In atentia liderilor politici ai Romaniei
Nicicand in ultimii 20 de ani pesimismul nu a fost mai raspandit ca in Romania lui 2010, spune un studiu al Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii (ICCV). Dar aceasta stare psihologica este legata mai curand de asteptarile exagerate ale populatiei decat de realitatea din teren (un fenomen similar s-a inregistrat si in anii guvernarii CDR). Astfel, trei sferturi dintre cei chestionati apreciaza ca viata lor este mai proasta in 2010 decat in 2009 desi, in practica, scaderile salariale, cresterea impozitelor si a TVA-ului au lovit in luna imediat urmatoare perioadei in care a fost efectuat studiul.
Acest pesimism nu este asadar un efect al masurilor dure impuse populatiei de catre guvernul Boc, ci o anticipare a lor. Mai degraba, discursul catastrofic practicat la scara larga de catre media romanesti si modul lamentabil in care guvernantii au comunicat temele legate de criza au provocat o epidemie nationala de disperare.
72% dintre cei chestionati considera ca, in 2010, conditiile de viata sunt mai proaste decat in 2009. In acelasi timp majoritatea romanilor isi apreciaza locuinta ca fiind buna sau foarte buna si sunt satisfacuti de sistemul de invatamant.
Raport preliminar ICCV
Ca aceasta disperare este un fenomen indus si nu un simptom al realitatii o demonstreaza si faptul ca, datele studiului ICCV o spun, trei sferturi dintre cei chestionati isi apreciaza starea sanatatii, starea locuintei, calitatea invatamantului si relatiile familiale ca fiind cel putin satisfacatoare. Carevasazica, pe de o parte suntem in groapa, loviti fatal, dar pe cealalta suntem satisfacuti in cele mai importante repere care definesc calitatea vietii. Si asa ne-am trezit impinsi in papucii personajelor dintr-o poveste de-a lui Creanga: „Si, cu ochii pironiti pe drobul de sare de pe horn si mainile inclestate, de parca le legase cineva, incepura a-l boci amandoua, ca niste smintite, de clocotea casa.”
Dintotdeauna problema noastra a fost ca nu traim nici macar intr-o poveste de Creanga si ca, pana la urma, drobul de sare tot cade. Abia astazi avem adevarate motive de jelanie dar, dupa atatea luni de disperare, izvorul lacrimilor probabil a secat. In ce fel ne vom defula frustarile?
Nicicand, in ultimii 20 de ani, romanii nu au avut mai putina incredere in liderii lor politici precum in 2010. Obiectul furiei exista asadar. Si calea pentru exprimarea ei deschisa este acum, cand alte canale mai pasnice au fost epuizate (premediat sau nu, nu putem sti) inainte de vreme. Crescand din drojdia disperarii, furia se coace incet incet. Despre pericolul conflictelor sociale se vorbeste deja prin lojile parlamentare: unii se tem de ele,
Cei mai multi romani se tem de cresterea preturilor si a impozitelor. In 2010 se inregistreaza cel mai scazut nivel de optimism din 1990 incoace.
Raport preliminar ICCV
altii le asteapta ca pe o oportunitate. Sa ne aducem aminte ca punctul final al unei perioade similar caracterizate (pesimism endemic pe fondul unor asteptari supradimensionate si incredere diminutivata in politicieni) a fost mineriada dinspre sfarsitul guvernarii CDR.
O banuiala neverbalizata a devenit de-acum o certitudine: buzunarele celor multi acopera golul lasat in urma de hotia celor putini. Politica financiara a guvernului Boc, care nu a trecut testul sustinerii publice, este cel putin suspecta. In primul rand suspecta de a provoca furia populara. Iar furia este campul de joaca preferat al manipularii (macar atat de-am fi invatat din istoria recenta a Romaniei). Daca liderii politici ai Romaniei au esuat pana acum in a asigura bunastarea economica a tarii, iata-i in pragul unui alt rateu, de aceasta data mult mai grav. Fiecare inalt demnitar roman ar trebui, la sfarsitul acestei veri, sa ia aminte la cuvintele lui Theodore Roosevelt: „Atunci cand omul obisnuit isi pierde banii, el este pur si simplu ca un sarpe ranit, care loveste in dreapta si in stanga, vinovati sau nu, orice ii cade sub ochi.”