Educație. Despre irevelanța puzderiei de documente emise de morișca concursurilor, proiectelor și programelor

„Am dobândit cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala”. Aceasta este fraza cheie, piatra unghiulară a absolventei șefă de promoție, deci unsă cu merite în formarea ei, din Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad. Discursul din iunie 2024 este paradigmatic, deși, în fond, atât de banal. Se știe că așa stau lucrurile, iar asta nu de ieri, de azi.

Acest impersonal se este rezultatul conformismului, al placidității, al lașității și al prostiei ignorante în forme galopante, metastatice. Dar și al unei otrăvitoare nedreptăți sociale, girate politic și susținute electoral, desigur, căci vox populi, vox dei. Și acest fapt se știe. Cei care-l neagă își ascund capul adânc în nisip, lăsând doar coada deasupra. Nu se face nimic serios pentru a nu deranja cu ceva pe cei de sus.

Vorbele absolventei, pe care o putem ponegri cu ușurință, întrucât nu contează din punctul de vedere al influenței ei sociale pe termen mediu și lung, pot fi adaptate și la nivelul cadrelor didactice din sistemul de învățământ românesc. Și ele pot spune aceleași cuvinte în cunoștință de cauză. Noi nu educăm elevii pentru valori, ci pentru cunoștințe, deși avem grile de aptitudini, platitudini și competențe cu duiumul. Deoarece aceste cunoștințe și ce implică ele se referă la standardele cerute de inspectorii și mentorii sistemului ca întreg, totul pornind de la centru, din creierul gândirii carpato-danubiano-pontice, articolul de față se va ocupa pe larg, riscând să-l plictisească pe cititorul grăbit, deși poate nu se va întâmpla asta, de condițiile impuse ale gradațiilor de merit. An de an, aproape orice profesor din România, cu ceva experiență la catedră, își poate depune un dosar, constând din diplome, adeverințe, parteneriate, contracte de sponsorizări, copii după articole etc. prin care, în urma unui punctaj final admis, acesta are dreptul de a primi un spor de salariu de 25% vreme de 5 ani din momentul obținerii gradației. Pentru veniturile salariale din învățământ, un sfert din salariu suplimentar, care se adună contributiv la binemeritata pensie, discutăm în termenii unui bonus substanțial, de multe ori mai mare în cuantum salarial net decât salariile conducerii școlilor sau unul egal, dacă directorii își iau toate orele disponibile la plata cu ora. Cum și pe seama a ce se iau aceste gradații de merit? Ele corespund dezideratului meritocratic de a retribui diferențiat profesorii pentru că, în absența acestor motivații suplimentare de natură pecuniară, profesorii nu-și depășesc suficient limitele, nu gândesc, vezi Doamne, outside the box și nu mai identifică nimic challenging la locul de muncă. Gradația de merit este ceva între employee of the month din filmele americane și modelul minerului Stahanov, dar aplicarea sa strict românească este alta, contextuală, după cum vom vedea. A da cu stângul în dreptul – acesta este rezultatul intențiilor bune la noi.

Înainte de a studia gaura care se cască între așteptările teoretice și realizările practice, să ne ocupăm de ceea ce se dorește și în ce constă orizontul de așteptare al gradației de merit.

Modelul teoretic

Să luăm pas cu pas ,,fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal”. Se discută de ,,rezultate deosebite” ale elevilor la clasă, ceea ce include atât notele curente ale elevilor, implicit și prezența lor la școală, cât și examenele naționale la final de școală gimnazială și liceu. Geografia socială este irelevantă aici. Elevii cu probleme de sănătate și săraci intră cel mult la un punct al acestui criteriu. Se luptă pe toate fronturile împotriva abandonului școlar și a excluziunii sociale, însă numai pe hârtie, statisticile indicând altceva. Elevii cu cerințe educative speciale sunt vizați ca un element de bază în stabilirea valorii instructiv-educative superioare. Cei cu părinții plecați la muncă în afară sau orfani sunt la fel tratați. Apoi se trece iute, printr-un viraj brusc de la politici incluzive la altele ce țin de performanță, la premiile obținute în urma olimpiadelor, concursurilor școlare și ale competițiile organizate de ,,societățile de științe”, al căror prestigiu în România bate în anonimat. A evalua la aceste concursuri este o altă bilă albă pentru profesor. Dacă profesorul inițiază și coordonează proiecte educaționale ,,inovatoare, recunoscute și aprobate la nivel local/ județean/ interjudețean/ național/ internațional”, conform registrelor aferente, atunci se mai adaugă 10 puncte la meritul său personal prezumtiv. Cine redactează manuale sau elaborează ,,resurse educaționale deschise”, auxilare curriculare este, într-un fel, un scriitor consacrat în domeniu. Participarea la reforma curriculară este o altă împlinire de proporții: se punctează ,,programele școlare, regulamente, metodologii, proceduri, studii/cercetări în domeniu, la nivel național/județean”. Funcția de speaker ,,la sesiunile de îndrumare și consiliere organizate online sau față în față”, dar și implicarea în celebrul program ,,TV Teleșcoală”, urmărit de milioane de elevi între sesiunile în fugă de TikTok și Instagram, sunt aspecte apreciate superior. ,,Activitatea de formator național pentru constituirea corpului de profesori evaluatori pentru examene” – încă 5 puncte. A face parte sau a fi responsabil în comisiile din școală, sub oblăduirea nemijlocită a directorilor, a reprezenta ca lider independent politic și parolist membrii de sindicat – alte 4 puncte. Statutul de metodist, profesorul care ajută la formarea altor profesori, aduce alte beneficii, egale cu 4 puncte. Cursurile de perfecționare atârnă iarăși greu în talgerul meritului. A lucra ca inspector pentru o perioadă, impusă prin decizie, alimentată de apartenența politică consacrată, constituie o altă sursă de a spori punctajul de profesor. Până și participarea ca supraveghetor/ asistent la simulările examenelor naționale înseamnă 3 puncte. A coordona proiecte locale, regionale, naționale, internaționale, a participa la schimburi internaționale, din care Erasmus+ este cel mai popular la noi, asigură alte criterii în salturi de normare a meritului educațional. Cine atrage fonduri europene sau altele nerambursabile primește 10 puncte. Sponsorizările și alte finanțări extrabugetare, în condițiile în care primăriile fie aruncă cu bani în reabilitarea școlilor, fie nu pot schimba o clanță decenii la rând, pentru dezvoltarea bazei materiale – 5 puncte. Scopul este de a te apropia de cele 150 de puncte puse în joc și a te clasa cât mai sus față de contraconcurenți. Astfel, gradația de merit îi garantează profesorului acel sfert de salariu în plus timp de jumătate de deceniu, plătit din eforturile conjugate ale contribuabilului român sau ale creditorului extern, după caz.

Conform portretului-robot, profesorul de merit arată astfel: atent și implicat în educația formală a elevilor săraci, fără părinți și cu diverse boli cronice, dar mereu vigilent să obțină premii din concursuri școlare. Segregarea socială e un mit, doar știm asta. E un profesor care se pregătește asiduu profesonial prin activități de formare continuă, de la 18:00 la 21:00 săptămânal. Scrie cărți școlare, realizează materiale didactice online și se lasă filmat ocazional. Participă la toate activitățile comune din școală ca membru în comisiile interne. Merge cu elevii în tot soiul de activități extrașcolare în timpul său liber. Examinează și asistă elevii la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar neremunerat (se vorbește de simulări, care nu sunt plătite, căci intră în obligația de serviciu, deși resursa umană la examenele naționale e mereu deficitară numeric, examene care, totuși, se plătesc în calitate de asistent). Dacă este metodist, face același lucru cu tinerii profesori, pe care îi ajută în formare, ,,să crească ca educatori”. Dacă ne uităm cu atenție la acest profil schematic, ceea ce vom observa din capul locului este că 80% din timpul alocat educației nu are loc în sala de clasă, cu elevii medii, în condițiile cunoscute în mod normal, cele trăite, ci în altă parte: online la cursuri, în activități de pregătire suplimentară, în deplasări la concursuri, în birouri completând rapoarte și redactând procese-verbale la foc automat, la spital sau la domiciliul elevilor cu CES. E un profesor multitasking și polivalent (politropia omului și a școlii, parafrazând titlul unei cărți românești mai puțin cunoscute), nu cel pe care îl cunoaștem toți din experiența noastră biografică, care muncește la școală în timpul alocat orarului standard. Dar așa să fie oare profesorul real cu gradație de merit din societatea românească?

Practica fără efect

În lumina banalității că sistemul de învățământ este condus politic de sus în jos, se ridică o problemă fundamentală: numărul celor care obțin gradație de merit este de 16% din numărul total de catedre la nivel de județ/capitală, fixat prin ordin ministerial. Vorbim exclusiv de economii la buget, în cele din urma, cifra de 16% având la fel de multă rațiune ca 5%, 10% sau 25%. Dacă într-un an, din cele 16% locuri disponibile se ocupa 10%, anul viitor ne vom bate pe cele 6% locuri rămase disponibile. Dar dacă se ocupă cei 16% dintr-un foc, atunci nu mai rămâne nimic de recompensat cu gradație pentru următorii ani. Se mai pot face redistribuiri de poziții acolo unde nu se ocupă locurile prin gradație de merit, însă aceasta este o chestiune decisă administrativ. Aceasta aritmetică duce la situația în care sunt discipline care ani la rând nu beneficiază de locuri la gradația de merit, acestea ocupându-se deja de ceva vreme. În al doilea rând, având în vedere că dosarul gradației de merit este, în ultimă instanță, o sumă de hârtii cu antet, ștampile și multiple semnături, nu e de mirare că personalul didactic auxiliar, în mod deosebit secretarii și informaticienii din școli, cei care au acces la întreaga pleiadă de documente care circulă prin arterele online și tipărite ale școlii, este primul care ajunge la limita artificială a celor 16% deciși pe cale ministerială, deci politică. În al treilea rând, inspectorii și metodiștii sunt la rândul lor profesori, ceea ce înseamnă că anvelopa celor 16% pe disciplină suferă o ajustare în jos fiindcă dacă nici cei care semnează, ștampilează, organizează și pun în aplicare atâtea și atâtea proiecte, concursuri, olimpiade, workshopuri etc., însemnele excelenței probate, nu obțin gradația de merit, atunci cine o mai poate face? În al patrulea rând, directorii și liderii de sindicat au și ei greutatea lor specifică în ecuația celor care se versează în practicile de îndosariere mai sus enumerate. Se poate spune că s-au pus la cale adevărate practici informale în catedrele existente în sistem: ,,anul acesta am șanse să iau gradație pentru că x, y și z, metodiști, directori, foști și actuali inspectori au deja gradația luată din anii anteriori” – iată un refren cu bătaie lungă, care poate duce ușor la acuza de trafic de influență pentru unii și multă resemnare în rest pentru ceilalți, ambele obiceiuri ale pământului în România. Eliminăm certitudinea că diplomele sunt în număr apreciabil false sau că se acordă în alb, mai ales la etajele superioare ale sistemului, și se completează ad libitum de oricine are acces la ele, nu neapărat prin prezența reală la concursuri sau proiecte – acestea sunt fapte ascunse cu stăruință, incuantificabile în clipa de față.

Dar trecem cu generozitate peste dificultățile structurale mari ale excelenței educaționale, așa cum este aceasta formalizată în acest moment istoric. Să încercăm să ne imaginăm psihologia profesională a cadrului didactic care trăiește sub auspiciile oamenilor din ierarhia sistemului. Întâi de toate, profesorul cu ambiția de a excela și de a fi cândva plătit pentru asta devine dependent de adeverințe și diplome mai ceva decât un consumator de halucinogene. În fiecare săptămână se pune întrebarea care provoacă anxietăți: ce documente doveditoare mai strâng pentru dosarul de peste 1, 2, 3, 4 și 5 ani? Elevii cu CES interesează, atâta cât se întâmplă, pentru a lucra cu ei și a obține adeverințe de la CMBRAE, o instituție care a făcut enorm de mult rău pentru disciplina din școli din 2007 încoace, dar aceasta este o altă discuție. Elevii cu potențial de performanță sunt antrenați în plus față de orar, cu mult peste curba medie de efort, pentru a obține diplome cu premii și mențiuni. 90% din cursurile de perfecționare, cele mai multe referitoare la digitalizare, bullying, eliminarea violenței, reforme de tot felul, obsesii care arată eficiența sistemului real pentru societate, atrag atenția doar în raport direct cu numărul de credite sau ore care pot fi transformate în credite operaționale transferabile. Proiectele în care profesorii muncitori sunt implicați produc iarăși și iarăși diplome și adeverințe, nu câteva, ci vrafuri întregi. Concursurile existente în sistem sunt de o diversitate aiuritoare, aprobate cu o îngăduință fără margini și inconștientă de Ministerul Educației, și apar mereu însoțite de milioane de diplome și adeverințe conexe. Rușii trăiesc cu marota medaliilor de război atârnându-le în toate direcțiile pe uniformă, romanii adoră, în schimb, diplomele și cupele, căpătate urbi et orbi din orice competiție, minusculă, mică, medie, mare sau uriașă, insignifiantă sau chiar mincinoasă pe toate planurile. Simularea elitismului și a statutului social superior produce o inflație de nimicuri ștampilate și semnate pe toate fețele, cele mai multe vide din punct de vedere al meritului intelectual autentic și care nu aduc recunoașterea ulterioară dorită, nu numai pentru parcursul personal în materie de educație, ci și pentru cel profesional. E un mod de a ne îmbăta cu apă chioară. Cu excepția olimpiadelor școlare, moștenite de pe vremea comunismului, care sunt în continuare de un elitism indiscutabil, raportat la masa elevilor români, concursurile școlare create recent sunt doar un mijloc de a oferi pe de o parte un sentiment de bine interior elevilor, toți plecând măcar cu o diplomă de participare, pe de altă parte, documente care dovedesc meritele profesorului, totul pentru dosarul personal, urmând a fi fructificate la concursul de dosare pentru gradația de merit.

Efectul gradației de merit este, summa summarum, unul lucrativ, atestând competențe de secretariat (inclusiv cea de sortare și ierarhizare în funcție de relevanța birocratică a unei mari cantități de diplome, adeverințe și atestate), însă deficitar în plan moral, unde se antrenează glanda pragmatismului cinic și a indiferenței zglobii, chiar pretențioase față de educație, valori și sufletul elevului, tratat ca un mijloc către năzuințe personale încă din cerințele și așteptările declarate ale sistemului oficial de învățământ. Citeste restul articolului pe Contributors.ro