Festivalul George Enescu, prima săptămană: între stele, organizare de ceas elvețian și 10 lei/ora parcarea

Festivalul internațional “George Enescu” minunea de care ne bucurăm odată la doi ani. Fabulos, totuși, când la noi totul se schimbă de la o oră la alta sau, din contră, încremenește în proiect, acest festival, la care participă mari artiști cu programe stabilite pe ani înainte, se ține și nu oricum, ci, cu precizie de ceas elvețian. Big picture, e oaza din deșertul nesfârșit.

Anul acesta, Vladimir Jurowski, directorul artistic, ne-a propus un program diferit față de ce eram noi obișnuiți, nu ne-a întrebat, dar de-aia e bine să apelezi la experți. Îți mai destupă mintea și nu te lasă să mergi la infinit pe căi bătătorite.

Nu știu cât de pregătiți suntem noi. Dar de-aia începe școala în fiecare an. Ce diferă? Mai multă muzică din sec. 20 și 21, mai multă operă in concert, evident, operă rară, chiar, puțin entertainment. Restul, depinde de fiecare, sunt interpretări care vor rămâne în suflet, altele în minte și interpretări pe care le uiți.

„Important este să încerci”, citând-o pe Simona Halep.

Hiturile săptămânii (ordine cronologica):

Patricia Kopatchinskaja, vioară, și Orchestra Filarmonicii din Berlin dirijată de Kiril Petrenko: Arnold Schönberg – Concertul pentru vioară Op 36: Execuțiile sale exuberante, indiferent de complexitatea partiturii, interpretarea plină de pasiune, nu sunt pentru ea, ci întotdeauna pentru a ajunge la sufletul publicului, și așa s-a întâmplat și acum, ai zice imposibil dacă te uiți la lucrare. Până și din bis a făcut o amintire, interpretând cu violonistul Laurențiu Dincă (35 de ani în Filarmonica Berlin) – „Baladă și Joc” de Ligeti. Diana Damrau și Xavier De Maistre-harpă recital și concertul LSO.

Pentru prima dată în România, cu un recital exotic, acompaniament de harpă, dar și un repertoriu special, cântece franțuzești, rusești etc, Damrau a făcut mai multe victime.

Pe de-o parte ne-a delectat cu altceva decât operă, dar am primit și specialitatea casei, Strauss iar unii dintre spectatori au devenit și fani harpă. Solo urile lui De Maistre au aruncat vraja, unii i-au cumpărat și CD uri de la stand.

Joyce DiDonato și David Zobel – pian. Tot pentru prima dată la noi, mezzo-soprana americană a strălucit definitiv la București. Un program preponderent de arii, Journey of Love, un entertainer desăvârșit, nu știu dacă nu e pleonasm când te referi la un artist american.

Pentru deschiderea festivalului, două prezențe fabuloase. Denis Matsuev, pian, și LSO, dirijor Gianandrea Noseda – S. Prokofiev Concertul nr. 2 Op.16. O interpretare în care se simțea greutatea și profunzimea rusească, zbuciumul și tandrețea. Iar orchestra a amplificat emoția.

Oricum London Symphony Orchestra a venit cu țintă clară să ne sfredelească inimile. Orchestra Simfonică din Berlin, dirijor Vladimir Jurowski – „Femeia fără umbră” de R. Strauss.

Nu va trebui să ne ascundem după nimic, dacă spunem că prima săptămână a fost foarte clar dominată de acest eveniment. Nu spunem de interpretare în două rânduri, ar fi rușinos, spunem doar că a înregistrat un record de audiență pentru o operă în concert, Jurowski reușind să țină până la final atât operaticii și novicii, iar entuziasmul a fost general.

Pentru o lucrare prezentată rar și afară, se demonstrează că atunci când e transmisă, emoția ajunge la toată lumea. La receptarea operei, nu e niciun dubiu, a contribuit și regizoarea Carmen Lidia Vidu cu partea video. Europa Galante, dirijor Fabio Biondi – G.F Handel „Silla”.

De mult timp, concertele de la miezul nopții sunt dedicate barocului, iar atmosfera dată de instrumentele de epocă și vocile extraordinare nu pot fi înlocuite cu nimic. N-a mai contat că s-a terminat târziu în noapte. Evgeny Kissin, pian, și ONFranței, dirijor Emmanuel Krivine – F. Liszt Concertul nr 2 în la major Kissin este mai mult un pictor al clapelor decât un percuționist și, deși nu a avut prea mult ajutor din partea orchestrei, împreună cu dl. Liszt au reușit să deschidă sufletele audienței. Orchestra of the Age of Enlightement, dirijor Laurence Cummings – operă în concert: C.W Gluck: „Ifigenia în Taurida” și „Orfeu și Euridice” .

Două seri de vis în care suprimarea pauzei n-a supărat pe nimeni, de fapt, nici nu s-a băgat de seamă. În rolurile principale, Ifigenia- Anna Caterina Antonacci, Oreste- Christopher Maltman (recentul Oedipe de al Salzburg), Orfeu – Yestyn Davis, sunt mezzosoprana, baritonul și, respectiv, contratenorul au făcut istorie. Controversa săptămânii “Rapsodia a IIa” de George Enescu și “Simfonia a 9a” de L.v. Beethoven, Kiril Petrenko dirijor, Orchestra Filarmonică din Berlin.

Au fost sau n-au fost excepționale, că foarte bine executate au fost sigur. Nu știm.

Pentru rapsodie, memoria oscilează între cele mai recente interpretări, Christian Badea cu FGE la Ateneu și BBC Philharmonic Orchestra la festivalul RadiRo, ambele la sfârșitul anului trecut. La Beethoven lucrurile se complică mult prea tare.

The Best of Enescu Vox Maris- London Symphony Orchestra, dirijor Gianadrea Noseda (mai puțin călătorul) Simfonia a III-a în do major op. 21- Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, dirijor Vladimir Juroski Sonata a III-a pentru pian și vioară (ar. orchestral de Valentin Doni)- Orchestra de Cameră Pelleas, dirijor Benjamin Levy, Tasmin Little-vioară Octetul de coarde în do major op. 7 (versiune pentru orchestră de coarde de Lawrence Foster)- Cameristi della Scala- dirijor Wilson Hermanto Give New Music a Chance

Este greu să recomanzi ceva necunoscut sau, în cel mai bun caz, refuzat. Muzica simfonică contemporană.

Dar cum a fost cu contemporanii și compozitorii altor vremuri? I. Stravinsky – la premiera ”The Rite of Spring” pe scenă au zburat obiecte, huo urile n-au fost de-ajuns; Arnold Schönberg a fost sacul de box de serviciu, scandalurile se țineau lanț de premierele sale; Alan Berg – a fost rejectat de la primele două cântece prezentate în public, avea pe atunci 28 de ani. Poveștile pot continua de la începuturile muzicii.

Ce s a întâmplat 100 de ani mai târziu? Toți trei sunt iubiți de melomanii din întreaga lume, au devenit ”clasici” iar publicul/critica de-atunci a ratat șansa de a se bucura în premieră de niște capodopere.

Concertele cu muzica secolului 21 oferă și șansa de a cunoaște autorul pe viu. Nu știu, poate într-o suta de ani unii dintre ei vor deveni noul Bach, Șostakovici, poate Glass? La fel ca la clasici (încerc să simplific), în muzica nouă se recunosc aceleași surse de inspirație: dansuri și cântece populare; inspirația naturii – mare, pădure, furtuni; spiritualitate; ciclul vieții și pulsațiile universale, literatura, poezia etc.

Cu alte cuvinte, în muzica nouă diferă doar forma, amănunte altădată, muzica e mult mai acustic senzorială. O parte păstrează formele clasice, o zonă conservatoare, cealaltă formează avangarda, deci, e loc pentru toată lumea. Până la urmă e o spirală a înnoirii. Oricum, testarea se face exact ca la vin, trebuie gustat. Dintr-un întreg concert, nu cred că va există cineva să nu rămână cu ceva.

Chiar cârcotașii, nu vor putea sudui prea mult pentru că, biletele sunt mai ieftine ca la Untold!! Compozitorii români mai au o șansă pentru că mai sunt cântați și între edițiile festivalului, dar am reținut deja Sabina Ulubeanu, Adrian Pop, A. Iorgulescu (mai bun compozitor decât ministru al culturii).

Iubitorii de muzică simfonică care n-au fost de față, pot trece la capitolul mari ratări niște compoziții, respectiv un aranjament, absolut superbe: Adam Schoenberg „Concertul pentru vioară”- Anne Akiko Meyers, vioară, Filarmonica din Bacău, dirijor Jayce Ogren (2018) Avner Dorman și dirijor „Concertul pentru percuție și orchestră”-Simone Rubino, percuție (2019, comandă din partea ELBPhillharmonie) Mozart-Auerbach „Zweifacher Traum (Vis dublu) pentru vioară, pian și orchestră de cameră”- filarmonica Transilvania, dirijor Lera Auerbach Eric Tanguy „Concertul nr. 2 pentru violoncel și orchestră (2000, comandă a violoncelistului Mstislav Rostropovitch)” – Henri Demarquette, violoncel (la bis a cântat concertul dedicat lui de același compozitor), Camerata Regală, dirijor Constantin Grigore.

Ce-ar mai fi de adăgat pentru o primă săptămână?

Am remarcat programul zilnic, gratuit, într un format și grafică civilizate, informație bună, dar nu înțeleg de ce nu există și în format electronic, mai mult, de ce nu și în engleză. Străinii își traduceau cu google translate.

Nou și bun libretele operelor, cum e peste tot în lume, dar nu excludea subtitrarea. Iarăși, nu engleză, nu format electronic. Publicul este într o evidentă schimbare de generații, dar, din păcate, cu același confort ca înaintașii, înaintașilor lor.

Sala Palatului are aceleași scaune strâmte, strâmbe, scîrțîitoare, inter-spații mici. În fruntea topului pentru confortul audiției e sala “Atheneum” (sala mică a palatului), urmează Sala Radio și Ateneul roman. Mai aud de la cei blocați în clișee, că acustica Sălii Palatului e proastă. E un mit. Nu e de nivelul marilor săli de concerte, nu e perfectă, dar nici pe de parte ce se spune în folclorul nostru. Acolo e inexistent confortul spectatorului, poate excepție doar în loja oficială.

Accesibilitate, orice, dar fără mașini. Fără locuri de parcare sau, mai nou, cu 10lei/oră parcarea. Cu metroul și STB nu s-a întâmplat nimic nou, deci nu trebuie să contezi pe ele pentru orele târzii de terminare a spectacolelor.

În rest, pentru încă două săptămâni, festivalul e singurul unde se poate trăi între stele.