Ecaterina Andronescu, despre cazul elevilor care au înnoptat în Catedrala din Alba Iulia: Lipsă de responsabilitate crasă; e necesar să înăsprim sancțiunile pentru asemenea situații
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus că profesorul care a însoțit în excursie cei 22 de copii din Olt, care au înnoptat în Catedrala din Alba Iulia, a dat dovadă de iresponsabilitate și că vor fi luate măsuri necesare după ce Inspectoratul Școlar Olt va încheia ancheta. „Pentru asemenea situații cred că este necesar să înăsprim sancțiunile, poate în felul acesta crește responsabilitatea profesorilor”, a afirmat ministrul.
„Profesorul a dat dovadă de iresponsabilitate, pentru că nu pleci în excursie cu peste 20 de copii până nu le asiguri cazarea și nu te asiguri că pe timpul transportului – și la dus, și la întors – lucrurile sunt în ordine. Am fost și eu ieri la Alba Iulia, orașul nu l-am văzut niciodată atât de aglomerat, populația era pe străzi, te gândești cum să transporți atâția copii când situația este în felul acesta”, a declarat Andronescu, duminică, într-o intervenție la Digi24.
Ministrul Educației a spus că așteaptă rezultatele anchetei desfășurate de Inspectoratul Școlar Județean, pentru că „nu aș vrea să se mai repete asemenea situații”.
„În Legea învățământului sunt prevăzute sancțiuni. A pus în pericol viața a 22 de copii. Nu putem trece cu ușurință peste așa ceva. Aștept raportul inspectoratului, nu aș vrea să mă antepronunț (…) După părerea mea, pentru asemenea situații este necesar să înăsprim sancțiunile, pentru că poate în felul acesta crește responsabilitatea pe care și-o asumă profesorii”, a afirmat Ecaterina Andronescu.
Anterior, ministrul a avut o intervenție pe acest subiect și la Antena 3.
„Nici pe mine nu m-a revoltat mai puțin. Potrivit reglementărilor în vigoare, profesorul trebuia să se asigure de toate condițiile pentru copii în timpul transportului și, dacă era gândită peste noapte, rămânerea în Alba Iulia sau cum a ajuns trenul foarte târziu. Este lipsă de responsabilitate crasă, inspectoratul școlar va face o anchetă și nu cred că lucrurile vor rămâne așa. Părinții nu înțeleg cum au acceptat să plece copiii în excursie. (…) Aștept ancheta inspectoratului și o să luăm măsura care se impune”, a declarat Ecaterina Andronescu, potrivit Mediafax.
Precizările vin după ce 22 de copii din Olt, cu vârste între 11 și 14 ani, însoțiți de un profesor, au fost găsiți în Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia. În noaptea de vineri spre sâmbătă, cei 22 de copii ar fi dormit în catedrală, iar a doua zi au asistat la ceremoniile organizate de Ziua Națională. A doua noapte, unuia dintre copii i s-a făcut rău, grupul fiind găsit astfel de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, locotenent Alina Marescu Dumitrescu, un apel la 112 a anunţat, sâmbătă seara, că un băiat se simte rău în interiorul Catedralei Reîntregirii. La sosirea echipajului de prim ajutor s-a constatat că era un grup de 22 de copii şi un profesor, care erau în Alba Iulia din data de 30 noiembrie şi care nu aveau cazare. La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe, fiind evaluaţi toţi copiii.
Copilul căruia i s-a făcut rău a ajuns la spital, iar ceilalți 21 de copii și profesorul au fost duși la Colegiul Național „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, unde, în contextul unui număr mare de vizitatori aşteptaţi de 1 Decembrie, a fost amenajat „un spital de linia întâi” şi existau, ca atare, paturi.
Elevii provin de la Școala Gimnazială Dăneasa, judeţul Olt.
Inspectoratul Școlar Județean Olt va începe luni o anchetă în cazul celor 22 de copii care erau la Alba Iulia fără cazare și au înnoptat în Catedrala Reîntregirii Neamului, pentru a afla în ce condiții au plecat cu un profesor și de ce nu au avut cazarea asigurată.
Purtător de cuvânt al ISJ Olt, Mirela Paraschiv, a declarat pentru Mediafax că se va constitui comisia de cercetare, care va încerca să afle ce s-a întâmplat exact. „Se va constitui comisia de cercetare și în urma evaluării situației vom avea niște concluzii și se vor lua niște măsuri”, a spus Mirela Paraschiv.
Directorul școlii din Dăneasa despre cei 22 de elevi fără cazare la Alba Iulia: „Planul s-a încurcat un pic”
Profesorul care a însoțit cei 22 de copii din Olt la Alba Iulia „a avut un plan care se pare că s-a încurcat un pic”, declară directorul Școlii Gimnaziale Dăneasa (Olt), Georgian Dănescu. Copiii urmau să doarmă fie în tren, fie la o școală.
Georgian Dănescu, directorul școlii de unde sunt cei 22 de copii aflați fără cazare în Alba Iulia, a declarat pentru Mediafax că excursia a fost organizată de către profesorul de religie, cu acordul părinților.
„A avut acordul părinților, a avut declarațiile acestora și a primit și avizul școlii. A avut un plan care se pare că s-a încurcat un pic, trebuia să se reîntoarcă ori în noaptea următoare, adică elevii să doarmă cumva tot pe tren, sau să rămână, aveau o variantă ajutătoare, să rămână la liceul unde au și rămas, nevoiți cumva din cauza situației, în noaptea de sâmbătă spre duminică”, a spus Georgian Dănescu.
Acesta susține că elevii nu au dormit la catedrală, ci au fost acolo doar pentru a asculta „colinde și cântece patriotice”, după care urmau să meargă la un liceu pentru a înnopta. „Dar atunci i s-a făcut rău copilului respectiv și s-au schimbat puțin lucrurile. Nu dormeau la Catedrală”.
Directorul Școlii Gimnaziale Dăneasa îi contrazice pe reprezentanții ISU Alba, care au declarat că elevii și-a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în catedrală, și spune că elevii au dormit în tren.
„A anunțat (profesorul – n.r.) de când au plecat că ar fi varianta să rămână acolo, părinții au fost de acord cu ambele variante, fie să se întoarcă sau să rămână acolo. Dânsul fiind de religie, fiind un seminar teologic, probabil că vorbise cu profesorul de acolo”, a spus Georgian Dănescu, adăugând că inițial nu era vorba despre 22 de elevi, „dar numărul lor a crescut în ziua plecării și, nedorind să îi refuze, i-a luat pe toți. Nu este prima dată când pleacă și nu au fost probleme până acum”.
La rândul său, inspectorul școlar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, a declarată că luni dimineață o echipă va merge la Școala Gimnazială Dăneasa, pentru a face investigații.
La această oră, potrivit lui Adrian Bărbulete, elevii sunt în siguranță, în trenul cu care se întorc acasă.
„Am luat legătura cu directorul unităţii şcolare, inclusiv cu profesorul în cauză, copiii sunt în tren, sunt în drum spre casă, ajung la ora 18.30 în gara Drăgăneşti şi vor fi preluaţi de microbuzul şcolar sau pe unii îi vor prelua părinţii pentru că aşa au stabilit, să-i aştepte la gară. Sunt în regulă, toţi sunt bine, sunt în afara oricărui pericol. Copilul care a ajuns la spital am înţeles că a fost dus pentru că se panicase, din ce am înţeles de la profesor, nu pentru că îi era frig sau că nu au avut de mâncare. Am înţeles că profesorul a mai fost cu el şi acum doi în ani în excursie, că se duce copilul în excursii, dar că fiind de clasa a VI-a, a adormit şi când s-a trezit s-a panicat un pic. Mama elevului i-a zis profesorului: ‘Domn’e, dacă mă sunaţi pe mine, nu mai era nevoie să sunaţi la 112, că îl linişteam eu’. Aşa mi-a zis profesorul. Da (părinţii au fost de acord cu excursia – n.r.). Când pleacă în excursie, se semnează nişte documente că sunt de acord. Toată lumea ştia, niciun părinte nu e nemulţumit, au încredere în profesor, au mai făcut excursii de genul ăsta”, a spus inspectorului şcolar Adelin Bărbulete pentru Agerpres.
Profesorul de istorie şi religie care îi însoţeşte pe copiii din Dăneasa, Ion Bodea, a spus că elevul pentru care a fost solicitată asistenţă medicală s-a panicat după ce adormise pentru scurt timp în timpul unui concert de colinde în Catedrala Reîntregirii.
Dascălul a afirmat că nu a rezervat cazare deoarece aveau două posibilităţi de a pleca spre casă: în aceeaşi zi, cu un tren ce trebuia schimbat la Simeria sau cu unul direct, duminică dimineaţă, situaţie în care ar fi mers să înnopteze cu copiii la un seminar din Alba Iulia, cum stabilise anterior cu un responsabil din cadrul aşezământului.
Ion Bodea a mai spus că, atunci când a sunat la salvare, se aflau cu toţii în catedrală, la un concert, la finalul căruia urmau să meargă la gară, dacă nu erau obosiţi elevii, ori spre seminar, pentru a dormi şi a pleca dimineaţa spre casă. Până la urmă, au înnoptat la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”.
Dascălul a adăugat că au avut permanent mâncare şi nu au stat toată ziua în frig, ci au mers la un mall pentru câteva ore şi la Catedrala Reîntregirii.