FOTO Salvarea navei canoniere „Eugen Stihi”

Poate cea mai plină de istorie navă militară românească stă și ruginește în portul Mangalia, la 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial şi de la Marea Unire, așteptând o Hotărâre de Guvern care nu mai vine pentru a putea fi pusă din nou în valoare. Canoniera „Lt. Cdor. Eugen Stihi” a fost lansată la apă în 1916 în Franța, iar din 1920 a intrat în dotarea Marinei Române, participând la operații în perioadă interbelică și al Doilea Război Mondial și fiind în uzul Martinei până în 2004.

Nava canonieră „Friponne” a fost construită la Lorient în Franța și lansată la apă în 1916. Nava a fost apoi vândută României în 1920 și denumită „Locotenent–comandor Stihi Eugen”.

Portalele Rumaniamilitary.roșiRomanian Navy Historic Ships (RNHS.info)publică un amplu fotoreportaj cu nava canonieră așa cum zace ea azi la Mangalia și cer salvarea navei printr-o Hotărâre de Guvern care să permită ca aceasta să poată fi pusă în valoare ca muzeu.

Canoniera a fost în serviciul activ al marinei timp de aproape 90 de ani, din 1920 până în 2004, când a fost retrasă din serviciul activ, fiind dezarmată, tehnica de la bord fiind redistribuită către alte unităţi ale marinei.

Din 2004, timp de şase ani, nava a aparţinut Centrului de colectare tehnică de marină din subordinea Bazei Logistice Navale, urmând a fi tăiată şi dată la fier vechi. Abandonată practic, nava s-a degradat semnificativ.

În 2010 s-au executat lucrări menite a o menţine pe linia de plutire, iar între 2011 și 2013 nava a fost transformată în primă fază în poligon de instrucţie marinărească şi de vitalitate, cu scopul de a fi mai târziu amenajată ca navă muzeu.

Astăzi, nava este în organigrama Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale fiind încadrată cu un echipaj minim şi având alocate resursele necesare unei minime întreţineri.

O primă tentativă de transformare în navă muzeu a venit de la Primăria Mangalia care, în aprilie 2015, a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 109 prin care se emitea acordul asupra trecerii navei din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al Municipiului Mangalia, trecerea urmând a fi făcută în mod gratuit. În acest sens, urma să fie promovată o hotărâre de guvern care nu a mai venit niciodată.

Hotărârea respectivă menționa că valoarea de inventar a navei este de 26.839,02 lei.

Rumaniamilitary.ro și Romanian Navy Historic Ships (RNHS.info)propun o soluție:

„Într-o primă fază ar trebui promovată o Hotărâre de Guvern prin care nava să fie scoasă de pe lista navelor active ale marinei militare pentru care canoniera nu mai prezintă relevanţă. Prin această Hotărâre, Guvernul ar putea să treacă nava în domeniul public al oraşului Mangalia, iar de aici mai departe sunt două posibile variante:

1. Municipiul Mangalia să obţină finanţarea necesară transformării canonierei în navă muzeu, atât cu fonduri proprii cât şi cu fonduri europene (în cazul în care este posibil), un proiect urmând a fi elaborat în acest sens. După obţinerea finanţării, Primăria oraşului Mangalia ar urma să organizeze o licitaţie pentru atribuirea contractului de restaurare a navei, ulterior urmând să întreţină canoniera din fondurile obţinute din exploatarea ei (vânzare de bilete, organizarea de evenimente ş.a.m.d.);

2. Municipiul Mangalia să închirieze nava unei asociaţii sau fundaţii constituite în acest scop pe o durată mai mare de timp (49 de ani de exemplu) cu obligaţia restaurării navei şi menţinerii destinaţiei acesteia de navă muzeu. Un model asemănător a fost urmat şi cu ocazia transformării HMS “Belfast” în navă muzeu, un exemplu de succes îmi permit eu să adaug.”

Scurt istoric – Canoniera „Eugen Stihi”

După ce a fost vândută României în 1920, canoniera „Stihi” a avut misiuni de dragare a litoralului românesc, iar apoi a fost navă-școală până în 1939.

Inițial, când a fost lansată la apă, canoniera avea motoare Sulzer Diesel de câte 450 CP fiecare, cu 30 de tone de combustibil ce permiteau o autonomie de 3.000 de mile marine la viteza de 10 noduri şi de 1.600 de mile marine la viteza maximă de 15 noduri. Armamentul era format din 2 tunuri de 100 mm, 2 mitraliere anti-aeriene şi un aruncător de bombe anti-submarin. Echipajul canonierelor se compunea din 50 de marinari.

Înainte de Război armamentul navelor a fost modernizat, instalându-se și două tunuri anti-aeriene semi-automate, înlăturându-se tunul de 100 mm din prova.

Istoria operativă a navelor canoniere, între care și Eugen Stihi, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial poate fi împărţită în câteva etape principale: operaţiunile de minare de la începutul războiului, operaţiuni în care canonierele şi navele puitoare de mine au deţinut rolul principal, bombardamentele aviaţiei sovietice de la începutul războiului, operaţiunile de convoiere desfăşurate cu precădere în 1942-1943 (cu intensitate maximă în 1943) şi evacuarea trupelor din Crimeea desfasurată în perioada 12 aprilie-14 mai 1944.

După 23 august 1944 sovieticii au purces la dezarmarea navelor și de preluare a forțelor românești, iar restituirea canonierei „Stihi” s-a făcut la Galaţi, în 12 octombrie 1945.

În 1958 nava canonieră „Stihi” a fost transformată de şantierul naval „1 Mai” în navă hidrografică și a fost folosită în acest sens până în 2004 când a fost scoasă din uz.

Aici, o istorie mai detaliată: Canonierele tip „Friponne” în România şi o mică enigmă istorică: cine este de fapt canoniera „Eugen Stihi”?