Sari direct la conținut

In plin scandal privind prelungirea mandatului CEO-ului belgian Christian Heiznmann, Tarom cauta sa recruteze un nou director general

HotNews.ro
Avion Tarom, Foto: Agerpres
Avion Tarom, Foto: Agerpres

Mandatul CEO-ului de la Tarom, belgianul Christian Heinzmann – dupa ce a fost scurtat de la patru ani la doar unul la presiunea Consiliului de Administratie (CA) condus de Dan Pascariu – urmeaza sa se incheie pe 19 noiembrie. Situatia actuala a starnit o disputa intre conducerea administrativa a companiei si Ministerul Transporturilor. Ministrul Ramona Manescu sustine pastrarea lui Heinzmann in fruntea companiei, iar surse institutionale sustin ca, la presiuni diplomatice, Dan Pascariu ar urma sa fie demis. Subiectul trebuia sa fie discutat intr-o sedinta CA din aceasta saptamana, dar Consiliul nu a luat nici o decizie si a prelungit starea de tensiune. Acum, Tarom lanseaza un anunt prin care vrea sa recruteze o noua conducere, incepand cu un nou CEO.

Compania aeriana Tarom a lansat un anunt prin care vrea sa recruteze patru manageri, pentru pozitiile de director general (CEO), financiar (CFO), de operatiuni (COO) si comercial (CCO).

Termenul limita pentru depunerea candiaturilor la cele patru posturi este 30 noiembrie. Candidaturile trebuie sa includa o scrisoare de intentie insotita de un CV detaliat, informeaza Mediafax.

Persoane interesate pentru postul de CEO trebuie sa aiba, printre altele, experienta intr-o pozitie de top-management la o companie de transport aerian de minim 10 ani si cunostiinte aprofundate despre industria aviatiei comerciale, riscuri asociate si modalitati de minimizare a acestora.

Remuneratia va fi in concordanta cu prevederile OUG 51/2003, prin care Guvernul a limitat salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentand de sase ori salariul mediu brut in ramura respectiva.

Anuntul Tarom vine in contextul in care mandatul lui Christian Heinzmann la conducerea Tarom se va incheia pe 19 noiembrie, iar Consiliul de Administratie condus de Dan Pascariu intarzie sa ia o decizie privind prelungirea acestui mandat, un lucru cerut de catre Ministerul Transporturilor, actionarul majoritar Tarom (97%).

Mandatul lui Heinzmann expira pe 19 noiembrie, la un an de cand a preluat conducerea, dupa ce in vara begianul sustine ca a fost obligat sa semneze scurtarea mandatului sau de la 4 ani, la presiunea COnsiliului de Administratie si a presedintelui CA Dan Pascariu.

Tensiunile de la varful Tarom, prelungite dupa ce Consiliul de Administratie nu a luat nici o decizie

Situatia de la Tarom a fost caracterizata de catre ministrul Ramona Manescu ca fiind una „aberanta” si „bizara”, aratand cu degetul spre Dan Pascariu ca responsabil pentru scandalul din companie.

Manescu a sustinut prelungirea mandatului lui Heinzmann, insa in sedinta CA din aceasta saptamana nu s-a luat nici o decizie in acest sens, prelungindu-se starea de tensiune de la varful Tarom.

Scandalul de la Tarom a luat amploare dupa ce in urma cu o saptamana directorul executiv Nicolae Demetriade – numit in functie de catre CA in aceeasi sedinta in care i-a fost redus mandatul lui Heinzmann – si-a dat demisia, iar functie institutionale au precizat ca Pascariu ar urma sa fie demis in urma unor presiuni diplomatice la minister.

In acest sens o adunare generala a actionarilor (AGA) a fost programata, dar nu s-a mai tinut pe fondul neprezentarii unuia dintre actionarii minoritari – SIF Muntenia cu 0,09% din actiuni.

„Eu sper ca pana la urma, reprezentantul SIF Muntenia sa inteleaga ca aici nu ne jucam cu soarta unei companii doar ca sa protejam sau sa raspundem unor interese personale”, a spus Ramona Manescu in emisiunea ‘Kilometrul 0’ de la Digi24.

HotNews.ro a scris in urma cu cateva zile despre „Misterul sedintei-fantoma de la Tarom care urma sa decida soarta lui Dan Pascariu la sefia Consiliului de Administratie” si cum AGA Tarom – extrem de importanta in vederea situatiei tensionate de la varful companiei – nu s-a mai tinut, desi in urma cu o luna o astfel de adunare a fost validata in aceleasi conditii in care actionarul minoritar SIF Muntenia (0.09% din actiuni) a absentat.

AGA de saptamana trecuta nu s-a tinut. Un actionar minoritar cu 0,09% din actiuni nu s-a prezentat

HotNews.ro a relatat in urma cu o saptamana ca sedinta extraordinara a Adunarii Generale a Actionarilor Tarom in care urma sa fie revocat din functie seful Consiliului de Administratie, Dan Pascariu, si sa fie numiti noii membri in CA a fost amanata din cauza ca unul dintre actionarii minoritari, SIF Muntenia, nu s-a prezentat la sedinta.

Sedinta AGA si numirea noilor membri erau importante in vederea prelungirii mandatului managerului privat, belgianul Christian Heinzmann, fortat sa isi reduca mandatul de catre seful CA in luna iunie.

Ca urmare a amanarii AGA, Dan Pascariu isi pastreaza in continuare functia de sef al CA, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate situatiei.

Pe 22 octombrie, Nicolae Demetriade si-a anuntat demisia din functia de administrator-director executiv al Tarom, dar si din Consiliul de Administratie al companiei aeriene nationale. El a invocat aplicarea prevederilor ordonantei privind managementul privat la Tarom, despre care a afirmand ca „a fost doar o iluzie”. CA-ul Tarom a hotarat in iunie sa-l numeasca pe Nicolae Demetriade in functia de administrator-director executiv, dupa ce managerul privat, belgianul Christian Heinzmann a fost fortat de catre presedintele CA sa-si scurteze mandatul de la 4 ani la doar un an, desi rezultatele financiare ale companiei aratau primele cresteri in ultimii ani.

Ulterior, surse au confirmat pentru HotNews.ro ca Dan Pascariu va fi demis din functie. Atat Demetriade, cat si Pascariu au fost invitati luni la sediul Ministerului Transporturilor, unde li s-a transmis ca prelungirea mandatului belgianului Christian Heinzmann este o chestiune care e deasupra managementului corporatist, existand presiuni diplomatice care impun mentinerea acestuia in functie, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate discutiilor.

„Daca nu sunteti de acord cu prelungirea mandatului d-lui Heinzmann, va astept demisiile”, li s-ar fi transmis celor doi. Ca urmare, Demetriade si-a depus demisia, iar Pascariu va fi demis. In locul lor vor fi pusi oameni care sa prelungeasca mandatul belgianului, au mai spus sursele citate.

Potrivit surselor HotNews.ro, cei trei noi membri in CA Tarom vor fi Manuel Donescu, actual secretar de stat la Transporturi si fost secretar de stat in ministerul Economiei, Dante Stein, consilier onorific al premierului Ponta si Laurentiu Mezei, reprezentantul Tarom la Amsterdam. Ceilalti membri ai CA vor ramane in functie.

Totusi, ministrul TransporturilorRamona Manescu a declarat miercuri ca vor fi numiti doar doi noi membri in CA, unul fiind reprezenatntul ministerului prin persoana lui Manuel Donescu.

Pe langa numele noi vehiculate si pe langa Dan Pascariu, Consiliul de administratie este format din:

  • Dumitru Prunariu – fost astronaut
  • Valentin Macec – fost consilier al ministrului transporturilor Ovidiu Silaghi
  • Ciprian Ladunca – director financiar si vicepresedinte al Metlife Alico Romania
  • Marius Ghenea – om de afaceri, proprietarul magazinelor online PC Fun si PC Garage

Membrii CA au un mandat pe patru ani. Potrivit legislatiei, Adunarea Generala a Actionarilor companiei Tarom numeste membrii Consiliului de Administratie.

Citeste despre demisiile din CA Tarom:

Problemele si scandalurile in Tarom au inceput de la finele lunii mai cand CA-ul Tarom a hotarat sa-l numeasca pe Nicolae Demetriade in functia de administrator-director executiv.

Mutarea venea in conditiile in care managerul privat, belgianul Christian Heinzmann a fost fortat de catre presedintele CA sa-si scurteze mandatul de la 4 ani la doar un an, desi rezultatele financiare ale companiei aratau primele cresteri in ultimii ani.

Despre aceasta problema, tensiunile din conducerea companei si presiunile asupra managerului privat, citi mai multe aici:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro