Dezastrul de la 1755 – Când pământul, apa și focul au creat o apocalipsă ce a influențat întreaga Europă

​Unul dintre cele mai mari dezastre din istoria Europei s-a petrecut în noiembrie 1755 la Lisabona, când un cutremur, valuri tsunami și incendiile au distrus aproape total orașul, făcând zeci de mii de morți. A fost primul cutremur extrem de bine documentat și a influențat până și filozofia Europei, nu doar știința. De ce a fost un eveniment cu totul excepțional?

Informația pe scurt:

• Lisabona era unul dintre cele mai înfloritoare orașe ale Europei, avea peste 250.000 de locuitori și din colonii erau aduse mărfuri precum aur și mirodenii. S-au construit biserici mari și o operă somptuoasă. Funcționa însă Inchiziția, se țineau des execuții și mii de oameni erau în sclavie.

• „La ora 9.40 s-a auzit un vuiet subteran ciudat, înspăimântător, asemănător cu bubuitul unui tunet îndepărtat. Totul a durat trei minute. Oamenii au năvălit pe străzi, implorând disperați îndurarea divină”. Era abia începutul. Incendiile aveau să mistuie aproape 20.000 de locuințe în oraș în următoarele zile.

• Dezastrul a început cu cutremurul – estimat undeva pe la 8,5-9 grade pe scara Richter – și a fost continuat de valurile tsunami și apoi de incendii. Cel puțin 40.000 de oameni au murit, unele estimări vorbind despre 90.000.

• Marii gânditori ai epocii au scris despre Marele Cutremur și s-au contrat în idei. Voltaire, Rousseau și Kant au fost printre cei care au scris despre dezastrul din capitala lusitană. Apărea tot mai des ideea că Dumnezeu nu este răspunzător de tot ce se întâmplă pe Terra.

• Cutremurul i-a determinat pe oameni să gândească și să-și schimbe opiniile referitoare la catastrofele naturale. Nu mai erau privite doar ca fiind semn al mâniei divine, ci s-au căutat explicații științifice.

• A fost primul seism ce avea să fie studiat științific prin compararea observațiilor efectuate, verificarea lor minuțioasă și utilizarea acestora la conturarea unei perspective asupra fenomenului

Lisabona – Un oraș prosper, cu mirodenii și lux. dar și cu sclavi și Inchiziție

Lisabona (Lisboa) era unul dintre cele mai înfloritoare orașe ale Europei la 1750, când avea peste 250.000 de locuitori și avea unul dintre cele mai aglomerate porturi. Crescuse enorm orașul: la 1528 nu avea nici 60.000 de locuitori, iar pe la 1600 își dublase populația.

Lisabona de la 1750 era un oraș bogat datorită veniturilor din colonii, mai ales aurul și diamantele din Brazilia. Se construia un apeduct și se ridicau biserici mari. Era o perioadă de prosperitate fără precedent pentru o parte din populație, fiindcă Lisabona era capitala unui imperiu colonial ce ajungea în Angola, Mozambic și Goa. Lisabona era și un centru cultural: orașul se mândrea cu biblioteci, muzee, galerii de artă și cărți extrem de valoroase, tipărite înainte de anul 1500.

Tot după 1500, regele trecea pe străzi într-o procesiune formată din elefanți aduși din India. Cronicile spun că a încercat să organizeze în Lisabona o luptă între un elefant și un rinocer, după care a trimis rinocerul în dar Papei.

Din 1536 a început să funcționeze Inchiziția, iar în piața Palatului Regal s-au organizat numeroase execuții. În oraș nu domnea libertatea; erau puși la muncă și multe mii de sclavi, unele estimări indică faptul că acești sclavi aduși din Africa au ajuns să reprezinte o zecime din populația totală.

Zeci de mii de victime în Ziua Tuturor Sfinților

Orașul a fost distrus aproape total, când, pe 1 noiembrie 1755 marele cutremur a dus la moartea a 50.000-90.000 de oameni în șase zile, incluzându-i și pe cei care au murit înecați și pe cei care au pierit în incendii. Cartea „501 Most Devastating Disasters” oferă estimarea de 80-90.000.

În port, marea se umflă clocotind și sfarmă corăbiile ancorate

„Tocmai intrau în oraș plângând moartea binefăcătorului lor, când au simțit că le fuge pământul de sub picioare; în port, marea se umflă clocotind și sfarmă corăbile ancorate. Valuri de foc și cenușă acoperă străzile și piețele publice; casele se năruie, acoperișurile se prăbușesc peste temelii, iar temeliile se împrăștie; 30.000 de locuitori de toate vârstele, bărbați și femei, sunt zdrobiți sub dărâmături…

După cutremurul de pământ care distrusese trei sferturi din Lisabona, înțelepții nu găsiră altceva mai bun ca să împiedice o ruină totală decât să dea poporului un frumos autodafe: universitatea din Coimbra hotărâse că, spectacolul câtorva persoane arse de foc mic, în cadrul unei ample ceremonii, este un mijloc sigur de a preveni cutremurele”, scria Voltaire în opera „Candid sau Optimismul”. Citatul este din cartea „100 cele mai mari dezastre din toate timpurile”, scrisă de Stephen J Spignesi.

Când este vorba de a estima numărul de morți în dezastre petrecute acum mult timp, numerele trebuie luate cu prudență. Sursele mai vechi insistau pe numerele mari, indicând și peste 100.000, dar în ultimul timp se tinde spre acceptarea unor estimări ceva mai rezervate pentru capitala portugheză, unele coborând și la sub 20.000 de morți.

Valoarea medie a estimărilor este undeva între 40.000 și 60.000 de morți.

Evenimentul este numit, în portugheză, „Terramoto de 1755”, s-a produs într-o zi de sărbătoare, 1 noiembrie, Ziua Tuturor Sfinților (Dia de Todos os Santos) și mulți oameni erau la slujbă în biserici. Pentru catolici este o sărbătoare importantă: ei celebrează toți sfinții din cer, le mulțumesc pentru ajutorul dat și le promit că vor duce o viață exemplară.

Cineva a strigat „Vine marea!” Și marea a venit, revărsând trei valuri devastatoare

Cutremurul s-a produs dimineața, iar cu câteva minute înainte oamenii au observat că animalele au devenit foarte agitate, iar apa din fântâni a căpătat un gust ciudat.

„La ora 9.40 s-a auzit un vuiet subteran ciudat, înspăimântător, asemănător cu bubuitul unui tunet îndepărtat. Totul a durat trei minute. Oamenii au năvălit pe străzi, implorând disperați îndurarea divină. La un moment dat, s-a lăsat liniștea și, la fel, s-a născut speranța că s-a terminat. A urmat un al doilea șoc. Praful a învăluit orașul și cineva a strigat Vine marea! Și marea a venit, revărsând trei valuri gigantice, devastatoare”, scrie David Whitehouse în cartea Călătorie spre centrul Pământului.

„Doamne în rochii fine au luat-o la goană alături de cei săraci, sărind peste moloz și morți, încercând să fugă din calea valurilor, dar nimeni nu s-a putut mișca suficient de repede în fața apei care a curățat tot ce i-a stat înainte. Animalele alergau peste tot, iar după ce valurile s-au mai domolit, tâlharii s-au repezit, care mai de care, să dea lovitura, O pauză; se sfârșise oare? Preoții au venit printre muribunzi pentru o ultimă rugăciune. Mulți au murit nespovediți. Două ore mai târziu a urmat a doua undă de șoc, care a distrus ce mai rămăsese din oraș și, totodată, speranțele celor care se zbăteau să iasă de sub dărâmături ori să scape de flăcări”, se mai scrie în cartea citată.

Epicentrul seismului, estimat la o magnitudine de 8,5 – 9 pe scara Richter, a fost la 300 km SV de oraș, în Atlantic.

Când cutremurul a lovit, bisericile s-au prăbușit peste oamenii care erau la liturghie. Multe sute au murit pe cheiuri, încercând să caute scăparea spre râul Tagus. Numărul de victime a fost mare și fiindcă străduțele erau strâmte și multe case erau din lemn.

Au izbucnit incendii care au distrus 85% dintre locuințe, fiind năruite și cele mai mari clădiri: catedrala, palatul regal și noua operă (inaugurată cu numai șase luni înainte, după cheltuieli uriașe).

Tsunami, foc și distrugeri

Focurile au izbucnit de la lumânările din biserici, dar și de la sursele din diversele bucătării.

Se crede că peste 250 de tablouri aparținând unor maeștri precum Tițian, Rubens sau Coreggio au fost mistuite de focul care a nimicit orașul. Numărul de cărți rare distruse a fost de cel puțin 100.000, dacă nu chiar mai mult. O istorie în manuscris, din secolul XVI, aparținând împăratului Roman Carol Quintul s-a pierdut, la fel și hărțile desenate de mână de exploratorii portughezi. Carol Quintul a fost conducătorul Sfântului Imperiu Roman între 1519 și 1556.

Cutremurul a generat un tsunami care a devastat coastele iberice și nordul Africii, cu valuri ce au ajuns la 8 metri înălțime în zona orașului și la 15-20 metri la Cadiz, în Spania. Mișcările pământului au fost resimțite și în Suedia, iar în Maroc au murit mulți oameni din cauza valurilor, în orașele de coastă.

„Dar Lisabona avea de înfruntat mult mai mult decât cutremurul catastrofal cu magnitudinea de 8,6 pe scara Richter. Ca urmare a celor trei valuri de cutremure masive din oraș, apa din portul Lisabona s-a retras cu aproximativ un kilometru, lăsându-i pe supraviețuitorii înmărmuriți să vadă fundul mării. Acest fenomen a fost urmat curând de un val tsunami care a distrus aproape tot ce mai rămăsese din structura orașului și a înecat mii de oameni care supraviețuiseră cutremurului”, scrie Stephen J Spignesi, în cartea „100 cele mai mari dezastre din toate timpurile”.

Triplul asalt al cutremurului, apei și focului a fost cumplit, de-a dreptul apocaliptic în sensul Vechiului Testament, astfel că preoților nu le-a trebuit mult să ajungă la concluzia că mânia lui Dumnezeu s-a dezlănțuit asupra Lisabonei pentru că orașul era plin de păcătoși. Pentru a evita pe viitor astfel de dezastre, liderii bisericii și monarhia au decis să scape de păcătoși.

Au urmat imediat spânzurări și decapitări publice ale celor bănuiți de încălcare a unor reguli, ca o continuare a atacurilor naturii. Trebuia să existe un motiv pentru astfel de pedeapsă cumplită și, după cum susținea înțelepciunea populară de atunci, de vină erau păcătoșii.

Efecte ce s-au văzut la mii de kilometri

Cutremurul a produs unde pe suprafața lacului Ness (celebrul Loch Ness), aflat la peste 2.000 km, spre nord.

Valuri de 4 metri au fost la 6.100 km, în Martinica și s-au produs distrugeri grave în Alger, la peste 1.000 km de Lisabona. Scoția, Norvegia, Suedia și America au avut parte de maree anormale.

Undele de șoc trimise de cutremur în Europa nu s-au rezumat la cele fizice, ci au fost și intelectuale, influențând gândirea acelor vremuri și conținutul scrisorilor trimise între cei mai cunoscuți oameni ai epocii.

Ziarele din Europa de Vest au scris despre dezastrul care a uimit multă lume. A fost printre primele evenimente din istoria modernă care au fost mediatizate și comentate.

Mulți intelectuali au început să conteste noțiunea de providență divină și teoria cum că astfel de dezastre naturale erau parte a planului Divinității pentru oameni. Cel mai faimos „produs” al acestui nou scepticism a fost capodopera satirică a lui Voltaire: Candide.

Revenirea din dezastru – Un oraș cu totul nou

Zece ani a durat reconstruirea Lisabonei, iar cel care s-a ocupat de marele proiect a fost Marchizul de Pombal, Sebastião José de Carvalho e Melo. El a dat după catastrofă un îndemn ce a rămas celebru: „Îngropați morții și aveți grijă de cei vii”

El a condus „de facto” imperiul portughez până în 1777, la 22 de ani de la cutremur, și și-a înlăturat imediat posibilii rivali.

Există în prezent în Lisabona o piață ce îi poartă numele, Praça do Marquês de Pombal, și există și statui. Nu este de mirare: după marele cutremur, datorită marchizului, Lisabona a intrat în epoca modernă, străzile au devenit mai largi, au apărut spații largi și piețe mari și nu au prea mai reapărut cocioabele. S-a încercat o planificare urbană coerentă și orașul a fost schimbat cu totul.

Marele cutremur de la 1755 este considerat ca fiind prima mare catastrofă din era modernă, fiindcă după el chiar s-au luat măsuri și oamenii au învățat ceva, în ideea ca greșelile să nu mai fie repetate. În Lisabona s-au dat norme de construcții pentru prima oară, casele noi fiind, după 1755, construite cu structuri speciale din lemn care să reziste la șocurile seismice.

Structura din lemn gândită să absoarbă șocurile a fost denumită după Pombal: „gaiola pombalina” (cușca pombalină).

Lisabona din a doua parte a secolului XVIII a devenit primul oraș european în care clădirile erau construite cu intenția clară ca ele să reziste la viitoare cutremure. Foarte importantă a fost ideea de a trasa străzi mult mai largi, cu spații mai mari între locuințe.

Știința seismologiei a făcut primii pași importanți, iar marchizul a trimis la câteva sute de biserici din oraș un set de întrebări clare: cât a durat cutremurul, au fost ceva semne înainte?, pe ce direcție au fost mișcările, câte victime au fost? A fost pentru prima oară în istorie când un seism a fost extrem de bine documentat și s-au putut trage primele concluzii.

Oamenii voiau să găsească o explicație rațională și nu se mai mulțumeau cu teoria cum că Dumnezeu i-a pedepsit.

„Seismul din 1755 de la Lisabona a reprezentat un punct de cotitură în ceea ce privește înțelegerea felului în care este alcătuit Pământul. A fost primul seism ce avea să fie studiat științific prin compararea observațiilor efectuate, verificarea lor minuțioasă și utilizarea acestora la conturarea unei perspective asupra fenomenului respectiv”, scrie David Whitehouse în cartea Călătorie spre centrul Pământului.

„Cutremurul i-a determinat pe oameni să gândească și să-și schimbe opiniile referitoare la asemenea catastrofe naturale. Reverendul John Michell, profesor de geologie la Cambridge, a declarat că seismele își au categoric originea în interiorul Pământului. Cutremurele sunt unde cauzate de deplasarea maselor de roci din adâncuri… mișcarea Pământului în timpul cutremurelor este parțial vibratorie și parțial propagată prin unde care se succedă”

Erau o mare diferență de gândire: la 1752, Societatea Regală Britanică spunea că „seismele se produc numai atunci când lumea are nevoie să fie supusă unor cazne”.

Amănunt interesant: faimosul filozof Immanuel Kant a scris trei texte despre acest cutremur care l-a fascinat. A adunat foarte multe informații despre ce s-a întâmplat la Lisabona și a venit cu propria teorie despre cauzele acestui cutremur. El credea că seismul s-a produs din cauza mișcărilor unor uriașe caverne subterane, umplute cu gaz fierbinte.

Un cutremur ce nu poate fi uitat

Cutremurul nu a fost uitat. În 2005, Lisabona a celebrat împlinirea a 250 de ani de la groaznicul eveniment și au fost ținute slujbe, inclusiv într-o fostă mănăstire de secol XIV ce a fost distrusă în 1755. Inițial se programaseră festivități pe scară largă, dar au fost mult limitate, fiindcă era proaspăt în memoria colectivă tsunami-ul din Asia de Sud-Est care făcuse peste 200.000 de victime la final de 2004.

În aprilie 2022, în Lisabona s-a deschis o nouă atracție turistică, Lisbon Earthquake Centre, unde vizitatorii pot afla pe larg despre ce s-a întâmplat atunci și pot intra într-un fel de simulatoare multimedia de cutremur.

Sursa foto: Dreamstime.com