Dictatura judecatorilor

Politicienii si-au plecat toti capul in tarana in fata deciziei Curtii Constitutionale de a desfiinta CNSAS, ca si cum ar fi fost de natura divina. Pesemne ca si Judecatorul suprem il invidiaza in ultimele zile pe maruntul lector de la „Stefan Gheorghiu“ Ioan Vida, al carui cuvant e ascultat cu religiozitate, lucru rar, si de presedintele Traian Basescu, si de premierul Calin Popescu-Tariceanu. Hotararile Curtii sunt obligatorii, ceea ce nu exclude libertatea de a ne raporta critic la ele. Nici pragmaticul Tariceanu si nici guralivul Basescu, altfel mari anticomunisti, nu au avut insa nimic de spus: primul se grabeste sa mute arhiva Securitatii in ograda partidului, cel de-al doilea tace intelept. Iar politicienii se dau de ceasul mortii sa salveze dosarele si pe angajatii CNSAS.

Despre resuscitarea spiritului legii prin modificarea Constitutiei, adica despre principiul lustratiei continut implicit in Legea Ticu si in legile complementare, descoperit si sanctionat de Curte, nu se vorbeste. Daca buchisesti Constitutia, hotararea este legala. Contextul deciziei si continutul motivatiei atrag insa atentia ca judecatorii nu s-au pronuntat independent de evenimentele din societate si ca au ramas loiali cel putin breslei. Verificarile CNSAS tocmai ajunsesera la colegii magistrati de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, acolo unde lucreaza in prezent (ce bizar si ce coincidenta!) sotia judecatorului Petre Ninosu. Cum sa explici altfel decat prin context ca, in urma cu un an, Curtea gasea atributiile CNSAS constitutionale? Sau ca sia extins competenta, fara motivatie, declarand intreaga lege neconstitutionala acum, si nu cu ocazia precedentelor sesizari? Indicand parlamentului procedura de urmat, Curtea s-a amestecat in treburile legislativului si a instituit „dominatia judecatorilor“.

Curtea Constitutionala a decis ca fostii tortionari sunt compatibili cu orice functie publica, si asta la un an dupa ce regimul totalitarist comunist a fost declarat de presedintele Romaniei de la tribuna parlamentului drept criminal. Cu toate acestea, primii doi oameni in stat, Basescu si Tariceanu, s-au ferit ca dracu’ de tamaie de orice apreciere la adresa hotararii. Probabil si pentru ca de Curtea Constitutionala depinde puterea celor doi in stat. Tot Curtea urmeaza sa se pronunte curand asupra dreptului de veto al presedintelui la numirea unui ministru. Si cum nu este obligata sa fie consecventa deciziilor sale anterioare, ni s-a demonstrat cu varf si indesat, de data aceasta ar putea decreta ca seful statului are ultimul cuvant in privinta numirii Noricai Nicolai in functia de ministru al justitiei. Sau nu. Orice este posibil. In acest „orice este posibil“ rezida si potentialul de santaj al Curtii Constitutionale, pe care o Constitutie ambigua si anacronica a transformat-o (cu premeditare?) in arbitru suprem. Daca, intr-o buna zi, onor Curtea Constitutionala sesizata legal hotaraste la fel de legal si pe baza precedentului neconstitutionalitatea comisiilor de fond funciar?

Decizia Curtii ne arata nu ca legile sunt proaste, asa cum au incercat multi sa demonstreze in acest caz, ci ca Legea fundamentala nu mai poate sustine arhitectura institutionala a statului de drept.

EvZ