Drumul către casă al unei fete din Venezuela care lucrează în Sibiu. S-a dus să voteze, dar s-a trezit în mijlocul protestelor: „E ca și cum țara ar fi murit”

HotNews a vorbit cu mai mulți tineri din Venezuela despre protestele violente care au cuprins țara după ce liderul autoritar, Nicolas Maduro, și-a anunțat victoria în alegeri, deși procesele verbale de la secții arată că a obținut doar 30%, în vreme ce candidatul opoziției a câștigat cu 67%.

• Yeni (nume fictiv) are 26 de ani și a venit în România, la Sibiu, unde lucrează într-o companie internațională de limbă spaniolă. S-a întors acasă să voteze.
• Tânăra povestește pentru HotNews cum a încercat regimul din Venezuela să împiedice procesul electoral: „Au deschis secția doar după ce o persoană în vârstă a leșinat și au venit niște jurnaliști”.

Este 29 iulie, luni dimineața, și Yeni (26 ani) se află în autobuzul care o duce din San Diego, provincia Valencia din Venezuela, în Caracas. În ziua următoare va lua zborul înapoi spre România. 

Străzile Venezuelei sunt cuprinse de o atmosferă de doliu – e liniște, iar lumea e tristă. Nimeni nu mai sărbătorește rezultatul alegerilor, nu se mai aude muzica din fiecare an.

Yeni s-a mutat în Sibiu în 2021, unde lucrează la un call center în limba spaniolă. S-a întors acasă, în Venezuela, după trei ani, pentru a-și vizita familia și pentru a vota la aceste alegeri pe care le consideră foarte importante.

Nu a fost ușor –  a trebuit să aștepte opt ore în fața secției de votare.

„Deși trebuiau să deschidă secțiile la 6 dimineața, se făcuse aproape 10 și continuau să ne ignore ținând ușile închise sau inventând scuze cum că aparatele de vot nu funcționau sau că nu ajunseseră martorii. Toate astea pentru a ne descuraja să votăm. Au deschis abia în momentul în care o persoană în vârstă, care stătea la coadă, în soare, de atâta timp, a leșinat, și au apărut câțiva jurnaliști.”

Yeni consideră că s-a schimbat ceva în societatea venezueleană în ultima perioadă. Că nu îi mai poți distinge dintr-o privire pe cei care sunt de partea guvernului, așa cum o făceai înainte, după modul de a vorbi, de a fi, oamenii din categoriile sociale defavorizate, explică ea.

Cu aceștia membri ai guvernului organizau întâlniri recurente pentru a le insufla ideologia și a împărți pachete cu mâncare. „Acum nu mai poți să-ți dai seama cine e pro-guvern și cine nu.”

Această polarizare socială creată de guvernul socialist pe parcursul ultimelor decenii, este definită de specialiști ca fiind poziționarea radicală a persoanelor sau grupurilor de o parte sau de alta a dezbaterii. O poziționare exclusivă, în care fiecare parte neagă legitimitatea celeilalte, în general cu o încărcătură emoțională puternică și cu reverberații în viața personală. 

Ideologia din Venezuela care a destrămat familii și prietenii

„Inclusiv membri ai familiei mele nu și-au vorbit ani de zile, până de curând. Eu aveam 11 ani când o colegă de școală a venit și mi-a spus că nu mai putem fi prietene cu o altă fată pentru că ea și familia ei erau chaviști (n.r.- adepți ai fostului președinte Hugo Chavez). Te întrebi: de ce vorbesc copiii despre lucruri din astea?”, povestește Yeni.

Tânăra îmi explică că a crescut într-o țară unde, în fiecare cartier, existau persoane plătite de guvern, jefes de calle („lideri de stradă”) pentru a împărți pachete cu mâncare, alături de care ofereau și flyere cu ideologie politică: 

„Dacă știau că ești împotriva guvernului, nu îți dădeau mâncarea. Aceleași persoane fac poze la proteste, văd cine protestează și depun plângeri împotriva lor.”

Proteste cu oale și tigăi în cartiere care nu au protestat niciodată

În timp ce merge cu autobuzul spre Caracas, Yeni vede grupări militare. Dar este liniște, „ca și cum cineva ar fi murit, ca și cum țara ar fi murit,” îmi explică fata. 

Când intră, însă, într-unul dintre cartierele sărace, cocoțate pe dealurile ce împrejmuiesc centrul, aude sunete de oale și tigăi (cacerolazo), o formă de protest pașnic care a caracterizat guvernele chavist și madurist încă de la început. E deja seară…

„Cartierele astea nu au protestat niciodată pentru că au fost mereu ușor de cumpărat. Cei care obișnuiau să protesteze aparțineau mai degrabă claselor medii, pentru că își vedeau nivelul de viață afectat cu adevărat. Ce se întâmplă acum este total diferit.”

Spune că a afectat-o enorm să audă sunetul de protest în cartier; că atunci a înțeles că barierele din societate căzuseră, așa cum văzuse în propria ei familie, în săptămânile petrecute acasă.

Opt milioane de venezueleni și-au părăsit țara în cei 11 ani ai regimului Maduro

În vreme ce Yeni se află în avionul înapoi spre România, în Madrid este ora 1 după-amiaza și Irving abia s-a trezit. E obosit, cu ochii negri încadrați de cearcăne.

„M-am culcat târziu. Am urmărit protestele pe grupurile de Telegram toată noaptea”, spune el.

Irving este doar unul dintre cei aproape opt milioane de venezueleni care au decis să-și părăsească țara în cei 11 ani de la începerea regimului Maduro și unul dintre cei 99% care nu au putut vota în afara Venezuelei deși au vârsta legală.

„Am fost într-o zi la o secție de votare și mi-au spus, chipurile, că nu dispun de sistem intern, doar ca să nu mă lase să votez,” declară Irving.

În perioada premergătoare alegerilor, guvernul Venezuelei a impus o serie de restricții care au făcut imposibilă exercitarea dreptului de vot pentru milioane de imigranți, precum obligativitatea de a deține un permis de reședință sau cetățenie și pașaport valabil sau în proces de eliberare. A adoptat și un program de înscriere cu orar limitat, puține secții de votare, închiderea consulatelor înaintea orelor prevăzute.

Deși votul în Venezuela este un proces automatizat încă din 2004, compania care a introdus acest sistem în țară a încetat să colaboreze cu guvernul în 2017, după ce a declarat că datele de participare a cel puțin un milion de votanți fuseseră manipulate.

Procesele verbale arată că Maduro a strâns doar 30% din voturi, iar candidatul opoziției, 67%

Martorii din secțiile de votare sunt actori fundamentali în procesul electoral, nu doar pentru a se asigura că nu există nereguli, dar și pentru a strânge actele de scrutin pe care să le confrunte apoi cu voturile publicate de Consiliul Național Electoral (CNE). 

În plus, sistemul generează două buletine: unul electronic, care se trimite în sistem, și unul fizic, care ajunge în urnă și le permite martorilor să urmărească procesul. Când se termină ziua de vot, aparatele emit procese verbale ale votului, cu rezultatele fiecărei secții și cu o copie pentru martorii partidelor politice.

Coaliția de opoziție a mobilizat, în plus, 60.000 de cetățeni voluntari care să supravegheze alegerile și să strângă procesele verbale. Până astăzi, au reușit să strângă 80% dintre procesele verbale și le-au publicat pe o platformă independentă, creată de echipa Mariei Corina Machado, lidera opoziției și favorita poporului venezuelean.

Între timp, website-ul Consiliului Național Electoral rămâne închis de pe 31 iulie, din cauza unui presupus atac cibernetic. Conform proceselor verbale, Edmundo González, candidatul opoziției, reunește 67% dintre voturi, iar Nicolás Maduro 30%.

Publicații latino-americane susțin că, cu fiecare oră care trece, martorii alegerilor, care însumează în total 600 de mii, sunt scoși din propriile case de către forțele de ordine, în urma acuzației lui Maduro că ar face parte dintr-un grup de guerilla împotriva alegerilor.

Deși au trecut șase zile de la încheierea alegerilor, autoritatea electorală nu a publicat rezultatele distribuite pe secții de votare. Fără dovezi, Consiliul Național Electoral a anunțat, în noaptea de duminică spre luni, victoria lui Maduro, cu 51,2% dintre voturi, în fața lui Edmundo González Urrutia, cu 44,2%. 

Jurnaliști venezueleni susțin că, deși alegerile în Venezuela chavistă au fost întotdeauna pătate de neregularități, aceasta este prima dată când CNE face publice niște rezultate fără să aibă dovezi sau posibilitate de verificare.

În timp ce aliați ai guvernului chavist precum Belarus, Serbia, Bolivia, Rusia și China s-au grăbit să îl felicite pe Maduro pentru victorie, cea mai mare parte a comunității internaționale nu îl recunosc ca președinte, declară alegerile ca fiind frauduloase și solicită un raport detaliat al rezultatelor.

Peste 1000 de persoane dispărute și 13 ucise în timpul protestelor

Între timp, grupuri private de Telegram și conturi de Instagram abundă de video-uri care expun fără filtru ce înseamnă o dictatură. Mii de venezueleni din toate colțurile țării au ieșit în stradă să protesteze și să ceară rezultate verificabile. Pe buzele tuturor se află numele Mariei Corina Machado și a candidatului desemnat de ea, Edmundo González.

După numele lui Nicolás Maduro urmează strigăte puternice: „coño de tu madre” și „maldita basura, no te queremos” („gunoi blestemat”, „nu te vrem”). Pe 30 iulie mai mult de 1000 de persoane erau declarate dispărute și treisprezece omorâte în timpul protestelor. Cel puțin cinci statui ale lui Hugo Chavez au doar dărâmate în timpul manifestațiilor.

Se tem să vorbească de frica represaliilor

HotNews a încercat să stea de vorbă cu cetățeni venezueleni care se află acum în țara lor. Cei mai mulți au refuzat, de teamă. Două dintre răspunsurile primite au fost următoarele:

„Din motive ce țin de siguranța personală, nu pot să îți ofer un interviu cu privire la ce se întâmplă acum în țară. Există multă represiune și persecuție și niciun pic de libertate de expresie, motiv pentru care nu pot să mă expun riscului, nici pe mine nici pe colegii mei.”

„Am văzut mesajul tău, dar siguranța mea este importantă; de aceea nu vreau să vorbesc acum. Amenințări peste amenințări din partea primăriei din Santiago Mariño. Au multe colectivos* cu care ne intră în case”.

*Colectivos reprezintă o structură neoficială apărută în 2001 în Venezuela și alcătuită din persoane alese de guvern din fiecare cartier pentru a spiona și a acționa ca forță de represiune în cazul unei revolte. Pot fi considerate organizații paramilitare și constituie o parte fundamentală a aparatului represiv venezuelean. 

Alții au acceptat să vorbească, fie prin apeluri video, fie doar prin mesaje text pe care le-au șters apoi

Adela (nume fictiv), 38, a părăsit Venezuela în 2016, a locuit în Peru și s-a întors în Venezuela șase ani mai târziu. A găsit totul diferit: de la brandurile de alimente la gândirea oamenilor.

„Când am plecat eu, oamenii sprijineau orbește guvernul. Zona în care locuiesc acum este un oraș muncitoresc, o zonă care îl susținea pe Chavez aproape 100% și unde era greu să porți o conversație în care să critici guvernul. De când m-am întors, am observat o schimbare uriașă, ca și cum oamenilor li s-ar fi luat un văl de pe ochi. Am văzut aceiași oameni, care înainte susțineau orbește chavismul, plângând în ziua de după alegeri pentru că guvernul refuză să-și accepte înfrângerea.”

În zona în care locuiește ea, îmi spune Adela, nu a existat nicio manifestație în cei 25 de ani de la începerea guvernului Chavez, fiind locuit exclusiv de cămășile roșii (susținătorii guvernului).

„Guvernul spune că manifestanții sunt fasciști, dar nu este adevărat. Sunt oameni simpli, din cartierele muncitorești, care în sfârșit ies în stradă să condamne frauda și să ceară rezultate transparente.”

Pentru Adela, această întorsătură de situație este cel mai frumos lucru care i se putea întâmpla poporului venezuelean: să-și dea seama de diviziunea atât de profundă căreia i-a fost victimă preț de atâția ani și să închidă acest ciclu.

„Tinerii care ies acum au 18, 19 ani, poate chiar mai puțin, luptă pentru o democrație pe care nici n-o cunosc.

Luptă pentru a avea șansă la o educație și la un mediu de muncă care să le permită să își împlinească visurile. Îmi închipui că au de ales între două opțiuni: ori părăsesc țara, fără nicio garanție că o altă societate le va oferi șansa pe care o caută, ori rămân aici și luptă pentru a construi Venezuela pe care o visează.”

Adela crede că singura șansă ca poporul să câștige este ca forțele de ordine ale statului să treacă de partea oamenilor.

Peste 60 de publicații online independente sunt blocate de guvern

Florantonia (41) este jurnalistă pentru un site de știri alternativ care, din 2017, se opune cenzurii exercitate de stat. Publicația a început ca o inițiativă de informare ingenioasă prin care jurnaliste venezuelene foloseau mijloacele de transport în comun pentru a comunica pasagerilor știri necenzurate de regimul politic – „ca la televizor”.

Au continuat împărțind ziare gratuite pasagerilor și străbătând cartierele capitalei pentru a citi știrile oamenilor, de pe străzi sau de la balcoanele oamenilor care îi invitau să o facă. 

Spune că în momentul acesta, peste 60 de publicații online independente sunt blocate, în plus față de pagini de fact checking, ale diferitelor ONG-uri și pagini de VPN, care au fost blocate în ultimele două săptămâni.

„Ieri am ieșit în stradă să documentez și pot să spun că orașul arăta distrus, frica plutește în aer, iar magazinele sunt închise. Au rămas câteva supermarketuri deschise, dar în fața lor sunt cozi imense, pentru că oamenii prevăd că totul s-ar putea prelungi și înrăutăți, așa că preferă să se pregătească. 

Am fost la manifestația Mariei Corina, din fața sediului ONU și era multă lume. Am fost și în Petares, despre care unele voci susțin că ar fi cel mai mare cartier din America Latină (n.r.), și adevărul este că respingerea față de guvernul Maduro este enormă.

Se observă de data asta o diferență foarte mare față de alte proteste (din 2014, 2017 și 2021) și anume că straturile sociale joase au ieșit în număr masiv.”

Florantonia spune că Maduro vorbește la televizor de câte cinci ori pe zi, comparând opoziția cu naziștii și vorbind despre Hitler tot timpul. Confirmă că seara și noaptea sunt momentele de cea mai mare represiune a protestanților, când au loc cele mai multe arestări și acțiuni violente.

„Deși se simte o atmosferă de doliu, oamenii simt că situația asta nu este ca cele anterioare, pentru că, de data asta, respingerea pe care o simțim este generalizată.”

A renunțat la jobul din India ca să se întoarcă în Venezuela să voteze

Leiry (27) îmi spune, prin mesaje pe Instagram, că și-a dat demisia de la locul de muncă pe care îl avea în India pentru a veni să voteze. A reamenajat casa mamei sale, decisă să își reînceapă viața în Venezuela alături de mama și fiica sa.

„Schimbarea se va produce doar când vor interveni și alte țări. Este foarte ușor pentru guvern să reprime tineri și adulți care ies în stradă fără arme. Impotența pe care o simți este copleșitoare, te simți inutil. Multă vreme am crezut că putem face ceva cu un simplu vot, dar nu așa funcționează lucrurile într-o dictatură. Sunt mama unei fete de patru ani și știu că n-are niciun viitor aici.”

Leiry a ieșit în stradă pentru a protesta în mod pașnic, alături de mama ei, dar au fost alungate cu gaze lacrimogene. A doua oară, spune ea, a fost și mai groaznic: „Am pierdut-o pe mama din vedere și am simțit că mi se scurge viața gândindu-mă că poate a fost țintită de un glonț.”

Mulți oameni din Venezuela trăiesc cu 30 dolari pe lună

Ivan (nume fictiv), 29, este producător de muzică și o figură populară în rândul tinerilor venezueleni. Câțiva dintre cei cu care am vorbit se tem pentru siguranța lui, pentru că s-a folosit de conturile sociale pentru a partaja video-uri și a se pronunța răspicat împotriva guvernului.

„Colectivos sunt pur și simplu civili cărora li s-au pus arme în mână cu care să intimideze manifestanții. Și, bineînțeles, cum un polițist nu poate să omoare cetățeni cu nerușinare (deși o fac oricum), îi pun pe cei din colectivos să facă treaba murdară,” mă lămurește Ivan.

Întrebat cum a fost viața în Venezuela în ultimii cinci ani, Ivan îmi spune că e ceva mai bine decât în 2018, „cel mai îngrozitor an economic”. Deși acum există mâncare pe rafturile magazinelor și săli de sport, iar delincvența stradală s-a diminuat mult, simte că toate astea sunt măsuri superficiale, pe termen scurt.

Îmi spune că, în continuare, un doctor sau un profesor nu au salarii demne și mulți oameni trăiesc cu până în 30 de dolari pe lună.

„Personal, din sistemul actual, cel mai mult detest indiferența sectorului artistic din care fac parte. Conformismul. Sunt atâția cântăreți care primesc bani direct de la guvern pentru a veni la activitățile lor și a se folosi de influența pe care o au. Sunt oameni care nu se pun de partea poporului, preferă să tacă și să-și umple ei buzunarele.”

Crede că lupta împotriva dictaturii lui Maduro poate fi câștigată doar cu ajutorul comunității internaționale. Fără forță armată, doar cu oale, tigăi și linguri, poporul poate lupta o săptămână, maxim două, dar se vor sătura să vadă sânge vărsat și vor ceda.

Cine este María Corina Machado

Atât ziarele, cât și persoanele cu care am vorbit spun că María Corina Machado este femeia care a redat speranța Venezuelei. Supranumită „doamna de fier a Venezuelei”, a urmat studii în politici publice la Universitatea Yale din Statele Unite.

A fost o opozantă vocală a guvernului Chavez și este cunoscută pentru un video, care a devenit viral pe internet după o dispută cu fostul președinte al Venezuelei.

Politiciana a convocat numeroase proteste de-a lungul timpului, în alianță cu alte partide ale opoziției, solicitând reinstaurarea democrației. A ocupat funcții publice printre care: ambasadoare în Panama, deputată a Adunării Naționale a statului Miranda, fondatoarea partidului politic Vente Venezuela.

Deși în 2023 a fost aleasă candidată la președinție, nu a putut participa pentru că i s-a interzis ocuparea unei funcții publice preț de 15 ani.

Chavez o considera un „instrument al imperialismului american”. Popularitatea ei a urcat covârșitor abia în urmă cu doi ani.

Yeni povestește că avea 16 ani a văzut-o pe Maria Corina prima dată la o manifestație. Nu i-a inspirat încredere pentru că, pe atunci, i se părea ciudat ca o femeie să se exprime așa. 

S-a schimbat de atunci și crede că la fel s-a întâmplat cu toată generația ei care înțelege mai bine egalitatea de gen. 

„Mă simt mândră că, în final, o femeie s-a dovedit de neclintit în lupta împotriva guvernului.”

„De douăzeci de ani străbate Venezuela profundă și vizitează comunitățile muncitorești, mai sărace, înțelege nevoile oamenilor și, în tot acest timp, și-a păstrat cu fermitate convingerile,” susține și Adela.

Către România, Yeni a luat același avion cu observatorii internaționali chemați de guvern să asiste la alegeri

Yeni a plecat din Venezuela pe 30 iulie cu primul avion care a părăsit țara după alegeri. Spune că a zburat împreună cu observatorii internaționali pe care guvernul i-a invitat să asiste la alegeri și să confirme că a fost un proces democratic.

Între timp, Centrul Carter din SUA, organizația care a trimis și ea observatori profesioniști în Venezuela, s-a pronunțat: „Alegerile prezidențiale din 2024 din Venezuela nu au respectat standardele internaționale de integritate electorală și nu pot fi considerate democratice.

„Eu eram atentă la pașapoartele lor (n.r.- observatorii internaționali) și am văzut că erau oameni din Rusia, Libia, Africa de Sud. Se distingeau în mulțime, pentru că, în afara de ei, toți aveam cearcăne, eram speriați și obosiți. Ei erau singurii îmbrăcați formal, cu cămași, cravată și odihniți. Ce pot să spun cu siguranță este că erau stresați, poate se temeau că oamenii le vor adresa insulte.”

Temerile lor s-au dovedit nefondate. Aeroportul era înțesat de militari.