„Din cauza bolii ne-am despărțit imediat după nuntă.“ Povestea unei tinere cu tulburare bipolară care trăiește în Italia
Ecaterina are 34 de ani. La 23 de ani a fost diagnosticată cu schizofrenie, în România. Trei ani mai târziu, a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, în Italia. A fost internată și la noi, și la ei și face o comparație a felului în care a fost tratată, ca pacient psihiatric, în cele două țări. Mai povestește și cum a început totul, cum se simte când e în etapa maniacală și cum a fost părăsită imediat după nuntă din cauza bolii.
Ecaterina are 34 de ani și ne-a scris folosind formularul „Spune-ți povestea”, unde orice persoană care vrea să-și povestească experiența legată de o suferință fizică, psihică sau emoțională ne poate contacta. Citise povestea Oanei, o tânără cu tulburare bipolară, și a vrut să o împărtășească și pe-a ei, cu atât mai mult cu cât a experimentat viața de pacient psihiatric în două țări: România și Italia. Ecaterina vrea ca lumea să știe cât de important e să fii diagnosticat corect, ca să primești tratamentul potrivit bolii tale, dar și cât de mult contează să ai parte de servicii comunitare de sănătate mintală, unde să primești și pastile, și atenție.
Din Moldova în România. Adolescența
Ecaterina s-a născut în Moldova și a locuit în Chișinău până la 16 ani. Atunci, ca urmare a unui acord dintre Republica Moldova și România, a plecat să-și continue liceul la Sibiu. La început, i-a fost greu să se adapteze, chiar dacă mai avea câteva colege venite de peste Prut, cu care locuia în același cămin de elevi. Era, totuși, o adolescentă într-o țară străină, cu accent moldovenesc, departe de familie și prieteni. Treptat, s-a integrat. Era oricum învățată cu greul încă de la 12 ani, când mama ei plecase în Italia la muncă, și ea rămăsese responsabilă să gătească inclusiv pentru tatăl și cei doi frați mai mari.
„Poate că nu ieșeam la fel de mult ca alte fete care locuiau cu familiile, pentru că eu trebuia să am grijă de mine, să-mi fac de mâncare, nu eram nici cu banii foarte bine. Noi, cei veniți din Moldova, eram mai responsabili față de cei care stăteau acasă cu părinții și nu erau nevoiți să-și facă mâncare, cumpărături și să-și gestioneze bugetul”, își amintește Ecaterina cu zâmbetul pe buze, pentru că perioada aceea a fost, oricum, una frumoasă din viața ei.
După liceu, s-a mutat la Cluj-Napoca, unde a studiat administrație publică la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC). În facultate, spune ea, a fost mai bine, pentru că la Cluj erau veniți tineri de peste tot. „În Sibiu eram ca o vinitură, ceva exotic, din Republica Moldova, dar în Cluj a fost și mai fain, pentru că e lume de peste tot și erau și mai mulți din Republica Moldova, era și o organizație a basarabenilor, care făcea tot felul de evenimente. Ieșeam mai mult deja, ca în studenție”, povestește ea. A urmat masteratul, tot la Cluj, și atunci au început și problemele.
Primul episod maniacal, prima internare la psihiatrie
În 2013, Ecaterina avea 23 de ani și era în primul an de masterat. Era ambițioasă și implicată, așa că ea și câțiva colegi au primit o bursă care presupunea să lucreze la o lucrare de cercetare. A fost foarte concentrată în legătură cu tot ce presupunea bursa, apoi a avut și sesiunea de examene, după care a plecat în vacanță cu iubitul ei, în Grecia. Până aici, toate bune. „Și la întoarcere m-au apucat gândurile și ideile”, spune ea. Pe drumul de întoarcere cu autocarul din Grecia, Ecaterina a intrat în ceea ce se cheamă episod maniacal, numai că nu știa că asta i se-ntâmplă.
INTERVIURILE HotNews.ro