Sari direct la conținut

Ieșenii ar putea avea un centru de informare despre sănătate și o rețea de telemedicină pentru categoriile vulnerabile

HotNews.ro
La medic, Foto: Yanadee | Dreamstime.com
La medic, Foto: Yanadee | Dreamstime.com

​Un centru județean de informare despre sănătate, InfoSAN și o rețea de centre de telemedicină pentru categoriile vulnerabile, TeleMedicIS. Acestea sunt cele două propuneri de politici publice la nivel local realizate în cadrul proiectului „Dezvoltarea de politici sociale și de sănătate în județul Iași”, implementat de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Asociația Copilul Meu Inima Mea, în parteneriat cu Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași.

În ultimele 12 luni, în cadrul proiectului au fost organizate 2 sesiuni de formare cu 70 de participanți, a fost formată o rețea din reprezentanții autorităților locale, organizațiilor neguvernamentale, sindicatelor și asociațiilor profesionale. Au fost organizate 2 mese rotunde de dezbatere asupra ideilor de politici publice, au fost finalizate cele doua politici publice și a fost realizat un ghid de redactare și promovare a politicilor publice.

În prezent, pe site-ul www.social-sănătate.ro se regăsesc atât politicile publice, ghidul cât și alte informații actualizate.

În urma discuțiilor repetate cu membrii rețelei, două idei s-au regăsit de cele mai multe ori ca nevoi ale cetățenilor din județul Iași: accesul la servicii de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile și nevoia de informare mai ales în ceea ce privește prevenția și screeningul.

Pentru fundamentarea nevoii unui centru de informare despre sănătate, s-a aplicat online un chestionar la care au răspuns 92 de locuitori din județul Iași.

91 din 92 de respondenti au auzit de programe de screening. Un procent de 98% dintre respondenti au considerat că ar fi util un centru de informare, unde să afle informații despre toate programele de screening derulate.

Referitor la scopul programului de screening, respondenții au identificat 4 probleme ce pot fi rezolvate:

  • Detectarea stării de preboală la cei care nu au niciun simptom (74%)
  • Detectarea bolilor la cei care au deja simptome (11%)
  • Reducerea riscului de îmbolnăvire (10%)
  • Crește accesul populației la testare (5%).

La întrebarea „Pentru ce boli știți că ar exista programe de screening?”, 76% au răspuns cancere, 13% boli cardiovasculare, 4% hepatite, 1% diabet.

În privința surselor de informare cu privire la screening, conduce internetul cu 45%, urmat de medicul de familie – 22%, prieteni sau colegi – 14%, spital 11%.

În acest context, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și Asociația Copilul Meu Inima Mea își doresc să implementeze, cu sprijinul autorităților locale, cele două politici locale în domeniile social și sănătate pentru a crește accesul locuitorilor din județul Iași la servicii de sănătate și la informație actualizată.

Foto: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro