Ilustrata de la Neptun. Intalnirea nevazuta

Traian isi aranjeaza nervos nodul de la cravata. Viseaza la ziua cand accesoriul asta nesuferit de protocolar i se va fixa perfect la gulerul camasii, drept si tantos, asa cum ii sta lui Calin intotdeauna. Nodul de la cravata lui Traian o ia mereu cand inspre stanga, cand inspre dreapta. Omul de la protocol mai indrazneste o data: ”Domnu’ presedinte, cand ii strangeti mana, cu cealalta sa-l bateti o singura data pe umar. De doua ori e prea mult!” Simte ca azi va face treaba buna si, din reflex, ii vine sa-si suflecele manecile ca pe vremuri, pe punte, dar isi aduce aminte ca azi l-au pus sa poarte butonii.

George sta deja in poarta. Darz, intinde bratul drept, iar celalalt i-l arunca pe umar. Vrea sa-l mai bata o data, dar…Stop. Isi aduce aminte ca texanul din fata lui e doar partener, nu prieten. Musafirul de peste balta se recomanda primul: ”Hello, sunt George, baiatul lui tata!” “Salut, sunt Traian, tata lui fata!” vine spontan raspunsul lui, urmat de hahaitul sau sec si inecat.

”Gata, e-al meu! L-am cucerit! Am prins eu la viata mea pesti si mai mari!”, isi zicea in gand in timp ce paseau in sincron pe aleea strajuita de cativa arbori batraiori care i-au facut umbra si lui Nea Nicu atunci cand il mai apuca pofta de table prin curtea vilei. Plachiurile pantofilor li se afundau deja in nisip cand ii trece prin minte ca si l-ar putea face tovaras atat de usor daca oaspetele de departe ar intelege limba lui. Dar cum sa-i traduca, aici in mijlocul plajei, theme song-ul care ii inundase lui emisferele: ”Pe nisipul de la mare eu am scris numele tau/ A venit furtuna noaptea, l-a sters si imi pare rau!” ? Glumele ii veneau servite, dar nu le putea impartasi: ”Hai, bai, texanule, ca si Azur tot un fel de country cantau! Ce mi-e Alan Jackson, ce mi-e Nelu Vlad…”

Simte ca a venit timpul sa sparga tacerea de la malul marii si rupe in engleza lui de port o replica despre starea vremii. Cand si-a dat seama ca americanii nu prea suporta sa vorbesti, ca batosii aia de englezi, despre timpul de afara, era deja prea tarziu: ”Draga George, azi n-o sa mai apara curcubeul! E mana lui Putin, si-a pus el in functiune armele meteo ca sa adune norii deasupra Marii Negre.” Fruntea chiriasului de la Casa alba se increteste, semn ca vrea sa evite subiectul Vladimir in dupa amiaza asta, si ca sa se salveze deviaza cu o intrebare de grupa mica: ”Mister Vasesque, de ce e Marea Neagra neagra?” Traian simte ca i-a venit pestele prajit pe tava si i-o intoarce fara respiratie: ”…de suparare. De aia-i neagra. De suparare ca la tarmul ei e Mamaia si nu Hawaii!” Hahaitul sec se sparge din nou, o data cu valurile care lovesc cu nerv malul. Si iar se asterne linistea.

Traian insista sa-l gadile cu subiectul Putin. ”Stii, George, fostul meu ginere, din partea lu’ fiica-mea a’ mai mare avea un cantec, De la rusi vine ploaia…” Si-ar fi dorit ca replica asta sa-l gaseasca pe amicul sau afectat, cu privirea scrutand cerul cenusiu de la Rasarit. Nu l-a pleznit! Ochii margelati ai lui George cautau cu disperare un alt punct de sprijin. Si l-a gasit intr-o clipita. Se uita in ochii supusilor sai ca la o clepsidra. Minutele informale au expirat.

Comandantul de nava se agata de ultima secunda. Scoate din buzunarul interior al sacoului o caseta dreptunghiulara si i-o intinde partenerului. ”George, daca intr-o zi te vei satura de Hollywood, incearca sa te uiti la filmul asta. Avem noi un baiat bun aici, bun de tot. Daca s-ar fi nascut la voi, Jack Nicholson ar fi trait in anonimat!” Americanul primeste darul si se intoarce catre oamenii lui. Traian ramane in spate, zambeste hatru si isi aranjeaza inca o data nodul de la cravata.

Tarziu, in noapte, George se aseaza greoi in patul din apartamentul pezidential. N-a auzit in viata lui de Liucean Peenteeleeye. Oricum, nu prea cunoaste mai mult de cinci nume de regizori de film si aia toti, americani. Titlul filmului i se pare la fel de straniu. Balanta. Da, totusi, play si potriveste subtitrarea in engleza. Impaturise deja un ochi cand aude, ca prin vis, o replica mai nervoasa a actorului pe care i-l laudase Traian, Victor Re-ben-geeuk: ”Ascultati-ma pe mine….Al mai prost om din lume e americanul!”

Comenteaza pe Viata si acordeoane.