Filmele in 2012: Eroi tristi si deprimati

Nu stiu daca ati remarcat, dar ultimii ani au insemnat, pentru succesele de box-office, niste scenarii adaptate serios la perioada de criza. A disparut optimismul, promovarea pozitivismului, „totul va fi bine”, iar actiunea si eroii sint definiti de aceleasi frustrari pe care le intimpina toata lumea. Remarci, in filme, nuante mai deprimante, actiunea e mai dark. Mi se pare, de altfel, foarte interesant cum optimismul sau pesimismul unei generatii se traduce in ceea ce vedem pe ecran. Culmea e ca filmele sint un mijloc de propaganda si de crestere a entuziasmului, iar tocmai asta nu se intimpla. Incercati sa va amintiti filme din anii ’50, ’60, ’70, ’80 si ce senzatie ofereau, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.

Optimismul, respectiv pesimismul, se regăsesc inclusiv în afişe. Cred că am mai dat link-ul ăsta la un moment dat, este o reprezentare a procentajelor de culori/nuanţe folosite în afişe din 1914 şi pînâ în 2012. Vedeţi şi “plăcintele” – e un scroll pe dunga aia portocalie. E un experiment interesant. Încercaţi să ignoraţi prima treime (din stînga imaginilor) şi să socotiţi culorile calde drept optimism, iar pe cele reci, drept non-optimism (nu vorbim neapărat de pesimism, în sensul pur.) De ce să ignoraţi prima treime? Pentru că, de regulă, sînt culori folosite frecvent pentru a atrage atenţia (cine e familiar cu teoriile culorilor, ştie despre ce vorbesc.) E cam trist, nu-i aşa? Eh, interpretaţi în funcţie de perioade – primul război mondial, al doilea război mondial, încetiniri economice etc. – şi uitaţi-vă mai ales la ultimii 5 ani.

Am văzut oameni dezamăgiţi de filme recente. Iar exemplul cel mai bun e chiar proaspăt lansatul 007: Skyfall. Unde e Bond cel de altădată, care era înconjurat de femei, bea doar vodka martini şi distrugea cu zîmbetul pe buze tot ce-i stătea în cale? Pe de altă parte, unde e Bruce Wayne cel care dădea de pămînt cu răufăcătorii şi n-avea timp să-şi ia ani de stat izolat în castel? Căci, îmi închipui, aţi văzut şi ultima trilogie Batman (slavă lui Nolan, care l-a obligat, în sfîrşit, pe Christian Bale, să-şi joace rolul bine în “Rises”).

Industria de film se adaptează realităţilor, de la cea socială, pînă la cea economică. Da, Moore şi Connery erau acei gentlemeni tipici perioadelor de înflorire, de optimism şi de visare la evoluţia tehnologică, baze lunare şi război rece în care triumfa binele, iar visul american era salvat. În anii ’70-’80, oamenii erau convinşi că vom coloniza Luna pînă-n anul 2000. Orice scenariu SF din filmele cu Bond era, întrucîtva, bazat pe aşteptările oamenilor. Nu exista aceeaşi grijă pentru mărunţişul din buzunar. Comparaţi, acum, cu 2012, cînd vorbim de o depresie (la propriu) a oamenilor.

Personal, cred că lui Daniel Craig i se potriveşte mănuşă rolul unui Bond din 2012. Are statura şi eleganţa necesare atunci cînd trebuie şi are tupeul, bădărănia, răutatea, frustrările şi deprimarea specifice omului obişnuit al lui 2012. Nu vorbesc doar de Bond, ci şi de Batman sau de alte filme cu “eroi” recente. Pînă şi Clark Kent şi-a dat demisia din jurnalism. Eroii nu mai sînt doar eroi, căci nu mai crede nimeni în ei. Nimeni n-a crezut că o să vină o criză financiară, nimeni nu mai crede în salvatori. Eroii din filme sînt, acum, umanizaţi. Nu ştiu dacă e cuvîntul potrivit, dar eroii sînt, în sfîrşit, oameni cu frustrări omeneşti şi cu nevoi omeneşti.

Tendinţa este aceea de a apropia oamenii de eroi. De a umaniza poveştile. Pentru că, pînă la urmă, de asta are nevoie lumea: să vadă că nu sînt singurii care suferă, ci că suferă şi eroii. Şi că, la finalul zilei, oamenii trebuie să urmeze exemplul eroului: să ridice capetele şi să meargă demni mai departe.

• Citeste si comenteaza pe blogul Subiectiv.