… despre mreaja infantilizarii: “Numa’ daca …”

… pentru ca infantilismul e una, infantilizarea, alta. Una e sa fii copil nevinovat, alta e sa vrei sa te intorci, constient sau nu, la varsta inocentei, la balauri si Feti Frumosi. Dupa ce ai mancat din pomul cunostintei binelui si-al raului, nu-l mai poti vomita. Daca o faci, te infantilizezi.Raiul e inainte, nu inapoi.Pentru un copil e firesc sa-si spuna “numa’ daca Mos Craciun mi-ar aduce o bicicleta rosie, numa’ daca mama s-ar reimpaca cu tata, daca doar as lua zece la matematica, as fi fericit pana la sfarsitul vietii”. Copilul gandeste in idealuri – si e foarte bine c-o face. Fericirea lui depinde de un singur lucru: “Daca numai X s-ar implini, as fi fericit!” Intreaga ecuatie a vietii lui depinde de un singur X. Pentru un adult, insa, asta e o mreaja periculoasa. Cazut in capcana ei, omul ramane prada nemultumirii si disperarii. Se “acreste”.

Sa ne gandim, noi pre noi insine. E teribil de ispititior: Daca doar m-ar iubi Marioara, daca doar m-ar primi la slujba asta, daca doar n-as mai avea cancer, daca doar as fi putin mai inalt sau putin mai slab, daca doar nu m-ar mai durea maseaua, daca doar asa avea o casa sau o masina, daca doar mi-ar intra copilul la facultate, daca doar … atunci as fi fericit. Daca doar as putea trai intr-o poveste sau intr-un video game. Dar nu pot. Pentru ca traiesc in aceasta lume. Exist (ex –ist, ar fi zis Heidegger; sunt in – afara). Or, o stim cel putin de la Platon incoace, tot ceea ce e “adus in existenta” e supus coruptiei, degradarii, si-n ultima instanta, inexistentei. Din existenta intri si iesi. N-ai cum sa ramai, sa te instalezi confortabil in ea, pe vecie. E un “interval”, ar fi zis Noica.

Nu e nevoie, insa, sa apelam la “nume”. E suficient sa apelam la bunul simt. “Numa’ daca”, “if only”, “wenn nur”, “si seulement” e deopotriva o naluca si un drog functional la toate nivelurile, de la cele mai banale – “dati-mi o bere pe caldura asta!” – pana la cele mai “existentiale” – daca m-as fi nascut in alta tara, daca aveam alti parinti, daca mergeam la un alt liceu, etc. If only. Wenn nur. Si seulement. E o naluca, pentru ca are – ca toate nalucile – o forma reala. Dar, ca si nalucile, nu poti pune mana pe ele. Exercitiul devine frustrant. Da, daca n-ai mai avea cancer sau daca te-ar iubi Marioara, ai fi mai fericit. Nu e nicio indoiala. Dar, ca si un drog, nu va fi niciodata suficient pentru a-ti asigura fericirea. Cand scapi de cancer, poti ramane somer, sau te poate parasi Marioara, satula de atata boala. Cand te iubeste Marioara, poti face un cancer, si-atunci iubirea Marioarei s-ar putea sa nu-ti mai fie suficienta pentru a te tine fericit.

Si tot asa.

Dar, daca bunul simt iti spune ca “numa’ daca” e o capcana, o mreaja, cum se face de ne varam cu totii, de buna-voie si nesiliti de nimeni in ea, intr-o stupida devalmasie? Explicatia, inclin sa cred, sunt noile media. Sa ne intelegem: noile media nu sunt un alt X. Nu e, “daca numa’ n-am mai avea Facebook, Snapchat, sau Instagram”, n-am mai avea aceasta problema. Cum spuneam de la bun inceput, inapoi nu se mai poate merge. Raiul e inainte, nu inapoi. Avem, insa, exemple dupa care ne putem lua: inaintea internetului a fost scrisul! Nu tiparul (care a fost o “bomba” la fel de mare precum internetul), ci scrisul.Da, scrisul!

Nu mai avem incotro, trebuie sa apelam la “nume”. In dialogul platonician Phaedrus – un dialog despre iubire si retorica (sic!) – Socrate se arata ingrijorat de aparitia internetului – pardon! – a scrisului! De ce? Pentru ca, simplu spus, scrisul e accesibil oricui, or asta, sustine Socrate, nu e folositor oricui. Nici internetul nu e. Nici noile media. Dar – si aici intervine speranta – Platon isi exprima aceste ingrijorari … in scris! Vorba bancului din perioada comunista (“Cine l-a omorat pe Ghandi? Indienii! Cine l-a omorat pe Kennedy? Americanii!): Vedeti, tovarasi, vedeti ca se poate? Cum?

Intorcandu-ne .. la “nume”. Haideti sa ne intelegem: nu e nicio rusine sa faci apel la “nume”. Rusinea apare pentru ca societatea contemporana e “antrenata” sa respinga aristocratia. Pentru necunoscatori, “aristoi” erau cei mai buni. Elitele. Dar informatia asta s-a pierdut undeva, pe parcursul proletar. Si-acum: Hegel ne re-aminteste – in Introducerea la Filosofia Dreptului – un proverb datand din Grecia antica: “Hic Rhodus, hic salta!”. Simplu spus, aici esti, asta e situatia, cu asta trebuie sa te confrunti. Nu exista “numa’ daca”, “if only”, “wenn nur”, “si seulement”. Exista doar “hic et nunc”. Aici si acum.

Realitatea e ideala.

Dar noua, oamenilor de rand, realitatea nu ni se pare ideala, pe noi realitatea ne doare, noi avem probeme cu taxele si cu intretinerea, si-atunci? Si-atunci, Fericitul Augustin si-a pus problema asta pe la 400 si ceva, toamna. (La ortodocsi e doar “Fericit”, pentru ca s-ar fi apropiat prea mult de doctrina predestinarii; la catolici e “Sfant”.) Cum sa faci sa iubesti si sa nu suferi? Pentru ca e limpede: persoana iubita, sot, copii, parinti, bunici, etc. te vor“dezamagi”. Iubitul sau iubita va deveni enervanta, se va ingrasa, imbolnavi, va muri, ceva va “face”. Si-aunci: care ar fi solutia, acestea fiind datele problemei? Intram cu totii-n disperare, pentru ca lumea, vorba lui Max Weber, e facuta pentru a ne dezamagi? Weber zice ca trebuie sa fim eroi – cu totii! Sa fii om, inseamna sa fii un erou! Da, lumea te va dezamagi, cu siguranta. Marioara nu te va mai iubi, vei face cancer, copii tai vor face tampenii, s.a.m.d.

Nu va fi nici un “numa’ daca”, “if only”, “wenn nur”, “si seulement”.

Iaca insa si vestea buna (asta inseamna “evanghelia”; vestea buna): Sa iubesti nu lumea, ci lumea de dincolo. Nu fizica, ci meta-fizica. Bun, si concret cum s-ar traduce asta? Simplu! Iubesti meta-fizicul din fizic! Ce e complicat aici? Speranta e rationala: Nu stiu altii cum sunt, dar eu astept viata veacului ce va sa vie.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro