Iadul lui Liviu Dragnea

Singurul moment de bucurie pentru pesediștii care au ocupat sâmbătă pentru câteva ore centrul Bucureștiului a fost cel al victoriei Simonei Halep. Liviu Dragnea a reușit să adune în Piață aproape 200.000 de mii de oameni, însă niciun moment să stârnească entuziasmul participanților care cu minute bune înainte ca șeful PSD să-și termine discursul evacuau în viteză piața, abandonând la fața locului recuzita.

Pe Liviu Dragnea l-a interesat poza. M-am nimerit lângă Andreea Cosma, doamna de la Ploiești, care își pusese pe piept două abțibilduri cu Portocală. „Cam câți or fi?”, m-a întrebat. „Vreo 150-180 de mii”, i-am răspuns. „Și la ordonanță?”. „Cam la fel”, zic. „Dar e marfă”, o drege. Dialogul se sfârșește brusc pentru că la vreo cinci metri de noi un bărbat în vârstă cade din picioare epuizat de căldură și de oboseală. „Haide, bă, că a murit unul”, strigă cineva din mulțime. Din fericire, omul nu a murit, au venit medicii și l-au luat. Oamenii asistă la scenă aproape fără reacție.

Mergând prin mulțime am senzația că m-am întors câteva zeci de ani în timp când toată lumea era scoasă în stradă ca să se vadă la telejurnal cât de iubit e conducătorul. Cu scârbă, de teamă, oamenii se conformau. Se mai pierdeau pe drum, rămâneau la umbră sub vreun copac sau defilau, înjurau și vorbeau de-ale lor. Aceste imagini nu se dădeau la televizor. Acum se dau. Atmosfera de ieri nu a fost cu mult diferită. Oamenii veniți cu partidul abia așteptau să plece acasă. România lor era una traumatizată și traumatizantă, deopotrivă. Zâmbetele le piereau de pe față când un organizator începea să le dea indicații. Inexplicabil pentru unii care s-au grăbit să-i acuze și să-i ridiculizeze, acești oameni transpirau frică prin toți porii. Nu contest că unii au venit din convigere, cei mai mulți însă au făcut-o că așa a dat ordin primarul, iar ce zice primarul, în România de dincolo de bula de Facebook, e de viață și de moarte pentru cei mulți rămași în satele și comunele părăsite de mult de tinerii plecați să-și caute rostul în străinătate.

Or, discursurile tuturor care au urcat ieri pe scenă au fost nu despre guvernare, nu despre viața mai bună a oamenilor, ci despre frică. Rând pe rând, liderii Coaliției aflate la putere au vorbit despre iminența dezastrului pus la cale de o forță ocultă, ca într-un film de propagandă nord-coreean.

În anul Centenarului Marii Uniri, Liviu Dragnea și-a făcut România sa paralelă, în care oricine spune altceva decât Partidul nu va scăpa. Liviu Dragnea a vorbit despre dușmanii poporului – din celelalte partide, din presă, din ONG-uri și chiar dintre pesediștii veniți la miting – despre catastrofă, despre iad, despre somnul cel de moarte. A vorbit în fața unei mulțimi de multe ori fără reacție, iar atunci când a avut-o nu a fost, mai mult ca sigur, deloc pe sufletul vorbitorului, nevoit să asculte câteva secunde scandarea „Justiție, nu corupție”, preluată din alt repertoriu.

Ca să-i vezi cu adevărat pe oamenii care au venit ieri în Piața Victoriei, nu sunt suficiente pozele cu gunoiul sau cu gurile știrbe. Simbolic, altceva a spus totul. La momentul luminițelor, pentru care pesediștii s-au pregătit intens, România lui Dragnea a rămas în beznă. Asta-i iadul până cineva va aprinde lumina și pentru ei. Cine? Abia asta ar trebui să dea de gândit tuturor.