Hăncescu (FSLI), după întâlnirea cu premierul: La 1 ianuarie 2020 nu se pune problema de a nu se acorda creşterea
Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a declarat marţi că, la întâlnirea cu premierul Ludovic Orban de la Palatul Victoria, a primit asigurări că majorarea prevăzută în lege la 1 ianuarie 2020 a salariilor din Educaţie va fi acordată.
”Astăzi am avut o întâlnire cu premierul în cadrul căreia am discutat anumite aspecte pe Educaţie. În primul rând ne interesează ce se va întâmpla în bugetul de stat pentru anul viitor, dacă Guvernul va respecta prevederile legale în ceea ce priveşte finanţarea. Promisiunea este – vor creşte alocările constant, aşa cum, de fapt, ne aşteptam, că a aplica 6% direct este mai complicat. De asemenea, am abordat probleme legate de ce se va întâmpla cu creşterea salarială în 2020, pentru că avem, aşa cum spune în lege, două creşteri, la 1 ianuarie 2020 şi 1 septembrie 2020. Rămâne să se facă în următoarele zile nişte calcule referitoare la ce se va întâmpla cu 1 septembrie 2020, dar la 1 ianuarie 2020 nu se pune problema de a nu se acorda mărirea”, a spus Simion Hăncescu, la ieşirea de la discuţiile purtate de sindicatele din Educaţie cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Monica Anisie, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă există posibilitatea ca majorarea stabilită pentru 1 septembrie 2020 a salariilor în Educaţie să nu fie acordată, liderul FSLI a precizat: „Se fac calcule, nu a spus nimeni că nu se va acorda această mărire, peste două săptămâni o să discutăm din nou acest aspect”. Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, a arătat că la întâlnirea stabilită peste două săptămâni urmează să participe şi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
„Domnia sa nu a venit pentru că lucrează la rectificarea bugetară, însă premierul l-a sunat de faţă cu noi şi i-a spus, printre altele, să încorporeze în rectificare banii necesari pentru plata sentinţelor şi a Legii 5 din învăţământul superior şi din cel preuniversitar, şi alte lucruri pe care le-am discutat acolo. Într-adevăr, sub semnul întrebării rămâne 1 septembrie 2020, dar, peste două săptămâni, când ne vom vedea, eu cred că se vor găsi posibilităţi financiare să i se asigure Educaţiei ceea ce i s-a promis. Învăţământului superior i s-a promis un lucru foarte important, şi anume posibilitatea de a accesa de către universităţi soldurile. Noi, de vreo 8-10 ani, nu putem să folosim banii adunaţi cu ani în urmă în anul viitor pentru că devin solduri şi, practic, sunt naţionalizate. Avem vreo 3 miliarde acolo. Nu putem să folosim nici pentru dezvoltare instituţională, nici pentru investiţii. Domnul premier ne-a spus clar că vom avea la dispoziţie aceste fonduri, imediat, în anul viitor, să sperăm că aşa va fi”, a menţionat Hadăr.
Potrivit acestuia, întâlnirea de la Palatul Victoria a fost una „interesantă”.
”Sperăm ca peste două săptămâni să avem alături de domnul prim-ministru şi ministrul Educaţiei şi pe ministrul Muncii şi, în special, pe domnul Cîţu, pentru că acolo e bătaia peştelui, acolo e problema cea mai importantă, de acolo trebuie să ne vină răspunsul final în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului superior şi a învăţământului preuniversitar. Nu vor fi probleme, ne-au asigurat, cu voucherele de vacanţă, cu indemnizaţiile de hrană, mergem mai departe, aşa a zis prim-ministrul în discuţia noastră”, a spus liderul „Alma Mater”.
Hadăr a venit cu precizări legate de mărirea care ar urma să fie acordată la salarii de la 1 septembrie 2020. „E vorba de o diferenţă dintre salariile noastre din grilă, din Legea salarizării, din 2022, şi anul trecut, 2018. Se preconizează în Legea actuală că se vor da 4 măriri a câte 25% din diferenţele dintre cele două perioade 2022 şi 2018. S-a luat o primă tranşă, anul acesta, la început, ar însemna la anul şi aceasta a fost asigurată de către premier că va fi dată, se va da la anul la 1 ianuarie, dar, la 1 septembrie, a spus domnia sa că trebuie să facă nişte calcule şi noi sperăm să fie pozitive pentru noi”, a completat el.
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, a afirmat că discuţia cu premierul şi ministrul Educaţiei a fost una bună şi în cadrul ei s-a convenit şi constituirea unui grup de lucru, din care să facă parte reprezentanţi ai elevilor, părinţilor şi profesorilor, precum şi specialişti în educaţie, pe tematica privind reducerea numărului de ore. „Legea spune că se reduc nişte ore, mai departe trebuie să discutăm de modificări de ordin curricular, avem nevoie de noi planuri cadru, avem nevoie de o modificare a programelor şcolare. Degeaba ai mai puţine ore la o anumită disciplină, dacă programa rămâne aceeaşi, va fi un calvar şi pentru copil şi pentru cadru didactic. Categoric, aceste lucruri se vor discuta şi legea va fi aplicată astfel încât sistemul să nu fie bulversat şi să fie o măsură bine-venită pentru toţi, elevi, părinţi, profesori”, a mai spus Nistor.
El a menţionat că sindicaliştii au venit cu o serie de soluţii, pentru situaţiile în care anumiţi dascăli ar fi afectaţi de reducerea numărului de ore. „Este vorba de dezvoltarea sistemului ‘Şcoală după şcoală’, care poate implica un număr important de cadre didactice – şi aşa gândiţi-vă că avem discipline cu un deficit foarte mare de resursă umană calificată, de cadre didactice – sunt lucruri care se vor discuta în perioada imediat următoare şi vom veni cu cele mai bune soluţii”, a susţinut Nistor.