Despre faptele negative „mărunte” din spațiul public

„Nu numai marile evenimente au importanță.”

Ludmila Ulițkaia: Cazul doctorului Kukoțki

Leszek Kołakowski a publicat un volum profund și original cu titlul „Conferințe mici pe teme mari”[1]. Inspirat de cartea filozofului polonez, vă propun un mic text (toute proportion gardée) despre câteva fapte negative întâlnite destul de frecvent în spațiul public. Mă refer la vandalizare (murdărire, distrugere), luare în stăpânire în interes personal, agresiune, etc.

Luat unul câte unul, fiecare din aceste acte ar putea fi considerat mărunt, inocent, benign și accidental. Astfel, el nu ar reprezenta un motiv de preocupare și un simptom al unei crize, latente sau manifeste, ce trebuie rezolvată. O asemenea interpretare – întărită și de opinia, foarte probabil îndreptățită, că făptașii constituie o minoritate – nu este justificată și riscă să constituie un obstacol suplimentar pentru identificarea și aplicarea soluțiilor corecte. Pentru că, aproape întotdeauna, faptele negative „mărunte” nu reprezintă episoade izolate; ele se acumulează și se reproduc rapid, au efect de contagiune, devin exemple și modele de comportamente adaptate vremurilor prezente, se ramifică, se diversifică și ajung să stăpânească zone tot mai întinse[2]. Această dominație degradează spațiul public și îi redefinește negativ statutul, făcând din disfunțional și anomic noua normalitate.

Acum foarte mulți ani mi s-a povestit o întâmplare avându-l ca protagonist pe Grigore Moisil. Nu am vreo dovadă pentru autenticitatea acestui episod. Dar el este credibil, pentru că corespunde anvergurii morale și intelectuale și, nu în cele din urmă, curajului lui Grigore Moisil:

La o ședință festivă, ce trebuia să confirme, cu omagiile de rigoare, primirea în Academia Română a Elenei Ceaușescu, Grigore Moisil arată spre cândva frumosul ceas din sală, de mult timp stricat și nereparat, și exclamă cu glasul său grav, dar și surprinzător de blând: Ne-am obișnuit atât de mult cu greșeala încât nici nu o mai observăm!

Acest text se referă la:

• afișajul stradal haotic, abundent și deplorabil care invadează, agresiv și ilegal, aproape orice suprafață aflată la dispoziție;
• râurile, lacurile, pădurile, plajele, munții, parcurile și marginile șoselelor pline de pungi, pet-uri, sticle, etc.;
• gunoiul menajer scos pe stradă;
• agresivitatea stradală (claxoane, înjurături, altercații);
• impolitețe și mojicie.

Iar lista nu este, din păcate, completă,

Răul și urâtul în expansiune în spațiul public au efecte negative multiple, profunde și de durată la toate nivelurile (individual, microgrup, macrogrup). Odată consolidate și confirmate ca prezențe publice familiare, cotidiene, ele își pierd – prin neutralizare și normalizare – statutul negativ inițial și nu mai sunt respinse pentru că au încetat să mai fie percepute ca nocive. Concomitent cu avansarea acestei transformări, ofensiva continuă și alterează viața tuturor, inclusiv a celor care nu au contribuit activ la nimic rău sau urât.

Normalul disfuncțional nu are efecte limitate la spațiul public. Foarte probabil, el afectează toate comportamentele, reperele și valorile, se propagă în familie, la școală sau la muncă, viciază și înveninează relațiile interpersonale[3].

Iluzia caracterului benign al agresării spațiului public provine din mai multe surse. Dintre acestea, mai influente sunt probabil anterior amintita acomodare la o situație considerată normală precum și faptul că costurile personale nu sunt de multe ori (încă) nemijlocit evidente.

Variat este și registrul justificărilor, nu neapărat explicite, ale faptelor negative „mărunte” din spațiul public. Orice conținut ar avea acestea, cauzele adevărate centrale cred că sunt lipsa de respect (pentru spațiul public, pentru ceilalți) și anonimatul. Într-un timp al proliferării neîncrederii nediferențiate[4], acest fundament nu este surprinzător.

Există opinia conform căreia menținerea stării bune a spațiului public este treaba exclusivă a instituțiilor, finanțate din impozite și taxe, cu atribuții în această privință. Aceste instituții au, desigur, responsabilități importante, iar contribuția lor nu poate fi considerată marginală. În ceea ce privește performanța, ea poate fi de la foarte proastă la foarte bună. De asemenea, în timp ea se poate îmbunătăți sau înrăutăți.

Nu cred că există administrație publică, oriunde în lume, care să își poată îndeplini eficient sarcinile fără sprijinul și participarea pozitivă a populației. Mă grăbesc să adaug că aceasta nu înseamnă acceptarea tentativelor de transfer al responsabilităților în seama locuitorilor sau de învinovățire exclusivă a acestora[5].

Cred că performanța multor administrații publice, centrale și locale, în ceea ce privește calitatea spațiului public este scăzută. Câteva dovezi și exemple în acest sens sunt:

• abandonarea unor zone sau lucruri ce se degradează continuu și vizibil (vandalizarea unor garnituri de metrou, tramvaie, etc. altminteri funcționale și care, de aceea, ar merita o stare mai bună);
• neîndeplinirea obligațiilor în ceea ce privește sancționarea celor care vandalizează spațiul public (afișele lipite în locuri nepermise de lege au toate informațiile necesare pentru identificarea și sancționarea celor vinovați; nu am auzit ca legea să fie aplicată, ceea ce înseamnă încurajare și acceptare);
• nesancționarea celor care nu își îndeplinesc atribuțiile de serviciu în ceea ce privește îngrijirea spațiului public (heirupismele de diverse feluri, la care presa este un invitat obligatoriu, nu ajută și nu dau încredere; este un exercițiu de imagine pe bună dreptate eșuat dacă intervenția personală a unui primar pentru ca o treabă să fie făcută nu este urmată de îmbunătățirea autentică și monitorizarea reală a performanței instituției și persoanelor cu sarcini de serviciu în domeniul respectiv);
• tolerarea tacită prin inacțiune și (dez)interes a faptelor negative cunoscute și repetate (așa cum suprafețe întinse de pădure nu sunt tăiate ilegal peste noapte, nici poluarea râurilor sau lacurilor la niveluri catastrofale nu este ceva înfăptuit într-o zi);
• lipsa de interes pentru monitorizarea și întreținerea inventarului stradal (starea jalnică a multora din noile stații STB; acesta e un caz evident de irosire a banilor).

Citeste continuarea pe contributors.ro