Sari direct la conținut

Faze tari: Tipul asta a fost amendat pentru ca a muncit prea mult; O noua pastila poate fi primul contraceptiv masculin administrat pe cale orala; Sarmaua, un preparat care a calatorit. Unde s-au nascut sarmalele?

HotNews.ro

Tipul asta a fost amendat pentru ca a muncit prea mult Cedric Vaivre se ocupa de Boulangerie du Lac, singura brutarie din Lusigny-sur-Barse, un orasel idn nord-estul Frantei. Vara trecuta, pentru a acomoda un flux constant de turisti, el a tinut usile deschise, si cuptoarele aprinse, sapte zile din saptamana. In aparenta, astfel de angajament fata de potentialii clientii, chiar si cei care pronuntau gresit „croissant”, ar fi de laudat, insa, de fapt a atras atentia autoritatilor locale, relateaza VICE.

O noua pastila extrem de promitatoare poate fi primul contraceptiv masculin administrat pe cale orala La fel ca pastilele pentru femei, contraceptivul experimental pentru barbati, DMAU, combina activitatea unui hormon masculin (precum testosteronul) si progestinul (un antiestrogen). Conform cercetatorilor de la Universitatea Washington, acesta trebuie administrat o data pe zi, timp de 30 de zile. Noul contraceptiv a fost creat de National Institutes of Health si Eunice Kennedy Shriver National Institute of Child Health and Human Development, precizeaza Descopera.

Tanarul care i-a donat o parte din ficat unei necunoscute, cetatean de onoare in localitatea acesteia Un tanar din Tasnad, judetul Satu Mare, care i-a donat o parte din ficat unei necunoscute a carei viata era in pericol, a fost facut cetatean de onoare al localitatii din care provine fata, dupa ce autoritatile din orasul lui au decis ca nu-l merita. Romeo Kulcasar si-a donat o parte din ficat Anettei, o fata pe care nu o cunostea. Odata intors acasa, un consilier local din Tasnad, orasul natal al tanarului, a propus acordarea titlului de Cetatean de Onoare pentru gestul sau, relateaza Stirile ProTV.

A luat 6.000 lei credit pentru o excursie cu copii saraci, de Centenar. Gestul impresionant al unui profesor din Romania Un profesor de religie din judetul Botosani a decis sa le ofere copiilor cu posibilitati materiale reduse din Botosani, Republica Moldova si Ucraina o excursie inedita, pentru a marca intr-un mod aparte Anul Centenarului. Profesorul a luat un credit de 6.000 de lei. 36 de copii din Romania, Republica Moldova si Ucraina, insotiti de 15 cadre didiactice, s-au reunit la Botosani de unde au pornit pe urmele celor mai importante obiective turistice din zona si au aflat detaliile Unirii din urma cu 100 de ani, precizeaza Gandul.

Sarmaua, un preparat care a calatorit. Unde s-au nascut sarmalele? Sarmalele sunt de sute de ani pe mesele unei parti importante a populatiei lumii dar au fost, se pare, inventate de turci. Odata cu ocuparea noilor teritorii, bucataria turca isi aduce semnificativ aportul, in special in Balcani, Europa de est si Asia centrala si indirect, prin intermediul altor natiuni, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Slovenia, Grecia, Serbia, Romania, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Irak, Iordania, Liban, Moldova, Siria, Ucraina, Rusia, Azerbaijan, Kazahstan, Kirghistan, Uzbekistan, Polonia, Germania, Suedia, Finlanda – Toate aceste tari figureaza pe harta sarmalelor, scrie Historia.

Vrei sa fii pregatit de apocalipsa? Un supermarket vinde un kit de supravietuire! Un hipermarket din Marea Britanie s-a gandit sa vina in ajutorul celor care vor sa fie pregatiti in eventualitatea in care vine apocalipsa. Au pus la vanzare un kit de supravietuire in valoare de aproape 6000 de dolari care include mancare pentru aproape un an pentru o familie. Pentru cei carora pretul li se pare foarte mare au scos si varianta de o singura persoana la o mie de dolari. Kitul de supravietuire asigura 36.000 de portii de mancare cu termen de valabilitate foarte mare, unele chiar si de 25 de ani, scrie Gust Arte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro