FSB susține acum că inclusiv jihadiști ISIS luptă de partea armatei ucrainene
FSB susține că a oprit alături de procurorii ruși „comunități” de susținători ai organizației jihadiste „Statul Islamic” (ISIS) care transportau militanți în Siria și Ucraina, relatează TASS.
„Serviciul Federal de Securitate, în cooperare cu Comitetul de Investigații și Serviciul Federal de Monitorizare Financiară, a lichidat comunitatățile teroriste din Districtele Federale Ural și Caucazul de Nord”, afirmă serviciul de presă al FSB într-un comunicat publicat luni.
Agenții FSB susțin că organizatorul rețelei ce transporta jihadiști și 10 membri ai acesteia au fost reținuți, Serviciul de Securitate al Rusiei invocând „o rețea interregională extinsă pentru sprijinirea resurselor organizației teroriste internaționale ISIS” care opera încă din decembrie 2021.
FSB mai afirmă că membrii comunității au transportat militanți din Rusia pe teritoriul Siriei și Ucrainei pentru „a desfășura operațiuni militare împotriva Forțelor Armate ale Federației Ruse, precum și pentru a finanța terorismul și să justifice activitățile teroriste”.
Agenții FSB afirmă că membri ai rețelei au fost arestați în Daghestan, Cecenia, regiunea Tiumen și Districtul autonom Hantî-Mansi din Siberia.
FSB susține că a găsit „materiale video” cu militanți ISIS ce luptă de partea ucrainenilor
„În timpul perchezițiilor la domiciliul acuzaților au fost ridicate instrumente de comunicare, instrumente de plată și calculatoare personale în care au fost găsite materiale foto și video despre participarea membrilor comunității teroriste la ostilitățile din Siria în rândurile ISIS, precum și în unitățile naționaliste ale Forțelor Armate ale Ucrainei în Ucraina”, susține FSB.
„Doi membri ai acestei comunități teroriste au fost condamnați de către instanțe la pedepse lungi cu închisoarea”, mai declară Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, adăugând că 8 dintre membrii rețelei desființate au fost dați în urmărire internațională.
În luna noiembrie FSB a anunțat de asemenea că ar fi dejucat un „atac terorist” împotriva South Stream, gazoductul construit pentru livrarea gazelor naturale rusești pe sub Marea Neagră în Europa, prin Bulgaria, agenții FSB afirmând că acest complet ar fi fost implicați inclusiv cetățeni ruși.
Gazoductul este însă inactiv, proiectul fiind abandonat de Moscova cu ani în urmă.
Vladimir Putin a cerut FSB-ului să își sporească activitățile din interiorul Rusiei
Săptămâna trecută președintele rus Vladimir Putin a ordonat FSB să intensifice supravegherea societăţii ruseşti şi a graniţelor ţării pentru a preveni riscurile din străinătate şi cele reprezentate de „trădătorii din interior”.
„Orice tentativă de a încălca frontiera trebuie zădărnicită rapid şi eficient, folosind orice forţe şi mijloace pe care le avem la dispoziţie, inclusiv unităţi de acţiune mobile şi forţe speciale”, a adăugat liderul rus.
El însuşi fost agent al serviciilor ruse de spionaj din perioada sovietică (KGB), Putin a ordonat FSB-ului să îşi maximizeze „utilizarea potenţialului operaţional, tehnic şi de personal” pentru a întări controlul asupra societăţii.
„Cu maxim aplomb, agenţiile de contrainformaţii trebuie să-şi concentreze forţele, inclusiv serviciile de informaţii militare”, a subliniat Vladimir Putin.
„Este necesară anihilarea severă a acţiunilor serviciilor speciale străine, identificarea rapidă a trădătorilor, spionilor şi sabotorilor”, a dat indicații liderul de la Kremlin.
Urmărește ultimele evoluții din a 306-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
Foto articol: Dreamstime.com.