Sari direct la conținut

Indicele compozit al BVB a scazut usor vineri, insa restul indicilor au inchis pe plus

HotNews.ro

Indicele general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a inchis in usoara scadere ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii in vreme ce restul indicilor au inregistrat aprecieri. Brokerii arata ca aprecierea majoritatii indicilor s-a datorat rezultatelor bune ale unor companii si mai putin datelor cu privire la economia romaneasca.

BET-C, indicele compozit al BVB, a pierdut 0,18%, pana la 3.006,27 puncte, in vreme ce indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, s-a apreciat cu 0,22%, la 5.135,64 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a urcat cu 1,69%, ajungand la 22.459,20 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a castigat 0,49%, la 470,07 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a avansat cu 0,47%, pana la 739,72 puncte.

„Piata romaneasca simte nevoia unei aprecieri mai importante. Perioada buna care a fost consemnata pe bursele externe in ultima luna nu s-a reflectat intocmai pe BVB si multi simt nevoia unei cresteri. Exista si un oarecare optimism ca perioada asta de cumpana va trece, dar tentatia este de a privi la situatia externa si nu la situatia interna a Romaniei”, a declarat Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

El a mai aratat ca aprecierile indicilor s-au datorat rezultatelor bune ale unor companii, din randul carora s-a detasat Transgaz. Datele INS cu privire la evolutia Produsului Intern Brut (PIB) au contat destul de putin, in conditiile in care opinia generala este ca economia va reveni pe scadere in cel de-al treilea trimestru.

„Datele PIB au insuflat un optimism bursei romanesti, insa au contat destul de putin. Opinia generala este insa ca trimestrul urmator nu vom mai fi pe plus, deci aceasta trecere a economiei in teritoriu pozitiv este conjuncturala”, a mai spus brokerul IFB Finwest, care a precizat ca bursa romaneasca ramane influentata excesiv de mult de evolutiile pietelor externe.

Piata de capital romaneasca va reflecta realitatea economiei autohtone cand la bursa vor exista toate categoriile de investitori, nu doar speculatorii. Speculatorii sunt cei care genereaza trenduri foarte asemanatoare cu trendurile burselor externe”, a continuat Chisu.

Rulajul de pe piata reglementata a BVB s-a mentinut la un nivel modest, de 10,94 milioane de lei, echivalentul a 2,58 milioane de euro, cu 5% mai putin decat in ziua anterioara.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 10,73 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 2,46 milioane de lei, urmata de Erste Bank si SIF Moldova cu un rulaj de 2,40 milioane de lei, respectiv 1,07 milioane de lei. OMV Petrom se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 918.802 lei, iar SIF Banat Crisana se afla pe locul cinci, cu 677.755 lei.

Actiunile Altur (6,52%), Zimtub (4,17%) si SSIF Broker (3,25%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Boromir Prod Buzau (-4,55%), Aerostar (-4,49%) si TMK Artrom (-2,86%) au inregistrat cele mai mari pierderi.

Schimburile cu drepturile de preferinta Imotrust Arad s-au ridicat la 2.935 lei, iar tranzactiile cu produse structurate au fost in valoare de 159.151 lei.

Tranzactiile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 5.152 lei, iar cele cu unitati OTP Green Energy au fost de 170 lei.

Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret de 4,3650 lei si o valoare totala de 43.650 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro