta a reusit ministrul Cioroianu, inafara de a-si fi imbunatatit relatiile cu admiratorii lui Ion Antonescu: sa admita sincer lipsa de idei si de solutii, sa recunoasca faptul ca situatia il depaseste si pe el si pe colegii lui.
Fanteziile cu batalioane disciplinare sunt alternativa, simpla si probabil confortabila pentru unii, la lipsa totala de vointa si de abilitate de a veni cu rezolvari concrete.
Nu-s eu expertul, dar am impresia ca italienii au, intr-o masura cel putin, aceeasi problema. Este usor sa deschizi granitele si sa inchizi ochii, la fel de usor este sa ridici glasul si sa inchizi granitele. Cu adevarat dificil este sa gasesti calea de mijloc cu granite inchise pentru unii dar deschise pentru altii.
Rasismul e usor (”is tigani, aia-i problema!”), la fel de usoara este corectitudinea politica (”sunt rromi, deci problema nu exista”). Cu adevarat dificil este sa lasi la o parte chestiunea etniei, in sine, sa vezi si sa pricepi problema, si sa-i gasesti solutii.
Luca Niculescu scria in “Dilema Veche” despre o astfel de incercare facuta de autoritatile franceze, cu imigrantii nostri de acolo. Nu ma indoiesc ca initiativa cu pricina, de a tranforma tigani nomazi in pastori, a starnit comentarii sarcastice si dezaprobatoare ale contribuabililor francezi.
Poate chiar si sarcasmul unora dintre concetatenii nostri, caci, inafara de infractori, am putea fara probleme sa exportam si excesul de ironie gratuita si naroada. Sunt absolut convins si ca ar fi multe de spus; de altfel intr-o buna masura initiativa a esuat. Dar a si reusit in parte; iar faptul cel mai important este ca numai cine nu incearca nu greseste.
Poate fi ironizata ideea oricat de mult, insa ceva s-a facut, ceva s-a miscat, ceva s-a indreptat.
Autoritatile noastre sunt in schimb bune doar la declaratii si la hartii; la imagine, obsesia permanenta a partidelor, fabricile noastre de inalti demnitari.
Avem o problema cu compatriotii nostri, rromi si ne-rromi, care fura – reactionam fie cu declaratii exagerat, sau chiar isteric de pozitive, care nu ajuta absolut deloc, fie cu declaratii exagerat, sau chiar isteric de negative, care nu ajuta absolut deloc.
Au fost create agentii care pierd vremea si banii, programe si strategii care raman doar pe hartie; de ce sa nu fie completate, oricat de ciudat ar parea, si cu lagare de munca sau batalioane disciplinare? Nu merg, desigur, dar dau bine – cel putin la o parte a populatiei.
INTERVIURILE HotNews.ro