Este “privatizarea” sistemelor de sanatate si educatie o solutie?

Iata o intrebare extrem de grea, doresc doar sa lansez in dezbaterea publica aceasta dilema.

In contextul crizei economice mondiale, care in loc sa cedeze se adanceste de la o zi la alta, scaderea si eficientizarea cheltuielilor publice ale statelor reprezinta nu doar un deziderat, ar putea fi cheia de salvare din fata tavalugului crizelor si recesiunilor de tot felul.

Sistemele bugetare de educatie si sanatate reprezinta gauri negre al bugetului de stat pentru ca:

• Statul este cel mai prost manager cu putinta. Aproape tot ce atinge statul se usuca. Pentru ca, din nefericire, statul inseamna doar un grup de oameni aflat la putere, care pun interesele proprii mult deasupra intereselor societatii.
• Sunt managerizate de catre clientele de partid. Oricat s-a dorit depolitizarea si iesirea din influenta politicului, se pare ca nu este posibil asa ceva.
• Banii cheltuiti in aceste sisteme sunt dijmuiti intre: prestatorii de servicii-beneficiari de contracte, manageri si pusculite de partid. Proportia dijmei corupte a crescut de la 10-15%, modesta, la 50% si mai mult. Lacomie fara frontiere. Dar  si cheltuielile pentru castigarea alegerilor au devenit enorme. Pe masura neincrederii alegatorilor.
• Cel putin in spitale, spaga pentru operatii si alte servicii e mai mare decat tarifele de la spitale private. Atunci, care mai e logica spitalelor de stat?
• In Marea Britanie, Polonia, Estonia, spitalele si policlinicile sunt privatizate, cu rezultate bune si foarte bune. La fel o buna parte din institutiile si unitatile de invatamant.
• Deficitele bugetului sanatatii si nivelul bugetului alocat educatiei nu permit evolutia si modernizarea, dupa modele europene.  Toata lumea reclama pensii mai mari, educatie si asitenta madicala mai bune,  salarii mai mari, infrastructura, toate dintr-o suma finita. Dai la unii, iei de la altii.
• Subsidiaritatea inseamna ca scolile, gradinitele, spitalele, asistenta sanitara, sa treaca in mainile beneficiarilor, ale comunitatilor, care vor avea serviciile pe care si le doresc, pe care le merita si in care investesc.

Exista deja elemente de privatizare. Gradinitele private, care merg foarte bine, preconizata finantare per capita, aplicabila in educatie din 2012, inclusiv spre invatamntul privat preuniversitar, medicii de familie care-si cumpara cabinetele, universitati private, cabinete, spitale, policlinici private, invatamant privat si meditatii particulare, toate acestea sunt reactii ale incapacitatii statului de a asigura servicii de calitate.

Logic ar fi ca statul sa se retraga ca intermediar financiar intre beneficiarii si furnizorii de servicii, un intemediar-manager incompetent si cam furacios. Sa lase cetatenii in contract direct cu furnizorii de servicii. Atunci platitorii de servicii ar da cu pumnul in masa prestatorilor de servicii, sa obtina o calitate a serviciilor pe masura taxelor platite.

Care ar fi, in aceste conditii, rolul statului?

1. Sa asigure o minima solidaritate sociala, prin acordarea unor vouchere pentru educatie si sanatate, de la bugetul central, doar acelora care au nevoie. Pentru servicii minimale. Sa acorde burse sociale si credite de studii garantate, doar acelor tineri capabili, dar fara mijloace materiale.
2. Sa asigure acreditarea la intrarea in piata serviciilor si verificarea calitativa periodica a furnizorilor de servicii, apeland, eventual, la evaluarea de terta parte. Sa asigure un minimum de referential obligatoriu pentru functionarea furnizorilor, din punctul de vedere al resurselor umane si materiale. (De exemplu, un cadru curricular si core-curriculum, pentru educatie).
3. Sa certifice, prin examene, competentele obtinute la iesirea din sistem, in cazul educatiei. Sau, alternativ, sa delege certificarea si evaluarea unor actori specializati, de terta parte.

Care ar fi rolul furnizorilor

1. Sa preia politicile de personal si salarizare, in limita resurselor obtinute prin alocatiile bugetare prevazute de vouchere si taxele incasate. In cazul serviciilor de sanatate, neasiguratii ar plati integral contravaloarea serviciilor, mai putin in unele cazuri speciale. (urgente, accidente, etc.)
2. Sa-si gospodareasca impreuna cu membri din comunitatea locala alesi in Consiliile de Administratie fondurile alocate si cele obtinute din taxe, donatii, sponsorizari, fonduri extrabugetare, etc.
3. Sa-si determine o identitate educationala in functie de contextul socio-economic al zonei, tinand cont de optiunile comunitatii.
4. Sa-si dezvolte baza tehnico-materiala, prin alocari de resurse, iar  resursa umana prin salarizarea proportionala cu performanta si rezultatele muncii.

Partea cea mai grea a acestui scenariu consta in lamurirea conceptului de „privatizare”, tinand cont de urmatorii factori:

1. Nu exista persoane cu bani, dispuse sa cumpere scoli, spitale, gradinite, tinand cont ca rata de profit e foarte mica, iar daca legea impune sa functioneze non-profit, motivatia dispare complet.Contributors.ro
2. Atunci cui sa incredinteze statul actualele active, din educatie si sanatate? Unor directori si Consilii de Administratie, ajunse acolo pe carari politice?
3. Ce mijloace legale ar trebui impuse, pentru ca aceste active sa nu fie pur si simplu jefuite, cum s-a intamplat in atatea alte cazuri, cu privatizarea activelor economice? Cel putin atunci isi jefuiau propria avere, obtinuta pe mai nimic, e drept.
4. Daca nu le cumpara, viitorii „patroni” trebuie sa dea socoteala, cui? Comunitatile nu sunt structurate, nu au o cultura organizationala suficienta pentru a-si controla managerii. Doar clasa politica e suficient de „agregata” pentru a controla, din pacate in interes propriu, aceste servicii.
5. Care ar fi mecanismele de schimbare a managerilor, in caz ca nu dau satisfactie? Ca daca se amesteca iarasi statul, ii pune pe criterii politice. Cum vom vedea in curand la unitatile economice inca de stat, care vor avea manageri „privati”.  Care vor sluji insa, nu-i asa, interesele patronului stat. Doar palaria se schimba!

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro