Sari direct la conținut

Despagubiri la mana executiei bugetare

Smile Media

Anul 2017 se anunta extrem dificil din perspectiva acoperirii cheltuielilor bugetare si statul, dupa toate probabilitatile, va fi nevoit sa restranga unele plati. Un risc important planeaza si asupra despagubirilor pe care statul trebuie sa le acorde drept reparatii celor expropriati in mod abuziv de regimul comunist. Si aceste constrangeri bugetare apar chiar in anul in care, teoretic, ar trebui sa inceapa valorificarea punctelor emisie de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor(ANRP) in baza Legii 165/2013. Din 2017, detinatorii de puncte de despagubire pot solicita valorificarea acestora in numerar cu plata, in transe de 20%, timp de cinci ani.

Buget strans

In bugetul din acest an, Ministerul Finantelor Publice are prevazute cheltuieli de 818 milioane de lei la capitolul despagubiri civile, o suma similara cu cea aprobata anul trecut, cand nu erau in vigoare plati in baza punctelor ANRP. Intregul buget al institutiei este de 3,2 de miliarde de lei, in scadere fata de 2016. Alocarile sunt sub necesar, astfel incat ministerul a anuntat ca blocheaza angajarile si promovarile din lipsa de fonduri pentru plata unor cheltuieli suplimentare de personal. La Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala(ANAF), sporurile de stres al inspectorilor Directiei Generale Antifrauda au fost reduse de la 25% din salariu la doar 5%, tot din lipsa de bani. Sunt indicii de austeritate care ar putea afecta si alte plati ale statului din moment ce exista dificultati in acoperirea cheltuielilor curente.

Detinatorii de puncte ANRP pot face cereri de conversie in numerar, dar pana la acest moment nu s-au emis titluri de plata care ar trebui achitate de Ministerul Finantelor, in termen de 180 de zile.

Promisiuni de plata

De la adoptarea Legii 165 in 2013 si pana la finalul anului 2016 au fost emise 2.229.672.509 puncte de despagubire in baza a 7.330 de decizii de compensare. In total, statul si-a asumat deja plati de circa jumatate de miliard de euro in conditiile in care un punct are valoarea nominala de un leu. Si toate sunt plati care abia urmeaza sa fie facute.

Valorificare rapida a punctelor

Presiunea asupra bugetului va creste si mai puternic in viitor deoarece procesul de reparatie prin puncte ANRP este departe de a se finaliza iar estimarile arata ca vor mai fi emise circa 3,5 miliarde de puncte. Din aceasta perspectiva exista mari incertitudini legate de respectarea calendarului de plati din partea statului si riscul unor amanari. Punctele insa pot fi valorificate prin tranzactii notariale, care, chiar daca presupun vanzarea cu discount, prezinta avantajul incasarii intregii sume o singura data. Pana la 30 aprilie, fondul de investitii Alpha Quest, cel mai mare cumparator de puncte ANRP, are in derulare o oferta publica de achizitie a 400 de milioane de puncte la pretul de 0,5 lei/punct, un pret cu 20% mai mare decat cel la care se fac tranzactiile in prezent. Tranzactiile prin oferta Alpha Quest se fac fara costuri pentru vanzator.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro