Sari direct la conținut

Gazprom incercuieste Romania (de Mircea Marian)

Evenimentul Zilei

Pas cu pas, Rusia se intoarce in Europa de Est, pe care vrea sa o recucereasca nu cu ajutorul Armatei Rosii, ci prin intermediul Gazprom. În Serbia, rusii sunt pe cale sa puna mana pe NIS, principala companie petroliera. În Bulgaria, ei vor fi cei care vor construi noua centrala atomica de la Belene (patru miliarde de euro) si se pregatesc sa cumpere o parte din monopolul Bulgargaz.

În Ungaria, Gazprom detine deja o parte din companiile de gaz si din cele producatoare de energie. Acum, Moscova incearca, prin intermediul South Stream – o conducta care va aduce gaze din Rusia, pe sub Marea Neagra, catre Bulgaria, Serbia si apoi spre vestul Europei – sa dea o lovitura mortala celor care vor sa nu mai fie dependenti de gazul rusesc.

De ani buni, Statele Unite si Uniunea Europeana incearca sa puna pe picioare proiectul Nabucco, care ar aduce gaze din Azerbaidjan, Turkmenistan si, posibil, si din Irak, prin Turcia si Romania, catre Europa de Vest.

Afacerea ar fi reciproc avantajoasa. Anul trecut, tarile din Asia Centrala erau practic obligate sa-si vanda gazele naturale catre Gazprom la un pret de circa 100 de dolari pentru o mie de metri cubi. Gazprom le revinde vest-europenilor cu peste 300 de dolari.

Nabucco nu numai ca ar putea aduce gaze ceva mai ieftine pentru Europa de Vest, dar ar crea si o portita de scapare la santajul pe care rusii l-au practicat in ultimii ani. Georgia, de exemplu, s-a trezit, prin 2006, ca trebuie sa plateasca pentru gazele rusesti un pret de doua ori mai mare.

Acesta era costul politicii pro-americane a presedintelui Mihail Saakasvili. Statele baltice au trecut si ele prin experiente asemanatoare. Majorarea pretului gazelor este doar o parte a strategiei prin care Moscova ii pedepseste pe cei care ii contesta influenta in Europa de Est.

Polonia si statele baltice sunt ocolite de conducta Nord Stream, care va lega Rusia de Germania. South Stream, care lasa Romania in afara acestui proiect, pare a fi sanctiunea pe care Putin i-o aplica lui Basescu.

Unul dintre primii care i-au reprosat, voalat, lui Traian Basescu faptul ca nu a stat in genunchi in fata rusilor si, din acest motiv, nu suntem parte a proiectului rusesc, a fost Dinu Patriciu. El s-a grabit sa spuna ca Nabucco este aproape mort, iar unul dintre ziarele sale a explicat, pe mai multe pagini, ca „populismul“ lui Basescu este vinovat pentru pretul ridicat pe care romanii il platesc la gaze.

Este greu sa estimam, acum, daca Nabucco va invinge South Stream sau invers. Cert este ca SUA si Uniunea Europeana continua sa sustina ca este nevoie de o alternativa la actualul monopol rusesc.

Nu cred insa ca Romania poate juca la doua capete – pe de-o parte in NATO si UE, iar pe de alta parte acceptand sa faca jocul politic al Moscovei, in speranta, destul de iluzorie, cred eu, ca vom primi gaze ceva mai ieftine. Ţari ca Romania, Polonia sau ca statele baltice au invatat din istorie ca, odata ce ai intredeschis usa rusilor, este greu sa-i mai scoti pe acestia afara din casa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro