Independentul

Spre deosebire de multi prieteni, sunt gata sa cred ca dl Oprescu nu mai revine in PSD. A spus-o de cateva ori raspicat, a spus-o si in fata mea, la Grupul pentru Dialog Social, cand, intrebat pe sleau, a raspuns clar, apasat si fara alte nuantari: „Nu!“.

Il inteleg. Experientele sale in acest partid, mai ales de cand dl Iliescu a pierdut controlul asupra organizatiei de Bucuresti, trebuie ca au fost traumatizante. Mai mult, ma dezgusta declaratiile de amor pe care PSD i le face acum. Cred ca il dezgusta si pe dl Oprescu. Si totusi, nu cred ca dl Oprescu este un independent.

Ca om politic, dl Oprescu nu s-a nascut deloc independent. Nici nu a crescut independent. Dimpotriva, nasterea si dezvoltarea omului politic Sorin Oprescu sunt produsul sistemului partidelor politice de la noi. A participat cu votul sau la toate marsaviile politice prin care sistemul de partide, „ticalosit“ desigur, se consolida si se imuniza fata de justitie si electorat.

Dl Oprescu a fost parte a sistemului si cand s-a votat suspendarea dlui Basescu (o decizie a partidelor vadit impotriva vointei electoratului), si cand s-a adoptat un sistem de vot zis uninominal care salveaza sfintele liste, si cand s-a votat privatizarea Petrom, si cand s-au votat faimoasele „privilegii“ care ii transforma pe parlamentari, deci si pe dl Oprescu, in supra-cetateni.

Dar poate ruperea dlui Oprescu de sistemul partidelor politice s-a produs foarte recent, dupa aceste episoade. Poate ca dl Oprescu s-a trezit abia ieri, eliberand printr-o fortare colosala a constiintei instinctul sau de independent, amortit ani la rand de aburii dulci ai cloroformului politicianist dambovitean. Teoretic, e posibil si asta. Dar, daca revizitez evenimentele politice recente, nu vad nici un motiv suplimentar de trezire. Ieri, cand dl Oprescu a devenit independent, partidele erau la fel de subrede moral, de ineficiente si de corupte ca si mai inainte. Situatia nu se inrautatise brusc. Sistemul nu daduse vreun semnal violent si orbitor al putreziciunii sale.

Atunci, cum de s-a trezit la o noua existenta moral-politica dl Oprescu? Explicatia e simpla. De fapt, dl Oprescu nu a avut o problema cu „sistemul“, ci a avut o problema cu PSD. Si nici macar cu tot PSD-ul, ci cu dnii Vanghelie si Geoana care nu l-au vrut candidat la Bucuresti. Sa dai unei infrangeri in lupta interna de partid dimensiunea unei eliberari din sistemul acaparant al partidelor, mi se pare ridicol. Si sa dai antipatiei pentru dnii Geoana si Vanghelie anvergura revoltei fata de sistem este, iarasi, caraghios. Mai ales ca dl Oprescu refuza cu incapatanare sa evadeze si de sub pulpana dlui Iliescu, cel care este parintele intregului sistem politic postdecembrist.

Ruptura de sistemul care te-a produs si crescut nu poate fi decat tragica. Intr-un fel e ca si cum te-ai rupe de parinti. Or, la dl Oprescu, nu s-a vazut nici un semn al unei autentice si radicale dezmeticiri. A lipsit intensitatea regasirii voluptoase a onestitatii, a lipsit zguduirea constiintei si, mai ales, a lipsit cainta. Te poti rupe autentic de un sistem vinovat in care ai stat atata vreme numai daca iti asumi si te eliberezi de partea ta de vinovatie, care s-a asezat pe umerii tai prin simpla apartenenta la sistem.

Dl Oprescu nu regreta ca a fost pesedist, de-a dreapta Tatucului. Dl Oprescu regreta, numai ca nu a fost candidat PSD la primaria Bucurestilor. Prea putin ca sa fii un independent. Dar suficient ca sa ramai ce-ai fost mereu: un politician ca oricare altul.

Si mai e ceva: daca „maestrul“ Cristoiu vede in dl Oprescu un Don Quijote sarjand morile sistemului politic „ticalosit“ si se declara sedus de romantismul candidaturii sale, atunci putem spune cu siguranta ca nu e deloc asa.

Cotidianul.