Sari direct la conținut

Doina Pana: Nivelul contraventiilor pentru taieri ilegale si transport de lemn taiat ilegal raman la fel. Masinile care transporta lemn taiat ilegal se vor confisca in continuare

HotNews.ro
Defrisare Alba, Foto: Ministerul Mediului
Defrisare Alba, Foto: Ministerul Mediului

Comisia pentu agricultura a Camerei Deputatilor a discutat miercuri modificarea Ordonantei 51/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice. Daca la ultima discutie, in urma cu doua saptamani, s-a cerut desfiintarea actului normativ prin diminuarea la minim a amenzilor, dar si eliminarea sanctiunilor impotriva personalului silvic, de aceasta data, in urma dezbaterilor s-a ajuns la un consens. Pe scurt, prin amendamentele discutate la comisie, s-au pastrat sanctiunile petru transportul ilegal de lemn, taierile ilegale, confiscarea lemnului si a masinilor care il transporta, chiar s-au introdus anumite sanctiuni in plus si s-a interzis comercializarea lemnului confiscat. Amenzile pentru personalul silvic s-au pastrat, insa in anumite cazuri s-au diminuat.

„In Parlament la ora actuala exista doua proiecte de legi, una pentru aprobarea sau respingerea Ordonantei 51/2016 si un proiect de lege demarat in 2014, in acelasi timp cu lansarea Radarului Padurilor, legat de amendarea legii contraventiilor silvice. De atunci s-a cerut sa se confiste si mijlocul de transport pentru lemnul taiat ilegal. Proiectul de lege este in faza finala. Deci la ora actuala avem doua acte normative existente in Parlament. Conform procedurilor ele nu se pot comasa, dar este obligatoriu sa se discute in acelasi timp. Deja Guvernul Ciolos a ajuns la concluzia ca vreo 55 de articole din OUG 51 trebuie amendate fiindca a condus la disfunctii foarte grave in sistem din cauza amenzilor administrative. Nu pentru amenzi legate de taieri ilegale si transport ilegal de lemn. Amenzile pentru taieri si transport ilegal au fost preluate din legea care era in Parlament. Ele sunt identice. Faptul imbucurator este ca 95% absolut toti participantii au ajuns la consens. Mai ramane un 5% care urmeaza sa se rezolve. Ce vreau sa subliniez este ca indifirent ca va trece Ordonanta sau proiectul de lege, fiindca nu pot trece amandoua, nivelul contraventiilor pentru taieri ilegale si transport ilegal de lemn sunt identice. Masinile care transporta lemn ilegal se vor confisca in continuare”, a declarat deputatul Doina Pana dupa discutia din Comisia de agricultura.

Aceasta a explicat ca vor fi micsorate amenzile pentru personalul silvic in conditiile in care acestea erau prea mari si au generat disfunctii.

„Contraventiile pentru personalul silvic vor fi rediscutate, este vorba despre amenzi administrative. O sa va dau un exemplu foarte relevant. Este o amenda uriasa de circa 300 milioane lei vechi daca nu se vede complet amprenta ciocanului pe arborele marcat sa fie taiat. Asta stiti la ce a dus? De asta in sector a fost un blocaj urias, care a dus si la criza lemnelor de foc, acrescut si criza de materie prima in industria de prelucrare a lemnului, fiindca multi silvici au refuzat sa mai marcheze arborii. Nu puteau risca la un salariu de 10 milioane sa plateasca o amenda de 300 milioane lei vechi, in conditiile in care chiar si o stampila pe foaia de hartie nu se vede intotdeauna perfect, dar in momentul in care lovesti un arbore… Amenzile pentru personalul silvic nu vor merge strict pe Codul Muncii pentru ca padurea nu este orice marfa, dar in niciun caz nu vor fi de anvergura la care sunt acum”, a explicat Doina Pana.

ONG-urile sunt de acord cu amendamentele prezentate miercuri in Comisia de agricultura, fiind doar cateva articole la care mai exista discutii. Printre articolele care au stranit controverse a fost cel legat de contractele pentru administrarea padurilor, in conditiile in care regimul de proprietate este incert si ce se intampla cu lemnul taiat ilegal din padurile private si confiscat.

„Cred ca in acest moment este de apreciat ca in sfarsit am avut un dialog real, si nu ma refer neaparat la ce s-a intamplat azi, fiindca azi am punctat pe o forma deja agreata la minister acum cateva zile. Este foarte important ca principiile pe care le-am promovat sa se regaseasca in aceasta lege, acele sanctiuni-contraventii care se refera la padurile virgine. Un lucru foarte important pentru noi era ca lemnul confiscat si prins ca este taiat ilegal sa nu poata fi pus in circulatie pentru ca vedem ca acele persoane care cumpara lemnul nu sunt interesate de provenienta, ci de cantitate. Daca tot ce se confisca se repune in circulatie si se liciteaza, este un lucru rau. Acest lucru s-a rezolvat. Cred ca in momentul acesta putem spune ca forma actuala a legii, in mare parte, aproape 95%, este multumitoare pentru noi. Au fost niste modificari, prevederi care permiteau interpretari abuzive sau uneori nivelul sanctiunilor era mult prea disproportionat fata de paguba produsa. Aceste lucruri au fost corectate. Speram ca din acest moment sa nu mai apara alte surprize. Trebuie clarificat cum poate fi adoptata aceasta lege ca toate prevederile sa fie aplicabile din momentul adoptarii, iar toti cei care au fost sanctionati pe OUG 51 sa poata fi trasi la raspundere in continuare sa nu poata ataca in contencios amenzile. Este o discutie juridica”, a declarat pentru HotNews.ro Csibi Magor, reprezentant WWF Romania.

„OUG 51/2016 combate taierile ilegale de arbori incepand cu cei care intocmesc amenajamentele silvice si continuand cu proprietarii si administratorii de paduri. Practic, inchide variantele prin care se permite punerea pe piata a lemnului cu provenienta la limita legalitatii sau dincolo de aceasta prin comiterea de abuz in serviciu, sanctionat doar administrativ de Codul Muncii. Pagubele de mediu sunt cuantificabile acum prin sanctiuni complementare proportionale si in plus se dispune si confiscarea mijloacelor de transport folosite la comiterea faptelor. Impreuna cu Inspectorul Padurii avem cel mai performant instrument pentru combaterea taierilor ilegale la nivel mondial”, a declarat pentru HotNews.ro , Alexandru Berceanu, consilier in domeniul forestier pentru Greenpeace, vicepresedinte al Asociatiei Institutul pentru Dezvoltare si Inovare IDEI.

Doina Pana spune ca temerea privind forma in care va fi adoptata Ordonanta este nejustificata.

„Nivelul amenzilor este identic, in ambele acte normative. Pna se publica in Monitorul Oficial legea promulgata de presedinte, ramane in vigoare OUG 51/2016. Dupa ce se publica, indiferent care, este acelasi lucru pentru ca este acelasi nivel al amenzilor. Nu poate influenta ce s-a intamplat pana acum”, a explicat Doina Pana.

Si opozitia este de acord cu proiectul de lege in forma discutata miercuri.

” Este un progres. Acum doua saptamani a fost o dezbatere catastrofal construita, in care toata lumea era pornita pe desfiintarea Ordonantei 51/2016, fiindca asa au fost oamenii invitati, numai reprezentantii silvicultorilor, sindicalistilor, proprietarilor de paduri, cei nemultumiti de ordonanta. Ordonanta asta este un instrument greu, care a pus dinti sistemului de raportare. Noi eram informati, dar nu aveam niste instrumente de interventie. A venit aceasta Ordonanta care a pus doi dinti importanti: contraventile pe silvicultori, pe logica – tu trebuie sa aperi padurea, daca nu o faci activ, te sanctionam financiar si, doi, acea confiscare a camioanelor daca sunt prinse cu lemn ilegal. Ce am sustinut de la inceput a fost sa discutam pe textul Ordonantei si daca sunt plangeri legitime, facem modificari, dar sa nu se afecteze cei doi dinti ai Ordonantei. Subiectul este suspendat oarecum, in directia buna. Astazi dezbaterea a fost ami civilizata, chiar daca mai plictisitoare si salut ca Ministerul a preluat conducerea pe subiect, ca se lucreaza doar in sensul modificarii Ordonantei, nu a desfiintarii si ca grupul PSD asteapta semnal de la Minister. Trebuie sa vedem forma finala si sa fim vigilenti”, a declarat pentru HotNews.ro, Cristian Ghinea, deputat USR.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro