Directiva UE privind stocarea datelor de trafic la convorbirile telefonice si pe internet va fi revizuita
Directiva UE prin care tarile membre trebuiau sa asigure ca operatorii de telecomunicatii pastreaza cel putin pentru sase luni datele de trafic la convorbirile telefonice si pe internet (fara continutul comunicatiilor) va fi revizuita, a anuntat luni Comisia Europeana. Unul dintre motive este ca directiva nu garanteaza ca stocarea, descarcarea si utilizarea acestor date respecta pe deplin dreptul la viata privata si protectia datelor cu caracter personal, ceea ce a dus la anularea legislatiei de transpunere a directivei de catre instantele din unele state membre. In Romania, aceasta lege a fost declarata neconstitutionala.
- „Pastrarea datelor a fost esentiala, de exemplu, pentru succesul operatiunii ‘Rescue’ care a contribuit la descoperirea identitatii a 670 de membri prezumati ai unei retele internationale de pedofilie (…). Cu toate acestea, raportul de evaluare identifica si deficiente grave. Avem nevoie de o abordare mai proportionala si comuna la nivelul intregii UE in aceasta privinta. Prin urmare, intentionez sa revizuiesc directiva pentru a stabili in mod clar persoanele care au dreptul de acces la aceste date, precum si scopul si procedurile de accesare a acestora”, a afirmat Cecilia Malmstrom, comisarul pentru afaceri interne.
Decizia anuntata luni de Comisia Europeana vine la capatul unui raport de evaluare a modului in care statele membre au transpus directiva si impactul asupra operatorilor si consumatorilor.
Principalele constatari ale raportului CE sunt urmatoarele:
- majoritatea statelor membre sunt de parere ca normele UE privind pastrarea datelor sunt in continuare necesare pentru aplicarea legii, pentru protejarea victimelor si pentru sistemele de justitie penala. Utilizarea datelor legate de numere de telefon, adrese IP sau identificatori de telefoane mobile drept instrumente de cercetare penala au dus la condamnari ale faptasilor si la achitari ale persoanelor nevinovate;
- exista diferente intre statele membre in ceea ce priveste aplicarea pastrarii datelor. De exemplu, perioadele de pastrare a datelor variaza intre 6 luni si 2 ani, in timp ce scopurile in care datele pot fi accesate si utilizate si procedurile juridice de accesare a acestora difera in mod considerabil;
- dat fiind ca directiva urmareste doar armonizarea partiala a normelor nationale, nu este surprinzator ca nu a fost retinuta o abordare comuna in acest domeniu. Cu toate acestea, faptul ca nivelul general de armonizare este scazut poate crea dificultati prestatorilor de servicii de telecomunicatii si, in special, operatorilor mai mici. Operatorii sunt rambursati in mod diferit in UE pentru costurile de pastrare a datelor si de acordare a accesului la acestea. Comisia a analizat modalitatile in care se poate oferi o rambursare mai consecventa a acestor costuri;
- pastrarea datelor reprezinta o limitare semnificativa a dreptului la viata privata. Desi nu exista exemple concrete de incalcari grave ale dreptului la viata privata, riscurile de periclitare a securitatii datelor vor persista daca nu sunt instituite garantii suplimentare. Prin urmare, Comisia va avea in vedere instituirea unor reglementari mai stricte in ceea ce priveste stocarea, accesarea si utilizarea datelor pastrate.
Legea privind stocarea datelor convorbirilor telefonice si pe internet, declarata neconstitutionala in Romania
Directiva privind pastrarea datelor a fost motivata de provocarile urgente in materie de securitate, survenite in urma atacurilor teroriste din Madrid, in 2004, si din Londra, in 2005.
Datele din telecomunicatii pastrate de operatorii de telecomunicatii sunt utilizate de politie si de procuratura in cercetarea, detectarea si urmarirea in justitie a infractiunilor si a actelor de terorism grave.
UE a incercat, prin mai multe directive adoptate in ultimii 10-15 ani, sa reglementeze obligatia prestatorilor de servicii de telecomunicatii de a pastra datele pentru o anumita perioada.
Directiva privind pastrarea datelor (15 martie 2006) solicita statelor membre sa asigure ca operatorii pastreaza anumite categorii de date (pentru stabilirea identitatii si a detaliilor conversatiilor telefonice efectuate si ale e-mail-urile trimise, fara a pastra continutul acestor comunicatii) in scopul cercetarii, detectarii si urmaririi in justitie a infractiunilor grave, astfel cum sunt definite in dreptul national. Datele trebuiau pastrate pentru cel putin sase luni si cel mult doi ani.
In Romania, directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin Legea 298/2008. In octombrie 2009 insa, Curtea Constitutionala (CC) a hotarat ca aceasta lege este neconstitutionala. Curtea Constitutionala a decis ca legea incalca articolul din Constitutie referitor la secretul corespondentei, exceptie ridicata intr-un litigiu dintre firma de telefonie Orange si Comisariatul pentru Societatea Civila.