Instrumentul multilateral care modifică tratatele de evitare a dublei impuneri a intrat în vigoare la data de 1 iulie. Ce avem de făcut?

Acum un an (mai exact pe 7 iunie 2017) a avut loc ceremonia de semnare a convenției „Instrumentului multilateral (MLI)” de la Paris. La un an distanță, în data de 1 iulie 2018, acordul intra în vigoare, ceea ce arata angajamentul unitar al comunității internaționale cu privire la reformarea sistemului fiscal.

Până acum, orice modificare cu privire la tratatele de evitare de dublei impuneri presupunea negocieri bilaterale între state. După finalizarea acestor negocieri fiecare stat trebuia să ratifice intern rezultatele acestora înainte că modificările unui tratat de evitare de dublei impuneri să producă efecte. Acest proces dura, în practică, ani de zile.

În fața unui val de schimbări la nivel internațional, dintre care multe se doresc a fi implementate în mod coordonat, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a realizat că vechiul sistem de negociere bilaterală este complet ineficient.

Astfel a apărut MLI – care modifică în mod simultan convențiile de evitare a dublei impuneri, fără a mai fi nevoie de negocieri bilaterale. La nivel internațional, este estimat că instrumentul multilateral va afecta 1.327 de convenții de evitare a dublei impuneri.

Ce implicații apar pentru companiile românești?

Începând cu 1 iulie, MLI este un instrument operațional.

România a aderat la această convenție multilaterală și a comunicat către OECD un document ce conține proiectul cu modificările pe care dorește să le introducă în tratatele de evitare a dublei impuneri. Ne așteptăm ca România să ratifice acest proiect în viitorul apropiat. Este estimat că vor fi modificate 51 de convenții de evitare a dublei impuneri încheiate de România (dintr-un total de 88).

Chiar dacă vorbim de un instrument unic, în realitate lucrurile nu sunt nici pe departe simple:

• În primul rând, MLI afectează fiecare convenție bilaterală la momente diferite, în funcție de sistemul de ratificare internă al fiecărei țări.
• În al doilea rând, de acum înainte va trebui să analizați împreună: (i) forma existența a tratatului de evitare a dublei impuneri și (ii) prevederile MLI – deci avem două surse distincte.
• În al treilea rând, trebuie luate în considerare și opțiunile celeilalte tari parte a unei convenții bilaterale pentru a vedea care sunt prevederile MLI aplicabile pentru fiecare caz în parte.

Multe modificări impuse de acest instrument multilateral sunt legate de substanța tranzacțiilor, astfel că noile reguli nu sunt foarte specifice și solicită o analiză bazată pe fapte și circumstanțe, ceea ce evident lasă loc de multe interpretări. În continuare sunt prezentate câteva exemple de modificări aduse de această convenție pe care le va integra și România în aplicarea tratatelor sale de evitare a dublei impuneri.

Rezidența fiscală a companiilor

Rezidența este conceptul după care se stabilește locul unde o companie trebuie să plătească impozit pe profit. În zilele noastre, locul unde este incorporată o societate poate fi cel mai puțin important pentru a stabili unde trebuie aceasta să plătească impozit pe profit.

Vechile tratate de evitare a dublei impuneri prevedeau un criteriu specific de stabilire a rezidenței – mai precis, acolo unde se afla locul conducerii efective. MLI înlocuiește acest criteriu și impune ca rezidență fiscală să fie determinată printr-o negociere între autoritățile fiscale ale celor două țări.

Practic, nu mai există nicio regulă specifică, pur și simplu statele se vor întâlni să discute. În plus, statele sunt în general într-o competiție privind colectarea de impozite, deci este evident că interesele cu privire la stabilirea rezidentei sunt contrare. Chiar și pentru un nespecialist poate fi evident că acest proces va fi unul de lungă durată și foarte anevoios.

Mai grav este că pe parcursul derulării acestor discuții, tratamentul fiscal rămâne incert, iar compania va plăti impozit în două state pentru aceleași activități.

Această modificare vizează societățile de holding, sau orice afacere care este total sau parțial coordonată dintr-un alt teritoriu. De remarcat este și faptul că, în ultimul timp, autoritățile fiscale din numeroase state au început să analizeze tot mai atent rezidenta societăților. Chiar și România a introdus recent în legislația locală prevederi privind companii străine care devin rezidente fiscal în România și au fost emise chiar și formulare de înregistrare fiscală.

Pentru a vedea dacă această modificare se aplică în cazul companiei dumneavoastră, este util să răspundeți la întrebări cum ar fi: Am o companie de holding rezidenta într-un stat, în timp ce deciziile privind activitățile companiei de holding sunt efectuate din România? Am o afacere într-un alt stat pentru care deciziile strategice sunt luate din România / echipa de management sta preponderent în România? Am o afacere în România, dar administratorii / echipa de management sunt localizați într-un al stat? Dacă la oricare dintre aceste întrebări răspunsul este „da”, atunci este momentul să luați măsuri.

Sediu permanent

O companie are un sediu permanent în altă țară atunci când desfășoară o parte din activități în țara respectivă și, prin urmare, va plăti impozit pe profit în acea tară pentru aceste activități. Este de la sine înțeles că, dacă această structură nu este stabilită de la bun început, va da naștere la dublă impozitare – mai precis, compania va plăti impozit pe profit pentru aceste activități atât în statul sau de rezidența, cât și în statul unde se desfășoară activitățile respective.

Ce modificări aduce MLI cu privire la sediul permanent? Din nou, ne raportăm la evaluare pe criterii ce țin de faptele și circumstanțele fiecărui caz.

Astfel, pentru a determina dacă există vreun risc de creare de sediu permanent într-o altă țara ar trebui să răspundem la întrebări cum ar fi:

• 1. Este partenerul meu de afaceri dintr-un alt stat independent sau de fapt desfășoară activități în interesul companiei mele? Mai mult, partenerul face parte din grupul meu de companii?
• 2. Partenerii mei de afaceri acționează drept comisionari?
• 3. Activitățile pe care le desfășor în alt stat pot fi considerate auxiliare/ preparatorii? Sau, de fapt, aceste activități reprezintă o porțiune importantă a afacerii mele? Mai mult, companii din grupul meu desfășoară activități în acel stat, și dacă da, în ce măsură sunt aceste activități legate de activitățile derulate de mine?
• 4. Desfășor activități/servicii legate de lucrări de construcții? Dacă da, am mai multe contracte încheiate pentru aceste activități? Sunt alte companii din grupul meu implicate în proiectele respective?

În cazul în care vă aflați în oricare dintre aceste situații, se impune să reanalizați modelul dumneavoastră de afaceri pentru a evalua în ce măsură vă vor influența noile reguli.

Rezolvarea disputelor

Pentru că noile reguli lasă loc de interpretări, fiind bazate mult mai mult pe fapt și circumstanțe, rezolvarea disputelor devine un element cheie pentru stabilitatea mediului fiscal.

În urma modificărilor aduse de MLI, de fiecare dată când o companie considera că a fost neîndreptățita în aplicarea tratatului de evitare al dublei impuneri, soluționarea acestei dispute se poate face prin consultări între România și celălalt stat.

În practică, aceste discuții/consultări între autoritățile fiscale pot să nu conducă la vreun rezultat. Convenția multilaterală a introdus o prevedere care ar putea ajuta la soluționarea disputelor: astfel, dacă în termen de 2 ani statele nu ajung la o concluzie, compania poate opta să solicite transmiterea cazului către arbitraj. Acest arbitraj presupune o soluție definitivă care este obligatorie pentru autoritățile fiscale și companie.

Din păcate, România nu a optat pentru introducerea arbitrajului că opțiune obligatorie în cazul în care procedura amiabilă nu ajunge la vreun rezultat. Astfel, multe dintre cazurile discutate în cadrul procedurii amiabile nu se vor rezolva, iar companiile în cauză vor fi dublu impozitate.

Prin urmare, se poate spune că, în loc să conducă la eliminarea dublei impuneri (care, așa cum le spune și numele, reprezintă principalul scop al tratatelor de evitare a dublei impuneri) aceste noi prevederi pot deseori conduce la un rezultat opus, la incertitudine sau chiar dispute fiscale. Astfel, este de la sine înțeles că este de dorit preîntâmpinarea situațiilor de dublă impozitare și a disputelor fiscale, printr-o bună planificare și prin abordarea cu seriozitate a noilor prevederi.

De aceea, acum este momentul oportun pentru companiile care au tranzacții internaționale să evalueze impactul acestor modificări asupra modelului de afaceri.

(Articol de Raluca Popa, Director, Consultanță fiscală, PwC România, Iulia Suciu, Senior Tax Consultant, Consultanță fiscală, PwC România)