FOTOGALERIE Sarmale, acatiste si ȋncă ceva ȋn plus. Pelerinajul de Sf Parascheva de la Iaşi

Puternic contestat sau, din contră, idealizat, pelerinajul ocazionat de sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi reprezintă o realitate socială greu de ignorat, un reflex fidel al stării de fapt din România contemporană.

Prin imaginile comentate de mai jos, m-am străduit să vă aduc ȋn atenţie o parte din realitatea “altfel” a acestui pelerinaj, ȋn speranţa că veţi ȋnţelege mai bine ceea ce se ȋntâmplă cu adevărat acolo, pe teren.

Text şi imagine, reunite, o ȋncercare de reconciliere ȋntre două “Românii” care dau impresia că nu se mai ȋnţeleg una pe cealaltă.

Oraşul Iaşi a avut mereu orgoliul unei capitale pierdute, ca o bătrână doamnă care nu poate accepta ideea că şi-a pierdut frumuseţea. In timpul pelerinajului, oraşul chiar redevine capitala ţării, pentru câteva zile, pentru că sărbătoarea religioasă se simte, la propriu, peste tot.

Pasul pelerin: elastic, suplu, grăbit, vesel. Poate idealizez eu. Sau poate nu:

In aceste zile de octombrie, cred că sunt cei mai fotografiaţi agenţi din România. Tocmai datorită aerului lor anacronic şi uşor ameninţător.

Agheasma din pelerinaj, “apa sfinţită”. Simbolistica apei ȋn religie, ȋn varianta sa ortodoxă. Vindecătoare pentru unii, simplu suvenir de la Iaşi pentru alţii, umplerea recipientelor reprezintă ȋnsă un gest inconturnabil pentru pelerini:

Randul de aşteptare: un organism viu, care se mişcă, freamătă, se bucură, se enervează, vibrează, la unison:

Amintiri din Covid, sau cum am trecut prin această ȋncercare: cu talent, efort şi disimulare:

Binomul pelerin: cartea de rugăciuni şi caserola cu sarmale. Sarmale “oficiale” distribuite de organizatori. Noile norme igienice au impuse reguli mai stricte de distribuţie a hranei. Din păcate, spun eu, frumuseţea pelerinajului, ca fenomen de religiozitate populară, stătea şi ȋn această diversitate a hranei oferite spontan pelerinilor.

Rândul se măsoară ȋn ore. Din acest punct, pelerinii mai au de aşteptat maxim 40-50 de minute, de unde şi atitudinea lor mai relaxată. Plus ultimele cumpărături de suveniruri şi obiecte religioase:

Baldachinul ȋmpodobit cu flori al raclei domină spaţiul şi atrage toate privirile:

Starea de relaxare, de “detentă” emoţională după ieşirea (trecerea) pe la raclă. Ca şi cum un baraj plin cu suflete s-ar goli controlat:

“Batiste de dat pe la raclă”, vândute cu fereală, să nu atragă atenţia jandarmilor. Sacrul, “puterea” relicvelor se transmite prin atingere, se poate ȋnmagazina şi transporta chiar şi cu o umilă batistă. Ceea ce explică atingerea diverselor obiecte de raclă; gest ridicol pentru unii, esenţial pentru alţii:

Comerţul de la tarabele din perimetrul pelerinajelor este o adevărată “curte a miracolelor”, la propriu şi la figurat. Aici, un recipient cu untură de bursuc (barsuk, ȋn limba ucraineană) – se pare că este import Ucraina. “Bună la toate, dar mai ales ȋn aprinderea de plămâni”, ȋmi spune cu convingerea femeia care o propune spre vânzare:

Sub privirile indiferente ale pelerinilor, renaşte splendida “baie turcească” a oraşului, o reminescenţă a trecutului nostru legat de Orient. Va fi aici un centru de artă contemporană:

Ce este kitsch-ul? O materie dulce, lipicioasă, nedefinită, dar care ne face existenţa mai suportabilă pe pământ:

Se anunţă o noapte destul de grea şi friguroasă de priveghere ȋn Catedrala Metropolitană din Iaşi. Pelerinii de “lung parcurs”, veniţi uneori de la mari distanţe, se pregătesc să o ȋnfrunte. Din păcate, aceştia sunt din ce ȋn ce mai puţini, semn al schimbărilor din societatea noastră:

Mass-media, atrasă de pelerinaj, de plasticitatea acestuia şi potenţialul de poveste şi poveşti. Admirăm pelerinul sau ȋl detestăm – iar media ştie asta:

Nu foarte departe de locul de pelerinaj , sfârâie gratarele! Si nu degeaba, pentru că aşteptarea, frigul şi efortul provoacă foame. Pelerinii sunt oameni, nu sfinţi. Iar pelerinajul este şi o sărbătoare populară, are nevoie de bucurie comunitară:

Targul de blănarie şi cojocărie. Unul dintre cele mai mari din ţară, dacă nu cel mai mare. O reminescenţă a perioadei ȋn care pelerinajul reprezenta şi trecerea de la toamnă la iarnă, datorită datei din calendar, iar deplasarea la Iaşi reprezenta o bună ocazie pentru a te pregăti pentru frig. Cu iarna care se anunţă ȋn acest an, blănurile vor capătă noi valenţe utilitare şi creative.

Mirosul este cel mai puternic marker identitar şi cel mai eficient vector memorial. Pelerinajul miroase a busuioc. Oraşul Iaşi miroase vara a tei, iar toamna a busuioc şi crizanteme. Oricine a fost măcar odată la pelerinaj vă poate confirma acest lucru:

Maria Sa, pelerinul Maria! Nu, nu o cheamă Maria, doar m-am jucat cu cuvintele, nu ştiu de fapt cum o cheamă. Orice aş spune sau aş adăuga la această imagine, cred că este ȋn plus. Sau, cum spunea ilustrul nostru compatriot Eugene Ionescu’, “cuvântul ucide ideea!”:

N.Red: Mirel Bănică este cercetător ȋn domeniul antropologiei religiilor şi, din când ȋn când, jurnalist.