Emigrarea definitivă de dată recentă: de unde și de ce?

Mai pleacă românii din țară la fel de mult ca la începutul anilor 1990 sau al marii crize financiare globale din 2008? Depinde la ce flux privim. Dacă se ia ca referință emigrarea temporară, de peste un an de zile, atunci se poate vorbi de un ușor declin. De la aproximativ 303 mii plecări în 2008, al doilea an după aderarea la Uniunea Europeană (UE), s-a ajuns, după o evoluție relativ fluctuantă, la 217 mii în 2021, conform datelor Institulului Național de Statistică (INS). Acesta a fost și este fluxul cel mai puternic, al celor care și-au menținut domiciliul în România dar au optat pentru o rezidență obișnuită, de mai mult de un an de zile, în altă țară. Al doilea flux despre care avem date INS este cel al migranților definitivi, care și-au schimbat domiciliul. Imediat după aderarea la UE, plecările definitive din țară însumau aproximativ 9 mii, în 2007. După o evoluția oscilantă, în jurul valorii anuale de 20 de mii (Figura 1), numărul lor ajunge la aproximativ 48 de mii în 2022. Este obișnuit sau mult, în context est european? De ce aceasă creștere? Din ce județe sunt cele mai multe plecări definitive? De ce?

Nu știm nimic despre fluxul, din ce în ce mai important, probabil, al migranților care pleacă și vin, la intervale scurte de timp, în sistem de migrație circulatorie sau de „euro-navetism”. Vom afla, de la INS, mai mult despre cei care sunt plecați în străinătate de mai puțin de un an de zile. Stocul lor se înregistrează la recensăminte. La recensământul din 2011, stocul respectiv era de aproximativ 385 de mii, plecări de scurtă durată. Vom vedea, la nivel de localitate, sperăm, la cât este estimat stocul de emigranți de scurtă durată, prin recensământul din 2021, efectuat în 2022. Mai devreme sau mai târziu vom afla, sperăm, tot de la INS, detalii legate și de migrația temporară de peste un an de zile în străinătate.

Deocamdată, însă, funcție de datele disponibile – extrem de sărace pentru o țară „de emigrare” (cu număr de plecări mult mai mare decât numărul de sosiri) precum România – vom încerca o focalizare pe datele referitoare la emigrarea definitivă[1]. Mai întâi vom urmări tendințele emigrării definitive la nivel național și, ulterior, la nivel regional.

O tendință ascendentă la nivel național?

Datele din Figura 1 trimit la un prim răspuns afirmativ, cel puțin în varianta de estimare a Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Datele INS indică o creștere accentuată a emigrărilor definitive după pandemia din 2020. Dacă această creștere va fi confirmată și de datele OECD, nepublicate încă după 2020, va trebui răspuns și la întrebarea „de ce”. Efect de compensare a descreșterii emigrărilor în primul an de pandemie COVID-19? Posibil. La fel de posibil însă, este ca respectiva creștere să rezulte și din trendul general de sporire a numărului celor care pleacă definitiv din țară. Vom încerca să obținem detalii suplimentare pe temă prin analiza la nivel regional, respectiv județean.

Cu aproape 38 de mii de emigrări definitive din țară, în anii 2019 și 2020 (date OECD), unde se situează România în context est-european? Un prim răspuns poate fi obținut prin transformarea datelor absolute de emigrare în date relative și prin comparația cu alte două țări est-europene, Bulgaria și Polonia. Cu astfel de date se poate formula ipoteza că ratele de emigrare definitivă sunt invers proporționale cu produsul intern brut pe cap de locuitor, din media UE (PIB%). În 2019, PIB%, ca indicator de dezvoltare economică, era 53% din media UE pentru Bulgaria, 69% pentru România și de 72% pentru Polona (date EUROSTAT). Rata de emigrare definitivă era, conforma datelor OECD, maximă, de 1.55‰ pentru Bulgaria,1.38‰ pentru România și de 0.79‰ pentru Polonia. Altfel spus, cu cât sărăcia economică este mai mare, cu atât ratele de emigrare definitivă, la nivel de țară, tind să fie mai mari.

Emigrările definitive din România sunt relativ concentrate sub aspectul destinației.În 2019, anul precedent pandemiei, peste două treimi din plecările definitive din România (68%) erau cu destinație spre patru țări – Italia, Germania, Marea Britanie și Spania. Cu încă trei țări de destinație în plus – Statele Unite ale Americii, Belgia și Franța – se ajunge la un total de 84% din emigrările definitive ale anului 2019 din România[2].

Exod din Moldova sau din microregiuni sărace, cu mulți migranți în străinătate?

Graficul din figura 2 sugerează că ar fi vorba de un exod al celor care au plecat definitiv din țară, în principal din regiunea istorică Moldova, sau, mai exact, din județele acestei regiuni. Tendința este vizibilă mai ales pentru anul 2022. Pandemia COVID-19 pare să fi contribuit la reducerea plecărilor definitive din toate județele țării. Pentru ca lucrurile să devină mai clare, în ordine cauzală, ar fi nevoie de date la nivel de localitate, comună sau oraș. Din păcate, datele respective nu sunt publice. Vom încerca să ne descurcăm cu cele la nivel de județ, prin raportare la evidențele din 2022 (figura 2).

Figura 2. Rate de emigrare definitivă din România, pe județe de origine, 2022. Sursa de date: Institutul Național de Statistică (INS), baza de date TEMPO. Calculele și grafică DS.emig.2019 – rata emigrării definitive (=plecări definitive din județ la 1000 populație cu domiciliu), 2019. Emig.2020 și emig.2021 -rate de emigrare definitivă din județ pentru anii de referință.

Dacă focalizăm analiza pe toate cele 42 de județe, considerând și Bucureștiul ca județ, imaginea devine mai nuanțată. Am luat în calcul nu numai ratele de emigrare definitivă pentru fiecare dintre județe în 2022 ci și nivelul de dezvoltare umană a județelor în 2018, intensitatea plecărilor în străinătate la recensămintele din 2002 și din 2011, ținând sub control, cele mai mari regiuni istorice de care aparțin județele și gradul de urbanizare a județelor.

Analiza pe care nu o prezentăm aici în detaliu, pentru a nu încărca excesiv materialul cu referințe tehnice[3], indică două tipuri de influențe județene asupra ratelor de emigrare definitivă, respectiv nivelul de dezvoltare-sărăcie și, pe de altă parte, experiența de migrație în străinătate a județelor. Plecările definitive cele mai intense au fost înregistrate pentru județele cele mai sărace, cu tradiție în plecarea sau emigrarea temporară, de lungă și de scurtă durată în străinătate. Altfel spus,emigrarea definitivă cea mai puternică nu a fost, pur și simplu din regiunea istorică Moldova ci din județele cele mai sărace din țară, cu tradiție în emigrarea definitivă. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro