Economia steroizilor fiscali si politica salariilor publice a la Zimbabwe

Recent, guvernul a lansat o serie de propuneri care vizeaza cresterea cu cel putin 70% a nivelului salariilor personalului din administratia publica pana in 2017. Magnitudinea acestor cresteri, data fiind conjunctura economica actuala, este halucinanta chiar si pentru un absolvent de economie sub-mediocru. Salariile inaltilor demnitari si ale ministriilor au fost deja crescute din august, in medie cu 250%. Aceasta rata de crestere face sa paleasca pana si masura adoptata de Robert Mugabe in anii 2000 cand, in plina criza economica, decidea marirea salariului personal si al intregului cabinet cu 200%. Evident, Zimbabwe nu este tocmai un exemplu de urmat in ceea ce priveste politicile economice. Propuneri mai concrete ale guvernului vizeaza cresterea salariilor din sanatate in trei etape, cu 25%, incepand din octombrie 2015. Foarte probabil ca acestea vor antrena presiuni de cresteri salariale si din partea altor sectoare ale administratiei publice.

• Grecia, campioana cresterilor salariilor bugetarilor in zona euro  a avut o rata de “numai” 50% pe parcursul a opt ani, intre 1999 si 2007

Aceste masuri sunt in puternic contrast cu ce se intampla in Europa. Grecia, campioana cresterilor salariilor bugetarilor in zona euro a avut o rata de “numai” 50% pe parcursul a opt ani, intre 1999 si 2007. Apoi a urmat corectia drastica a acestora, proces care inca continua. In Marea Britanie cresterea de 50% a avut loc pe parcursul a 14 ani, intre 2000 si 2013. Iar bugetul din 2015 prevede un avans anual de numai 1% a salariilor publice in urmatorii 4 ani. In Romania, salariile din administratia publica au crescut in perioada 2000-2014 cu 175%, si aceasta in termeni reali.

Justificarea economica a unor cresteri de o asemenea amploare lipseste in totalitate. Aceste majorari sunt pur discretionare, cu iz electoral, fara nicio legatura cu productivitatea sau eficienta economica. Problema de fond rezida in filozofia fiscala, sume care ar trebui prioritizate investitiilor sunt alocate unor cheltuieli curente, cu efect minor asupra cresterii economice, care pun o presiune disporportionata si inutila pe bugetul de stat. Efectul acestora in economie – si impovararea ulterioara permanenta a bugetului – este amplificat de faptul ca au loc pe fondul unei perioade cu inflatie aflata in teritoriu negativ. Deci, in termeni reali, pe termen mediu, cresterile vor fi mai mari decat sugereaza valorile nominale.

Autoritatile nu sunt la primele masuri de acest gen. In anul 2007, sub euforia avansului substantial al economiei, era votata legea cresterii cu 40% a pensiilor din sistemul public. Un an mai tarziu, chiar inaintea alegerilor parlamentare, era adoptata legea cresterii cu 50% a salariilor personalului din invatamant. Ulterior, presiunea respectarii acestor angajamente a necesitat – si inca necesita! – corectii drastice pe partea cheltuielilor publice.

• Propunerile de crestere a salariilor angajatiilor din administratia publica cu 70%, in conjunctie cu aplicarea in paralel a masurilor prevazute in noul Cod Fiscal, intr-un context deflationist, sunt infinit mai iresponsabile

Astazi, propunerile de crestere a salariilor angajatiilor din administratia publica cu 70%, in conjunctie cu aplicarea in paralel a masurilor prevazute in noul Cod Fiscal, intr-un context deflationist, sunt infinit mai iresponsabile. Acest cocktail de masuri risca sa destabilizeze echilibrul macroeconomic ani buni de acum inainte. Dupa mai bine de doua decenii si jumatate de economie de piata, modul in care se gandesc politicile fiscale in Romania, mai cu seama in anii pre-electorali cand economia merge bine, este stupefiant.

In teorie, cresterea salariilor ar fi posibila in ipoteza in care raportul cheltuieli salariale/PIB ar ramane in jur de 7%. Aceasta ar implica insa disponibilizari masive in sectorul bugetar, fapt cu totul improbabil atat din punct de vedere al implicatiilor economice cat si al timing-ului. In orice caz, o asemenea ajustare a numarului de angajati publici, necesara de altfel, trebuie sa aiba loc gradual, pe parcursul unor ani de zile.

In sine, propunerile de relaxare fiscala ale noului Cod Fiscal sunt oportune. Este foarte probabil ca efectele negative ale acestora asupra bugetului sa fie mai mici decat estimarile curente. In fapt, reducerile de taxe prevazute in noul cod fiscal, chiar daca constituie un pachet semnificativ de relaxare fiscala, pot duce la cresterea veniturilor fiscale dupa o perioada de 1-2 ani. Per ansamblu, impactul reducerii fiscalitatii este mai util de analizat din perspectiva veniturilor totale fiscale datorita modificarii comportamentului agentilor economici ca reactie la aceste masuri.

Dupa cum se vede in graficul de mai jos acestea, ca si raport in PIB, au avut o tendinta descendenta din 2000 incoace. Reducerea fiscalitatii, asociata de exemplu introducerii cotei unice in 2005, a dus la cresterea semnificativa, imediata, a raportului venituri fiscale/PIB pe mai multi ani. In contrast, cresterea fiscalitatii din 2010 a marit acest raport doar in anul urmator – si oricum sub nivelul estimat. Ulterior fiscalitatea mai ridicata a redus incasarile fiscale la buget ca procent in PIB. Iar introducerea accizei pe benzina si a taxei pe stalp din 2012 au redus si mai mult acest raport.

Sursa: Eurostat

• Pe masura ce efectele cresterilor salariului minim in economie se vor disipa, consumul intern isi va reduce cresterea.

Dincolo de implicatiile asupra bugetului exista impactul in economie a masurilor noului cod fiscal. In acest moment cresterea economica se datoreaza cu preponderenta avansului salariilor. Insa, pe masura ce efectele cresterilor salariului minim in economie se vor disipa, consumul intern isi va reduce cresterea. Diferenta majora intre anul 2015 si 2007 este ca acum aportul finantarilor externe si a creditului bancar la sustinerea consumul intern este minor. Astfel, si riscul macroeconomic este mult redus. Impulsonarea partiala a consumului prin scaderea TVA va exploata doar un moment propice si va asigura consolidarea cresterii economice, generand totodata si spatiu fiscal in viitor.

Desigur, o intrebare legitima este legata de PIB-ul potential, daca masura reducerii TVA nu stimuleaza economia peste aceasta valoare. Aici discutia intra pe un teritoriu ‘’tehnic’’. Estimarile ‘’output gap-ului’’ (diferenta intre PIB efectiv si cel potential) pot varia masiv in functie de momentul la care se fac, chiar si in cazul unor economii cu un ‘’track record’’, cum este cea a SUA. De exemplu, „output gap-ul’’ economiei SUA pentru 2011Q4 a fost estimat la -11,3% in 2007 si la numai -5,6% in 2011*. Chiar daca pe termen scurt este posibil ca economia Romaniei sa aiba un output gap marginal pozitiv, ca urmare a scaderii TVA, atata timp cat finantarea consumului se face cu preponderenta prin avansul salariilor, corectia economica se face gradual, de la sine.

De aici rezida si implicatia majora pe care propunerile iresponsabile de crestere a salariilor din administratia publica, deconectate de realitatea economica, o pot avea asupra stabilitatii macroeconomice. Tinand cont ca aproape 30% din angajatii in economie lucreaza la stat, daca aceste masuri de cresteri salariale se vor aplica asa cum sunt gandite in prezent ele vor distorsiona puternic procesul de corectie la nivelul intregii economii.

Dupa 25 de ani de economie de piata, dezbaterile partidelor politice pe teme legate de politici economice sunt inca extrem de rudimentare si lipsite de viziune. Acest fapt pericliteaza bunastarea generatiilor viitoare. O lectura utila pentru politicienii autohtoni este ‘’Why Nations Fail” de D. Acemologu si J. Robinson. Prezinta invataminte necesare care, aplicate, vor aduce calitatea politicilor economice mai aproape de nivelul celor din zona euro, in detrimentul celor din Zimbabwe.

N.red:Laurian Lungu deţine un doctorat în economie (Universitatea Cardiff), un masterat în economie (Universitatea Liverpool) şi un masterat în administrarea afacerilor (în cadrul programului canadian MBA din Bucureşti). Anterior a lucrat în mediul academic, susţinând cursuri de macroeconomie şi metode matematice în cadrul departamentului de Economie al Universităţii Cardiff. Domeniile sale de expertiză includ prognoza macroeconomică şi modelarea politicilor cu accent pe economia monetară, economia internaţională, politica fiscală şi politicile privind piaţa forţei de

muncă. Este autor a numeroase articole şi analize publicate în jurnale internaţionale de specialitate şi cărţi. Este membru al unor grupuri de cercetare, cum ar fi Grupul de cercetare a Macroeconomiei din Liverpool, Marea Britanie şi Institutul de Economie aplicată Julian Hodge. Vezi aici CV-ul lui Laurian Lungu.