Enervantii de americani

Katzenstein si Keohane au strins in acest volum o serie de articole academice despre anti-americanism si efectele acestui curent. De fapt, vorbim despre anti-americanisme, asa cum si suna titlul in engleza, pentru ca cei doi iau in considerare felurile manifestari, in diverse colturi ale lumii.

Fiind un volum academic tipic, e plin de sondaje, statistici si corelatii. Nu este locul aici pentru discutii metodologice sau pentru amanunte de cercetare, asa ca voi trece direct la concluzii.

Exista citeva tipuri majore de anti-americanism dupa scala celor doi:

1) Anti-americanismul liberal – bazat pe valorile liberale clasice, critica America pentru ca nu se ridica la inaltimea idealurilor sale si nu acctioneaza coerent pentru raspindirea valorilor liberale

2) Anti-americanismul social – sceptic fata de modelul social american, este anti-globalizare perceputa ca americanizare, se manifesta mai ales in vestul Europei, atit la stinga cit si la dreapta

3) Anti-americanismul suveranist/nationalist – bazat pe ideea ca politica internationala este exclusiv un joc de putere si ca America ameninta prin puterea sa interesele altor state

4) Anti-americanismul radical – plecat de la o idiosincrazie la adresa SUA, vazuta ca tarimul raului pe Pamint. Variaza de la leninism pina la Osama bin-Laden

Pe linga aceste tipuri, cei doi mai identifica doua forme istorice:

5) Anti-americanismul elitist – vizibil la elitele intelectuale europene, mai ales franceze, care dispretuiesc America pentru materialismul sau (paradoxal, dar si pentru religiozitatea sa)

6) Anti-americanismul mostenit prin evenimente – urmare a unor interventii istorice ale Americii vazute ca negative de catre mare parte a populatiei (exemplele discutate sint Mexic, Iran, Grecia)

Al doilea articol al cartii, scris de David M. Kennedy, este o trecere in revista interesanta a ce a reprezentat America in imaginatia contemporanilor (europeni) inca de la descoperirea sa. Cam departe de contextul cartii, dar plin de informatii utile in sine.

Apoi incep abordarile statistice, destul de seci pentru cei din afara mediului academic. Giacomo Chiozza analizeaza o multime de sondaje din cinci regiuni si afla ca anti-americanii sint destul de amestecati, fara a forma un grup social compact.

Evident, cea mai anti-americana regiune este cea musulmana, iar apartenenta la islam cel mai clar predictor al anti-americanismului (in cheie statistica asta inseamna ca sansele de a gasi anti-americani sint cele mai mari printre aderentii acestei religii).

Tinerii din toate regiunile sint mai receptivi la cultura pop si la filmele americane. In tarile democratice industrializate, cei mai educati sint si mai inclinati spre anti-americanism decit restul populatiei (rezultat al culturii de stinga din facultati, as adauga eu), pe cind in Asia de sud-est, cei mai educati sint mai favorabili Americii.

Deschiderea informationala (spre medii de informare straine) si existenta unor rude sau prieteni in SUA determina de asemenea o mai mare simpatie pentru America.

Urmeaza apoi citeva articole care discuta cazurile unor tari, mai ales in contextul citorva evenimente si subiecte majore: interventia umanitara americana in cazul tsunamiului din 2004, razboiul anti-terorist, situatia firmelor americane, promovarea democratiei de catre SUA.

Sophie Meunier, o frantuzoaica care preda la Princeton, spune ca anti-americanismul francezilor provine din spiritul lor rebel traditional si nu este ceva legat neaparat de America cit de unilaterismul acesteia. Analiza este sofisticata si convingatoare doar pe alocuri, pentru ca autoarea simpatizeaza vizibil cu curentul pe care il analizeaza.

Cit despre consecintele anti-americanismului, am aflat si eu surprins ca toate manifestatiile anti-Mcdonalds au avut efect nul. Lantul de restaurante fast-food merge cel mai bine in Franta din intreaga Europa, iar numarul de restaurante s-a dublat intre 1996 si 2004 (ajungind la 1035).

Filmele americane care se presupune a fi boicotate de francezii ingrijorati de invazia Hollywoodului ocupa primele noua pozitii in topul preferintelor din 2005.

Capitolul despre antiamericanismul din China e ceva mai putin interesant, asa ca salvez spatiu si trec direc la lumea araba. Nu sint mari surprize acolo. Psihoza anti-Israel si anti-SUA domina discursul public, incurajata chiar de guverne sustinute de SUA, ca in Egipt.

Citeva fapte interesante: boicotul administratiei Bush asupra Al-Jazeera nu a facut decit sa priveze cea mai mare audienta din lumea araba de punctul de vedere american; publicul acestui canal tinde sa sustina ideea de democratie, dar este si mai ostil Americii decit restul populatiei.

Intr-un articol care se ocupa de dinamica opiniilor in lumea araba, sint citeva citate aiuritoare din focus-grupuri: cei mai multi americani sint evrei, spune un batrin indonezian; adevaratii americani sint indienii, cei care au migrat acolo sint evrei (femeie marocana); evreii si crestini sint egali ca numar in America, dar evreii sint mai influenti (femeie indonezianca).

In fine, Keohane si Katzenstein incheie cu un capitol de conluzii. Principala este aceea ca anti-americanismul a crescut semnificativ dupa razboiul din Irak, ceea ce era evident. Dar, mai putin evident, la nivel de practica politica, nu s-a vazut o schimbare semnificativa a actorilor internationali.

Aceasta concluzie aparent paradoxala este probata de ei prin multe exemple in care America a gasit sprijin international pentru actiunile sale, fie la ONU, fie la FMI, Banca Mondiala sau alte organizatii multilaterale. Exemplele contrare sunt mult mai putine.

Critica atit de raspindita fata de Bush nu este explicata de ei prin anti-americanism, ci prin critica onesta la adresa actiunilor acestei administratii. Oricum, spun ei, lipsa de efect imediat a anti-americanismului nu inseamna ca acesta nu ar putea crea dificultati pe termen lung.