Directia a Saptea (de Cristian Tudor Popescu)

Dinspre partea intelectuala a natiei se scurg discursuri indignate cu privire la kivetschul sexualo-morbido-banos-sentimentos care da pe dinafara din canalele mass-media. Vulgaritate, obscenitati, niet kultur, maneaua si madmuzeaua, organul cica de 30 cm al portarului Prunea la pagina intai.

Asa e, acest chiveci e din ce in ce mai greu suportabil, te impinge dincolo de dezgust, in izolare si instrainare – dar partea intelectuala nu isi scoate si ea la iveala organul?

Ba da, la intelectuali, organul lui Prunea este just now capul lui Balaceanu-Stolnici. Capul profesorului, savantului, mentorului, seniorului, povatuitorului Balaceanu-Stolnici.

Prevazut cu barbete, ochelari cu ham, caruntete pieptanata pe spate – capul unui bunic venerabil, al tatanelui spiritual, al boierului liberal, mai sa-i mananci din palma acadeaua intelepciunii pe care ne-o da regulat la televizor si la ziar.

Cum dadea si rapoartele la Securitate medicul Balaceanu-Stolnici. Intocmite stiintific, cu cap, caci capul este organul cu care intelectualul lucreaza cu organele. Cum spuneam, e plina Romania de Leonarji da Vinclu, si nu numai la fotbal. E pacat sa nu fie utilizate toate capacitatile lor. De-aia l-a si facut Securitatea tovaras doctor docent, la cerere, pe d. Stolnici.

Si il mai si platea cu 8.000 lei in 1965, ceea ce a fost si este cat se poate de firesc, asa cum observa asta-vara dl. Gabriel Liiceanu: ce, e mult 10.000 de euro de la buget pentru o discutie a organului cu un intelectual de marca?

In 2006, la semicentenarul TVR, m-am intalnit pentru prima si ultima oara cu d. Stolnici: venea prin Tunelul Timpului, injghebat la intrarea in institutie, la brat cu d-na Mona Musca. Cu d-na Musca, deja cunoscuta sub numele „Dana“, am schimbat un salut din ochi, scurt si trist. D.

Stolnici insa m-a insfacat de cot si mi-a livrat gratuit urmatoarea informatie: „Stii dumneata ca eu am colaborat cu Televiziunea inca de cand s-a infiintat?“ Mi-am desprins usurel membrul si l-am intrebat la randul meu: „Dar cu Securitatea, tot de la infiintare ati colaborat?“

Venerabilul nu s-a socat, nu s-a froasat, nu s-a suparat. A ras cu pofta: „Ehe, si asta era o institutie serioasa, domnu’ Popescu!“ – dupa care s-a topit in Tunelul Timpului.

Cred ca d. Stolnici va continua sa rada si dupa ce va fi cunoscuta frumusetea lui de dosar cat o teza de doctorat. Un gazetar care s-a atins cu Securitatea nici cat o sutime din contactele vanjoase ale d. Balaceanu a fost exclus din presa. Boierul Stolnici ne va fi in continuare mentor, ne va ragai intelepciuni fara sa se tulbure, caci sangele albastru stimuleaza hormonul nesimtirii superioare.

Nu intamplator, de pe rafturile librariilor ne priveste reeditarea cartii distinsului coleg de confesiuni contra cost la organ al d. Stolnici: „Bunul simt ca paradox“, de Al. Paleologu.

Si tot nu intamplator, d. Stolnici este si membru in Colegiul pentru alegerea Patriarhului: intelectualii de vita si popii cu stele sunt baza Directiei a Saptea a Securitatii. Celelalte sase directii ale DSS au disparut, Directia a Saptea va dainui peste vremi, caci ruperea pecetii ei ar aduce pe pamant miezul Armaghedonului launtric romanesc.