Sari direct la conținut

Emil Boc: Nu am fost santajat de Trustul Gazeta

HotNews.ro

Liderul PD, Emil Boc, a negat vineri orice implicare in dosarul jurnalistilor de la Gazeta, sustinand ca „nu a fost santajat si nu este o persoana santajabila”. Primarul municipiului Cluj a precizat ca a fost chiar atacat in paginile Gazetei de Cluj.

Emil Boc ameninta ca ii va da in judecata pe anchetatorii dosarului Gazeta, daca nu fac precizari referitoare la eventuala sa implicare in acest dosar.

Procurorii care ancheteaza dosarul i-au aminitit liderului PD ca a fost audiat ca martor in acest caz si ca a existat banuiala ca ar fi fost santajat de cei jurnalistii clujeni.

Emil Boc a declarat ca nu a fost santajat niciodata de grupul de presa si a negat afirmatiile facute de redactorul sef al „Gazetei de Cluj”, Mihai Petean, care a spus ca primarul vorbea cu Liviu Man de doua-trei ori pe saptamana.

Emil Boc spune ca ii va da in judecata pe anchetatorii dosarului Gazeta, daca nu vor face precizari oficiale si explicite referitoare la o eventuala implicare a sa in dosar. Boc spune ca va cere daune morale pentru lezarea imaginii sale publice.

„Nu este normal ca oameni care nu au nicio legatura cu dosarul sa fie introdusi in dosare ca cireasa de pe tort pentru ca numele lor au o conotatie publica sau politica”, crede primarul de Cluj.

Boc considera ca un dosar ar trebui sa aiba probe referitoare doar la continutul si fondul cauzei respective, nu si la alte persoane. De asemenea primarul Clujului „spera” ca dosarul sa nu fie doar un pretext pentru o campanie de presa indreptata impotriva sa.

Ziarul „Ziua de Cluj” a prezenta, joi, transcrierile unor discutii telefonice purtate intre ei de reprezentantii Trustului Gazeta despre oameni de afaceri, politicieni si juristi. Intr-una dintre stenograme apare si o convorbire intre Liviu Man, presedintele trustului Gazeta si Emil Boc, in care este vorba despre o cerere adresata de Man catre Comisia de Urbanism a Primariei Cluj.

In dosarul Gazeta au fost cercetate si trimise in judecata zece persoane (dintre care cinci se afla in continuare in arest preventiv, iar trei in stare de libertate) pentru santaj calificat si constituire sau aderare la un grup infractional. Unii dintre cei cercetati sunt invinuiti si de spalare de bani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro