Sari direct la conținut

Fluxul de idei la control. Va fi mai rau ca in 2004

HotNews.ro

Aplecati urechea la Sassu (PSD) de la TVR, la Patriciu (PNL, PSD), la Voiculescu (PC, orice alt partid darnic), la Vantu (Basescu?), la altii ca ei. Veti auzi cum sapa transee. Acum se numara soldatii si se recruteaza generalii viitoarelor cinci batalii electorale din urmatorii doi ani (europarlamentare, locale, parlamentare, prezidentiale si iarasi europarlamentare).

De exemplu, Alexandru Sassu (seful interimar al TVR propus de PSD) sapa o gropita mica, dar vitala pentru cucerirea unei pozitii cheie: sefia departamentului de stiri din TVR. In gropita va fi aruncata Rodica Culcer, suspectata de adversarii sai de simpatii pro-Basescu. Si predecesorul lui Sassu, sustinut de PNL, s-a chinuit sa scape de ea.

Jurnalul de stiri al postului public ar putea ajunge curand pe mainile fostului purtator de cuvant al guvernuluil Nastase, Claudiu Lucaci, despre care angajatii televiziuii spun ca se si lauda ca va prelua comanda.

Suspiciunea unor producatori si colaboratori ai TVR, recent taiati de pe statele de plata, este ca Alexandru Sassu deschide calea politizarii emisiunilor sub pretextul restructurarii si eficientizarii postului.

Ultimele declaratiile ale lui Sassu se bat cap in cap: pe de-o parte cere audienta (“singurul criteriu de performanta”), pe de alta parte critica asa numita “tabloidizare” a unor emisiuni. Si apoi vorbeste despre “misiunea publica a postului”, un argument iubit de realizatori expirati si docili, de expertii in emisiuni proaste sau stiri dirijate politic.

Dar batalia pentru televiunea publica este un caz tipic de primitivism politic. PSD s-a obisnuit sa-si planteze supusi la posturi de comanda crezand ca asa isi rezolva toate problemele. Fostul Mare Partid nu pare sa fi invatat mai nimic de pe urma esecului din 2004.

Altii au inteles ca vremurile s-au schimbat si ca bataliile se duc acum cu arme ceva mai sofisticate. Pe piata media face cariera o idee noua: controlul fluxului de idei.

In joc sunt mai multi bani decat in 2004, mai multe cariere politice la raspantie si o competitie crancena. Invigatorii vor impune establishment-ul politic si social al Romaniei pentru urmatorii cinci, poate zece ani.

Fata de guvernarea PSD (noaptea jurnalisticii strapunsa pe alocuri de mici pete luminoase) va fi o diferenta de tactica. Nu vor mai fi controlate fiecare informatie, stire, personaj. Nu se mai poate. Alte vremuri. Puterea a evoluat si odata cu ea ideile despre cenzura.

Oamenii s-au desteptat, ies afara, vad lumea si judeca mai informati. Accesul la internet creste rapid si sparge orice tentativa de monopol. Tacerea complice nu mai e posibila.

Manipularea informatiilor nu va mai conta atat de mult. Adevarata miza este confiscarea temelor si ideilor puse in circulatie. Cine va da tonul, va face muzica pe piata de idei.

Condamnarea comunismului, modernizarea statului si reformarea clasei politice, s-au infruntat in Romania recenta cu altele: amenintarea dictaturii, europenismul si progresul economic. In razboiul de idei cistiga cel care are mai multa credibilitate, inteligenta si forta de convingere (argumente).

Cam toti marii patroni din media au intuit forta data de capacitatea de a pune idei in circulatie si de a lansa mari teme de dezbatere publica. Liberalii au inteles tarziu ca Traian Basescu e cu un pas in fata, ajutat masiv de marii dirijori ai opiniei publice. In momente cheie, atmosfera publica pare sa fie de partea lui.

Adversarii sai au trecut la treaba. Atmosfera, fundalul, pot fi modificate. Picatura invinge piatra.

Dinu Patriciu si-a anuntat limpede intentia de a investi in media iar ceea ce n-a facut inca public este disponibilitatea sa de a finanta intelectuali dispusi sa-i sustina si sa-i propage ideile. Investatiile sale in reviste de cultura pot fi, desigur, laudabile acte de caritate si o mana intinsa culturii. Dar Patriciu, ca om de afaceri, stie ca orice ban investit trebuie sa aduca profit.

Cine controleaza idei, nu informatii, se poate bate si cu Dumnezeu. Si asta e profitabil.

(De altfel, si slujitorii Domnului pun, mai noi, baza pe intelectuali. Vezi cazul Bartolomeu Anania, gata sa se sacrifice pe altarul BOR si sa candideze la Patriarhie fiind sprijinit de intelectuali obscuri, cam o suta la numar)

De fapt, seducerea intelectualilor a inceput de prin 2005 (cu Dan Pavel, Dorin Tudoran si altii recrutati de Gigi Becali) si continua astazi. Semn de schimbari profunde in imaginarul si discursul politic.

Din acelasi motiv, Dan Voiculescu va amana vanzarea televiziunilor, chiar daca acum are potentiali cumparatori buni (RTL) si scumpirea afacerilor media odata intrati in UE ii poate oferi un pret rezonabil. Chiar daca a facut in pas inapoi din politica, Voiculescu isi extrage seva tot din zona puterii.

Fara televizuni si ziare proprii, oligarhii si minigarhii lor (mostenitorii lor, minigarhii fiind ultimul produs de mare succes al spatiului rusesc) vor slabi in influenta. Controlul fluxului de idei va fi marea lor preocupare in urmatorii ani. Nenorocirea, intr-un astfel de sistem, este ca poti spune ce doresti in interiorul unor teme date. Un fel de libertate dirijata.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro