Imunitatea prezidentiala

Dupa dezvaluirile mass-media privind situatia imobiliara a presedintelui Basescu, in special cele referitoare la cumpararea casei din strada Stefan Mihaileanu nr. 2, urmate de actiunea de contestare juridica a PSD, interpretarea limitelor imunitatii prezidentiale a devenit un subiect de actualitate.

Deja, prezenta presedintelui in procesul intentat lui Mugur Ciuvica a creat un precedent, Traian Basescu abandonind voluntar imunitatea pe care Constitutia o conferea. Imunitatea si, prin consecinta, responsabilitatea penala a presedintelui Romaniei este prevazuta la articolul 84 al. 4 din Constitutie, care face trimitere la articolul 72 al.

1 care, referindu-se la imunitatea parlamentarilor, arata ca acestia „nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului”. Pe de alta parte, articolul 96 aduce clarificari suplimentare privind punerea sub acuzare a presedintelui.

Cum pozitiile actorilor implicati in acest scandal sint partizane, o abordare comparativa a imunitatii prezidentiale poate oferi o solutie. O vie dezbatere privind imunitatea prezidentiala s-a purtat in ultimii ani, in Franta. In articolul 68 al Constitutiei franceze se stabileste ca atita vreme cit se afla in functie, presedintele nu poate fi urmarit in justitie decit pentru inalta tradare.

Punerea sa sub acuzare se realizeaza de catre cele doua camere ale parlamentului francez, cu votul majoritatii absolute a deputatilor si senatorilor, iar competenta de judecata revine Inaltei Curti de Justitie. Se poate observa, deci, ca textul constitutional romanesc este de evidenta inspiratie franceza.

Ori, in nici una din cele doua Constitutii textul nu trimite la acte comise in afara functiilor sau anterior investiturii.

In cazul francez, pentru a lamuri limitele imunitatii prezidentiale, in urma „afacerii Juppe” privind angajarile fictive din campania electorala din 1993, de la primaria Parisului in favoarea Adunarii pentru Republica (RPR – fostul partid al lui Jacques Chirac, in acea vreme primar al capitalei franceze – o alta coincidenta), in Franta s-a pus problema modificarii articolului 68 astfel incit

justitia sa se poata pronunta asupra delictelor comise de presedinte inaintea sau in afara mandatului sau. In aprilie 2001, justitia franceza isi afirma incapacitatea de a chema in fata tribunalului presedintele datorita imunitatii sale.

Chiar daca existau indicii privind o posibila afacere de coruptie, ceea ce nu este cazul in acest moment in Romania, judecatorul Eric Halphen si-a declinat competentele in privinta chemarii in instanta a presedintele Republicii.

Evident, nici un cetatean, deci nici seful statului, nu poate fi mai presus de lege. Specificul statului de drept consta in impunerea suprematiei Constitutiei: nu vointa unui om, fie el presedinte sau rege, ci autoritatea legii trebuie sa prevaleze. In fond, si votul din 12 decembrie 2004 in favoarea lui Traian Basescu exprima tocmai aceasta cerinta.

Odata ce a fost ales, seful statului accepta, ca orice cetatean, sa se supuna legii. Ca si in Franta in 2001, cind socialistii se pregateau pentru alegerile prezidentiale din mai 2002 (pe care le-au pierdut), si in Romania, in 2005, circumstantele politice influenteaza dezbaterea publica asupra acestui subiect.

Singura, destabilizarea institutiei prezidentiale, prin destructurarea imunitatii sefului statului, nu poate reda politicii romanesti puritatea niciodata demonstrata. Un asemenea context ar fi un bun prilej pentru regindirea rolului politicii in societatea romaneasca.

Dar nici majoritatea, nici opozitia nu par sa se preocupe de consecinta ultima si de lunga durata a acestui demers improvizat: determinarea scopului si legitimitatii unor practici politice.

Imunitatea prezidentiala nu este asemanatoare celei parlamentare, mandatul celor doua institutii fiind diferit. In cazul parlamentarilor, imunitatea urmareste sa ii apere de abuzurile executivului, care poate folosi institutiile subordonate pentru a initia proceduri judiciare cu scopul de a tempera sau santaja opozitia.

Spre deosebire de aceasta, imunitatea presedintelui asigura cea mai importanta institutie a statului in fata manipularii politice a unei majoritati ostile. In mentinerea echilibrului puterilor, imunitatea joaca deci un rol esential, protejind in egala masura, dar in mod diferit, atit legislativul, cit si executivul.

Intr-o societate democratica, in care puterea judiciara este impartiala si garanteaza drepturile individuale, este important ca oricine sa poata fi tradus in fata instantelor, inclusiv presedintele sau parlamentarii, cu conditia obligatorie ca aceasta practica sa nu fie doar o simpla manevra politica. Altfel, politica va domina dreptul, iar arbitrariul va deveni oricind posibil.