Hrănește-ți neuronul cu poezie despre politică, LGBT & sentimente – reportaj de la Festivalul Zona Nouă, Sibiu, 2019

Am mers înspre Z9 Festival. Poți să-i zici Noua Zonă sau Zona Nouă. E pentru poeții cool. Nouă poeți din nouă țări au venit în Sibiu să-și citească poemele. Am ascultat poeme senzitive, confesive, postumane, ironice, vizuale. În curtea Teatrului de păpuși Gong, când se-nnopta Sibiul. Poeții vorbeau la masă, pe stradă, unde-i prindeai. Despre politică, despre LGBT, despre sentimentele și viața lor. Dansau la after-party-ul de techno, dintr-un bar care semăna cu un cub de lemn, se mișcau în ritmul repetitiv și-mi spuneau: “Suntem liberi”. Ce-ți spune poezia, textul ăla metaforic și ermetic? Te-nvață libertatea și hrănește neuronul, imaginația. Am vorbit cu poeții, uite cine sunt oamenii ăștia și despre ce scriu & vorbesc.

Xiao Yue Shan. Shelly Shan, fashion icon

E o poetă care s-a născut lângă râul Yangtze din China, a fost crescută pe coasta Pacificului, dar trăiește acum lângă malurile râului Meguro din Tokyo. Scrie despre experiențele ei, dar și-a construit o persona. Are un cuib de trandafiri în cap, tocuri în culori metalizate, rochii roz, un kimono deconstruit, tăiat, legat peste corp. Zâmbește sub machiajul cu tuș negru. Ei îi plac contrastele. “Brutalitatea și frumusețea lumii, violența și senzațiile noastre eterice”, îmi spune. Fashion icon-ul ei Frida Kahlo, iată de ce poartă flori în păr. “Frida și-a transformat suferința în artă suprarealistă. Port hainele astea pentru că-mi arăt feminitatea, e o declarație, asta sunt eu, în roz, cu coroana mea de flori pe care o port într-un cufăr special în bagaje, de câte ori zbor cu avionul în alte țări”

Livia Franchini. Câtă magie ne-a mai rămas?

S-a născut în Toscana. Cartea ei de debut în poezie se numește “available magic”, va apărea în 2019. Trăiește în Londra de 18 ani, iar acum lucrează la o teză de doctorat despre scrierile experimentale ale femeilor. Vorbește engleza cu accent 100% britanic, dar am auzit-o vorbind și la telefon, în italiană, unde ritmul era alert și frazele energice. “Scriu despre magia care ne-a rămas într-o lume desvrăjită”, îmi spune, cu o grimasă cinică și hipersensibilă. Uite versurile Liviei: “Iluminarea părea să fie prezentă în zilele alea măcar pentru câțiva ani/ copilăria noastră târzie în ciuda a cât de repede creșteam în ciuda/ luminii care venea de la t.v. după care am compus numărul vrăjitoarei/ corsete de la telemarketing numere norocoase ne provocam unul pe celălalt să/ ascultăm telefonul cum sună de trei ori să ne spunem/ numele unul celuilalt în oglindă de trei ori” (traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav)

Jakobe Mansztajn. Filosofie & friends

Poet și blogger. Scrie despre fragilitatea umană, despre forța gândirii umane, despre prieteni și discuțiile lor reale, sumbre, atât de omenești. Are versuri despre Gdansk, versuri despre Viena. Primul lui volum de poezie se numește “Vienna high life”. Percepe și filosofează, așa spune el. E cinic și tragic tot ce scrie. “tsui pen credea în existența/ mai multor planuri temporale, dar nici această afirmație/ nu e de ajuns./ sage crede în autobuzele joase cu dublu circuit/ și știm că, imediat ce o să ne punem fundurile în/ mișcare, ajungem la destinație” (traducere din limba engleză de Krista Szöcs)

Richard Scott. Poetul LGBT, pamfletar în Soho

E britanic. Scrie despre ce iubește. A venit la Sibiu cu iubitul lui. E metaforic. Scrie despre torso-uri de bărbați, despre musculatura lor statuară. A extras poezie din interfața și pozele de pe Grindr, rețeaua de dating pentru persoanele LGBT. Poezia lui se-ncheagă din viața de zi cu zi. Detalii, scene erotice, romantismul și tragicomicul vieții. A umblat mult timp brambura în Soho. A scris o carte. Cu ironie, ca un pamflet. Dar și ca un statement de amor în vremurile în care amorul gay e încă prigonit. Volumul “Soho” a fost pe lista scurtă pentru Premiul T.S. Eliot în 2018. “în seara asta m-am uitat la tine cum dormi/ gol pe canapeaua japoneză/ cu fața în jos transpirat ca un copil mic/ și am știu că orice altceva-i o porcărie” (traducere din limba engleză de Vlad Pojoga)

Arno van Vlierberghe. Postumanul sau tot homo sapiens sapiens?

Trăiește și lucrează în Ghent. A fost publicat online și în print. Scrie poeme-fluviu. Nu poate să scrie puțin. “Intru mereu în stare de flow, trebuie să spun tot ce pot, e o stare de urgență poetică”. E înalt și poartă tatuaje pe ambele brațe. Citate și figuri. Combină reflecții politice cu furia cotidiană, cu inserții filozofice. “Nu sunt un postuman, chiar dacă scriu despre tehnologie și despre actualitate, nu-mi place termenul, nimic nu poate fi postuman, noi suntem homo sapiens sapiens, tot ce-avem e încriptat în creierul nostru splendid”, îmi spune. E un fel de Ginsberg. “Multe corpuri, puțini oameni./ Și mai puțini artiști./ Plutind pe servietele pline de referințe./ Îmbrățișarea trădătorilor artei. Încă mai simt sărutul lui Iuda al antreprenorului-artist pe obraz” (traducere din limba engleză de Daniel Coman)

Eta Dahlia. Artistul rus, 2019 d.Hr.

E poet și regizor rus stabilit în Londra.Opera lui combină poezia rusească minimalistă cu alte media audio-vizuale. Se folosește de cuvinte rostite, imagini, culori, muzică. Inserează toate elementele în poezie vizuală. Citită-n rusește pe un fond muzical ambiental. Purici de televizor, tușe, vopsea, peisaje, etichete, coduri de bare, clădiri delabrate, imagini fragmente din orașe. Rusul face din orice-i dai un poem. Face operă multimedia. Care rimează și se încadrează unui ritm muzical. “Vreau să ajung la un tip universal de poezie, integral, așa că înțelegerea poemului să nu fie doar în funcție de limba originală”. Visează, ca artistul rus din toate timpurile, la opera de artă totală, îl întreb. “Nu. Nu trebuie să visez. Tot ce-mi trebuie e în fața ochilor mei. Lumea, universul sunt multimedia”

Charlotte Warsen, poeta din Germania născută în 1984

A studiat artele vizuale în Düsseldorf și literatura engleză în Cologne și Joensuu, Finlanda. Acum lucrează la proiectul de cercetare “Painting as a cultural technique” al Academiei de Artă din Düsseldorf,scrie o teză de doctorat în filozofie și trăiește în Berlin. “cunoștințele te adăpostesc de orice duce către moarte/ dar se poate mai mult de atât/ fără griji vehemenți amorțiți/ bucuroși”, scrie Charlotte. Poezia ei abundă în metafore criptice, în raționamente filozofice mixate cu obiecte și amănunte din contemporaneitate. Charlotte vede o dimineață “raw-orange” și scrie că uneori “corpul e semnul graniței perfecte/ pentru toate sufletele bune și cluburile în zone industriale abandonate” (traducere din limba germană de Krista Szöcs)

Nadia de Vries. Olandeza & sarcasmul

Volumul ei se numește “Dark Hours”. A citit ironic la Festivalul Zona Nouă. Poezii scurte. Concise. Niciun cuvânt în plus. Desigur, le-a scris într-o maximă tristețe. Dar parcă taie-n realitate poemul. E o fată blondă, are ochii înconjurați de creion kohl, la masă vorbește despre politică. Spune că deși locuiește lândă cartierul cu felinare roșii din Amsterdam nu a trecut pe acolo. Totul e în capul ei. Poezia. “Ca orice fată, sunt un guvern./ Percep impozite pe aciditate/ și lucruri care-mi provoacă durere. Sigla locală e semnul dolarului/ Valuta e lacrima/ Imnul național e un țipăt/ Nimeni nu moare de râs aici. Bun venit pe insula mea/ Nu sunt festivaluri,/ nu sunt musicaluri/ și nu sunt copaci” (traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav)

Party techno cu poeți & șaorma Au băgat muzică DJ-ii hog, cătă.lin și poetul & criticul literar Ștefan Baghiu.

Au dansat poeții de-au rupt. Era techno, mergea cu cocktail-uri, cu transa de după patru ore de maraton poetic în curtea Teatrului Gong din Sibiu. La măsuțe (fie la party, fie la prânzul în versiune lounge, pe relaxare) se încingeau discuțiile cu poeții români invitați la festival: Jesica Baciu, Andrei Doboș, Robert G. Elekes, Ioana Iacob, Ioana Vintilă și Elena Vlădăreanu. Aleși pe sprânceană poetică. La final de party am mers și-n alt club din Sibiu. Ne-a prins răsăritul. Am mâncat șaorma la o cantină. Ne înțelegeam cum puteam. Shelly, poeta din China, a cerut șaorma la farfurie. Belgianul Arno a mâncat tot ce n-am mai putut noi. Avea o foame de lup. Când am ieșit din local, oamenii de pe stradă voiau să-și facă poze cu poeții.

Apoi a plouat pe ruta C.F.R. Sibiu-București, era iarba cât omul în lan, sonde, stâlpi de electricitate, plafonul ăla de nori opac, tipii de lângă mine care vorbeau despre conceptul de “paradox”. Alții care vorbeau despre cum să fii șmecher toată viața. Cromatica de pe geam care mă băga-n trip, în somn și eu băgam în căști The Smiths. A fost mișto la Z9Festival 2019, acum vedeam pe drum înapoi și munții, casele dărăpănate, un cal tarkovskian, un cocoș și araci și viță-de-vie, o troiță, apoi haltele, haltele, haltele, totul e poetic pe lume, așa-mi ziceam.