Sari direct la conținut

Evgheni Prigojin este reținut de cel puțin zece zile la Kremlin și s-a întâlnit cu Vladimir Putin – servicii secrete

HotNews.ro
Evgheni Prigojin, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
Evgheni Prigojin, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, s-ar afla la Moscova, iar la 1 iulie s-ar fi întâlnit chiar cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin, potrivit unor servicii secrete occidentale, citate în ediţia sa de luni de publicaţia franceză Liberation, preluată de Agerpres.

Din 24 iunie, de când a dat ordin unităţilor sale care se apropiau de Moscova să se întoarcă din drum, patronul grupului Wagner a dispărut din peisaj. Potrivit surselor exclusive ale Liberation, el şi-ar fi petrecut săptămâna după rebeliune la Kremlin, negociind soarta imperiului său.

Aşadar, potrivit acestora, Prigojin nu s-ar afla nici la Minsk şi nici la Sankt-Petersburg, aşa cum s-a spus anterior. Cel puţin de la 1 iulie, Prigojin este reţinut la Kremlin, unde a fost convocat împreună cu comandanţii săi.

La Kremlin, Evgheni Prigojin s-ar fi întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, şi ar fi avut de asemenea o întâlnire cu Viktor Zolotov – comandantul Gărzii Naţionale Rosgvardia şi unul dintre cei mai loiali aliaţi ai şefului statului rus, înainte de această funcţie.

Zolotov a activat ani în şir ca gardă de corp al lui Putin – şi cu Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe rus (SVR).

Peskov s-a făcut că nu știe

Întrebat joi, 6 iulie, despre soarta şi locul în care s-ar afla Prigojin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a oferit niciun indiciu, limitându-se să spună că Moscova nu are nici „capacitatea şi nici voinţa” de a urmări ipoteticele sale mişcări.

Mai devreme în cursul aceleiaşi zile, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko – care a acţionat oficial ca mediator între liderul mercenarilor rebeli şi Putin în momentul puciului eşuat – a afirmat că Prigojin nu se află pe teritoriul belarus. Şi nici mercenari Wagner nu ar exista în Belarus, ei aflându-se în taberele lor din Lugansk (estul Ucrainei). În 27 iunie, Lukaşenko afirma că şeful Wagner se află în Belarus.

Tentativa de insurecţie a şefului Wagner din 23- 24 iunie a zdruncinat puterea rusă aflată în plin conflict armat în Ucraina. Timp de câteva ore, unităţi de mercenari au ocupat un cartier general al armatei ruse din Rostov (sud-vest) şi au pornit în marş spre Moscova, potrivit AFP.

Revolta s-a încheiat în seara zilei de 24 iunie cu un acord de trimitere a lui Prigojin în exil în Belarus, el dând asigurări că marşul său nu urmărea răsturnarea guvernului şi nici a puterii ruse, ci salvarea grupului Wagner de la desfiinţare de către statul major.

De atunci, media de stat ruse au încercat să-l arate ca pe un om de afaceri lacom, care şi-a pierdut minţile, după ce a făcut avere după ani buni de contracte profitabile cu statul rus, în timp ce însuşi preşedintele Vladimir Putin a declarat că grupul de mercenari Wagner a fost finanţat de la bugetul de stat, după o lungă perioadă în care Kremlinul a negat orice legătură cu Wagner, potrivit agenţiei de presă citate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro