E din nou vremea lui Nastase?

Margaret Thatcher avea dreptate: nu exista societate! Nu exista decat indivizi – femei si barbati vii, cu nevoi si dorinte concrete, mai mult sau mai putin rationali, mai mult sau mai putin inteligenti. Atat. A spune ca „societatea” doreste sau nu doreste ceva este, in sine, un nonsens, pentru ca o abstractiune nu are senzatii, sentimente, pofte, delicii, tafne sau toane. Pretentiile politicienilor sau ale ziaristilor ca stiu ce vrea societatea sau „romanii” in general sunt, pur si simplu, vorbe goale, lipsite de absolut orice fel de temei, pentru ca sunt, in principiu, neverificabile. Numai demagogie, minciuni si perdele de fum. Nici macar mult invocatele sondaje nu sunt, la rigoare, decat exercitii aproximative si volatile.

Afirmatia care circula atat de des in ultima vreme cum ca „societatea romaneasca s-a saturat de anticoruptie” nu are, prin urmare, nici o baza reala, pentru ca aceasta baza nu exista. Daca sursa pretinsa – starea de spirit a natiunii – este o vorba in vant, atunci inseamna ca sursa reala se afla in cu totul alta parte. Cu alte cuvinte, cineva foarte concret si care dispune de mijloace a lansat pe piata, cu buna stiinta, o asemenea idee fara suport. Scopul nu poate fi decat manipularea, crearea unei mode, a unui curent de opinie care, propagat din om in om, sa devina dominant.

Este adevarat, multi dintre romani sunt satui de politica. Proba o constituie numarul din ce in ce mai mic de oameni care se prezinta la vot. Tot ceea ce se poate afirma despre aceste persoane este ca refuza, dintr-un motiv sau altul, sa fie cetateni, ca sunt indiferente la ideea de bine comun si fata de functionarea institutiilor statului. Indiferenti fata de stat, acesti oameni sunt indiferenti, prin urmare, si fata de coruptia functionarilor statului. Aceasta indiferenta nu este insa o trasatura a „societatii romanesti”, nu face parte din natura poporului roman, nu este nici fatala si nici inexplicabila. Daca un numar mare de oameni este indiferent fata de soarta cetatii este pentru ca ei cred ca opinia lor nu are nici o importanta in cetate, ca votul lor nu schimba nimic, ca, oricum, jocurile se fac in alta parte si ca sunt lipsiti de o putere reala. Autoexcluderea din viata cetatii, renuntarea voluntara la atributele suveranitatii de catre un mare numar de oameni reprezinta visul de aur al oricarui politician corupt. Cu cat mai multi cetateni aleg o forma sau alta de exil, cu atat este mai probabil ca locul lor sa fie luat de oligarhii care sa domine autoritar(ist) viata publica.

Din acest punct de vedere, ceea ce s-a intamplat in Parlament in cazurile Nastase si Mitrea este o dovada foarte clara ca avem o clasa politica aflata sub control oligarhic. Mitul ca anticoruptia s-a demonetizat, ca nu mai prezinta interes, ca „romanii au alte prioritati” etc. nu este decat o incercare de manipulare odioasa, destinata exilarii unui numar cat mai mare de cetateni. Oligarhiile nu au nevoie de catateni, au nevoie de supusi si nu exista o metoda mai buna de a-ti crea supusi decat sa cultivi dezgustul si resemnarea. De aceea, afirmatia ca romanii s-ar fi saturat de anticoruptie poate fi localizata cu destula precizie in zona oligarhiei romanesti, aceeasi oligarhie cu multe stele pe umarul de securist care a creat marionete politice precum Sorin Oprescu sau Adrian Nastase.

De fapt, Adrian Nastase este modelul exemplar pentru acest tip de cetate fara cetateni. A fost instalat in fruntea Guvernului atunci cand Romania traversa o perioada de lehamite cauzata de esecul guvernarii Conventiei Democratice si a construit un sistem in care coruptia se impletea strans cu autoritarismul. Revenirea sa acum e semn rau. E semn de faliment civic, semn ca oligarhia este pe cale sa castige definitiv batalia cu Romania.

Romania libera.