Despre gripa imobiliara
In urma cu aproape un secol (de fapt vreo 90 de ani), gripa spaniola facea ravagii intr-o Europa brazdata de spectrul unui razboi stupid. Istoria pandemiei este deosebit de interesanta. A aparut prima data prin anul 1918, in SUA (Fort Riley, Kansas), a traversat Oceanul facand ravagii in Europa, iar de-aici a pornit catre cucerirea intregii lumi. Se estimeaza ca pandemia spaniola a omorat aproximativ 2% din populatia Terrei. Denumirea ii vine atat de la numarul mare de victime pe care le-a facut in Spania (aproximativ 8 milioane) cat si de la faptul ca ziarele iberice (necenzurate intrucat Spania nu era in razboi) au consacrat spatii importante relatarilor despre pandemie.
La atata „amar de vreme” istoria pare a ne oferi o situatie care se dezvolta dupa acelasi pattern, numai ca intr-un registru total diferit. Criza financiara actuala a fost generata, cum bine se stie, de bula imobiliara americana. Exportata peste Ocean, problema imobiliara pare a se dezvolta similar gripei spaniole.
Spania, la ora actuala, are un numar de case nevandute similar cu cel din SUA. Aceasta in conditiile in care populatia Spaniei este de de sapte ori mai mica, iar suprafata de aproximativ douazeci de ori mai mica in comparatie cu SUA. Am amintit aceste elemente pentru a putea aprecia cu ceva mai multa claritate amploarea dezastrului imobiliar spaniol. Bula speculativa a fost umflata de bancile locale care au pompat isteric fonduri intr-o piata considerata sigura. Numai in 2008 au fost acordate credite pentru dezvoltari imobiliare in valoare de aproximativ 320 mld. EUR! La ora actuala nimeni nu-si mai face iluzii despre soarta pierduta a acestor bani. Pierderile insa nu pot fi trecute atat de usor cu vederea deoarece suma reprezinta cam 50% din PIB-ul Spaniei. De asemenea, aceste pierderi se adauga altora(gen credite negarantate de consum, ipotecare etc) despre care deocamdata nu am date concrete. Solutia gasita a fost una perfect adaptata crizei: bancile au „externalizat” creditele neperformante catre entitati financiare ale caror actionare sunt. Avem de-a face cu una dintre cele mai vechi suveici, destul de rudimentara si extrem de periculoasa prin consecintele pe care le are pe termen mediu si lung. Evident, in urma acestui blat, bancile iberice apar in scripte curate ca lacrima, ba chiar(dupa exemplul suratelor americane) inregistreaza profit. Si, fiind atat de atractive atrag investitorii dornici de plasamente in institutii rentabile si care si-au dovedit stabilitatea in vremuri de criza.
Citeste restul materialului si comenteaza pe Trenduri economice.
N.R. HotNews.ro a decis sa modifice titlul articolului la sugestia cititorilor blogului Trenduri economice.