INTERVIU CU ARMAND GOȘU: “Felul în care instituțiile de la București au gestionat relația cu Chișinăul ar trebui să producă un cutremur în sistemul de securitate și politică externă din România”

• Operațiune de damage control a președintelui Iohannis după dezastrul moștenit pe dosarul Moldova de la tandemul Ponta-Corlățean.
• Cum s-a ajuns la coaliția ACUM-PSRM?
• Unde mai sunt “agenții ruși” din București care sprijină coaliția Maiei Sandu cu Dodon? Ce înseamnă MGIMO – Institutul de Relații Internaționale, de pe lângă Ministerul de Externe al Federației Ruse
• Plahotniuk, omul care a unit împotriva sa SUA, UE și Rusia.
• Care a fost rolul lui Kozak în crearea coaliției ACUM-PSRM și care sunt obiectivele lui Vladimir Putin în Moldova?
• Rolul României în rezolvarea crizei politice din Republica Moldova
• Ultima zi a lui Plahotniuc la Chișinău. Cum a plecat din Moldova.
• Ce șanse are guvernul Maia Sandu? Un scenariu optimist și unul pesimist.
• Cel mai optimist și cel mai pesimist scenariu politic privind Scenariul din Moldova și cel din Ucraina par foarte asemanătoare.

Astăzi a început vizita ministrului de Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova, Nicu Popescu, la București, iar mâine, marți, vin primul ministru, Maia Sandu, și vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, copreședinți ai blocului ACUM. E un desant serios, cum îl explicați?

Cei de la Chișinău și-au intrat în rolurile de oameni de stat, pragmatici. Maia Sandu realizează prima vizită în străinătate la București, tocmai pentru a sublinia importanța pe care noul guvern o acordă relației cu România și, în același timp, a mai îndulci pilula pierderii pionului strategic al PSD-ului la Chișinău, oligarhul Plahotniuk, care nu se știe unde a dispărut. Noua putere de la Chișinău e încă slabă, diverse rețele care l-ar vrea înapoi pe Plahotniuk sunt încă prea puternice și i-ar putea crea serioase probleme guvernului Sandu. Iar în aceste luni de vară, la Bruxelles nimeni n-are timp de Moldova, Washington e prea departe, de Moscova e riscant să te apropii prea mult, cu o îmbrățișare îți rupe oasele. Deci, e bine să calmezi asperitățile din relația cu Bucureștiul, să te prefaci că ai uitat pozițiile dușmănose din trecut, faptul că acesta a pariat totul pe Plahotniuk și a pierdut, și să-i dai ocazia să facă damage control, cu atât mai mult cu cât urmează alegeri prezidențiale și e mare foame de voturi. Atât la Cotroceni cât și la Palatul Victoria, unde se vor desfășura consultări în plen, ar putea să iasă poze frumoase, dacă au lumină bună. Pentru această etapă e suficient să zâmbească toți frumos la aparat.

Dar etapa neîncrederii părea depășită, vă amintesc comunicatele Maiei Sandu și lui Năstase, în care mulțumesc călduros pentru implicarea în rezolvarea crizei președintelui Iohannis și consilierului Bogdan Aurescu.

Asta confirmă faptul că sunt politicieni. Doar n-o să răsucească cuțitul în rană. O mică paranteză, dacă tot m-ați provocat.

Există la București impresia că demnitarii de peste Prut sunt niște tipi fără memorie. Cel puțin în legătură cu membrii acestui guvern, lucrurile nu stau așa. Cred că se poate construi o relație de încredere, corectă, reciproc avantajoasă între București și Chișinău, dar e nevoie de timp pentru asta. Trebuiesc lămurite poziții și acțiuni din trecut, dar presupun că la nivelul Administrației Prezidențiale, MAE, SIE se pot formula niște explicații, asuma niște responsabilități pentru deciziile României, mai ales pentru cele din toamna 2015 încoace. O schimbare de personal, de optică, după alegerile prezidențiale în instituțiile de la București care se ocupă de relația cu Chișinău, va da un impuls și va contribui la cicatrizarea rănilor.

Problema e însă alta. Pur și simplu, nu e timp. Moscova e foarte activă în aceste zile, când Bucureștiul tot jelește după Plahotniuk. Vicepremierul Kozak a fost de două ori într-o lună la Chișinău, o delegația importantă de parlamentari a fost invitată la Moscova, iar vizita se pare că s-a soldat cu rezultate în planul cooperării economice, cresc oportunitățile de export pe piața rusească pentru produsele agricole, fructe, legume, din Moldova. Sunt arestați la Moscova bancheri ruși implicați în spălările de bani, alături de Plahotniuk. În aceste zile, Kremlinul punctează, nu pentru președintele Igor Dodon și socialiști, ci pentru imaginea lui.

E o bătălie pentru mințile și inimile moldovenilor. Dacă mergeți la Chișinău și vorbiți cu oamenii de acolo, o să aflați că Rusia și nu altcineva i-a “eliberat” de Plahotniuk. Imaginea României a ieșit șifonată, presa finanțată de la București l-a sprijinit pe oligarh, ambasada României face recepția de ziua națională sponsorizată de Plahotniuk. Pentru unii de acolo e greu de înțeles cum România care le-a dat pașoarte, care le-a reparat școli și grădinițe, sigur că și aici sunt ceva suspiciuni de corupție în legătură cu banii cheltuiți peste Prut, ar trebui făcute niște anchete, deci cum de România l-a susținut până în ultimul moment pe cel mai detestat om politic. Cel puțin de la furtul miliardului încoace, Plahotniuk are undeva peste 90% rating negativ, chiar în sondajele proprii. Deci, e cel mai detestat personaj din Moldova. Asta a făcut ca, în ciuda resurselor financiare, umane investite de România în Republica Moldova, Bucureștiul să piardă la scor. Ar trebui să se mobilizeze, ca să poată egala scorul în viitoarea repriză.

Dar avea ce să facă? Sunt comentatori care spun că nu există alternativă la Plahotniuk. Și că, oricum, oligarhul e preferabil unei monstroase coaliții dintre pro-europenii de la ACUM și pro-rușii de la Partidul Socialiștilor. Nu a avut Bucureștiul dreptate să respingă această soluție politică?

E o problemă de înțelegere a situației din Moldova, a ceea ce se întâmplă acolo. Sunt destule informații care indică o relație specială a oligarhului cu anumite instituții din România, mă refer la serviciile secrete, MAE și mai ales PSD. De ce-l susțineau? Cred că e un mixt de corupție, șantaj și prostie. Oligarhul era foarte generos cu unii politicieni, analiști, comentatori de la București. Alții erau probabil șantajați cu imagini care-i surprindeau în situații stânjenitoare, dacă nu cumva penale. Iar incapacitatea instituțiilor românești de a produce analize care să explice ce se petrece peste Prut devenise stânjenitoare, pentru un stat aflat la frontiera NATO și UE și care afirmă repetat că are interese speciale în Republica Moldova. E foarte greu pentru cei din sistemul militarizat, cu o anumită mentalitate de cazarmă, să admită că au greșit. Ei consideră că nu greșesc niciodată, evident civilii nu pricep nimic, nu dețin informații, deci serviciile, MAE ar trebui crezuți pe cuvânt.

De câțiva ani, dar mai ales după anularea abuzivă a alegerilor de la Chișinău, în vara 2018, pentru lumea civilizată îndepărtarea lui Plahotniuk de la putere devenise o prioritate. Narativele promovate în diverse capitale de oficialii români, că oligarhul apară Europa pe Nistru de tancurile rusești, apoi că face reforme și transformă Moldova într-o poveste de succes, erau expirate, nici un expert sau demnitar străin nu le lua în serios. Și, în vreme ce capitalele occidentale se acomodau cu noua garnitură de lideri pro-europeni, invitându-i și discutând cu Maia Sandu și Andrei Năstase, Bucureștiul a rămas prizonierul lui Plahotniuk până ce acesta a dispărut.

În spațiul public au fost lansate acuzații împotriva celor care susțin această coaliție ACUM-PSRM, că sunt agenți ai Rusiei, cu studii la MGIMO. Ce e acest MGIMO? După intrarea în NATO n-au fost scoși din sistem oamenii pregătiți la Moscova?

E Institutul de Relații Internaționale, de pe lângă Ministerul de Externe al Federației Ruse. Din 1990 și până astăzi cred că au fost aproape 500 de studenți din România. Prin 1996-97 am scris ceva pentru Serviciul Extern al BBC pe tema asta, atunci m-am documentat. Am aflat că în 1990 și 1991 MAE, condus atunci de Adrian Năstase, a trimis circa 100 de studenți, viitori diplomați la MGIMO. Numărul lor a tot crescut până prin 1995. Apoi, cu aderarea la NATO a scăzut interesul MAE pentru MGIMO. Mai erau vreo 50 tineri ofițeri cursanți de la armată, la niște academii de stat major din Moscova, dar ei au fost retrași după destrămarea Uniunii Sovietice, prin 1992 – 1993.

Ministerul de Externe de la Moscova are două instituții de învățământ mai cunoscute, acest Institut, MGIMO, și o Academie Diplomatică. Periodic izbucnesc scandaluri legate de absolvenții lor. Se mai află câte unul ascuns prin vreun birou ba la Varșovia, ba la Praga sau Bratislava și imediat apar suspiciuni că ar fi agenți rus. Cert e că acolo sunt pregătiți și operativii ruși care lucrează afară sub acoperire diplomatică, de ziarist, de om de afaceri. Pe vremuri exista un departament dintr-o direcție a KGB care se ocupa de studenții străini din universitățile din Uniunea Sovietică, cu siguranță și din MGIMO. Însuși Vladimir Putin a fost pro-rector responsabil cu studenții străini la Universitatea din Leningrad, după ce s-a întors de la Dresda.

Nu știu dacă mai sunt în MAE, la Apărare oameni cu studii la Moscova, la MGIMO. E puțin probabil. Și nu văd cum ar susține ei coaliția ACUM-PSRM.

Dar, știu că este o instituție de învățământ seriosă, în staff-urile OSCE și ONU găsiți mulți absolvenți de MGIMO,. La București mai sunt câțiva care se ocupă prin MAE de Asia, Africa, n-au nimic cu Republica Moldova.

Și nu se ocupă de Rusia, de spațiul estic în MAE?

La MGIMO sunt mai multe facultăți, de relații internaționale, de drept internațional. Pregătesc diplomați ca să-i trimită în străinătate, nu în Rusia. Sunt un institut pe lângă ministerul de Externe, nu de Interne, al Rusiei. N-o să găsiți la direcția Rusia din ministerele de Externe de la Washington, Tokio, Berlin, Paris sau, mai aproape, Varșovia sau Praga, diplomați care au absolvit la MGIMO sau la Academia Diplomatică, de la Moscova. Pe de o parte ar fi riscant, rușii le-ar cunoaște reacțiile, i-ar putea manipula, sunt buni la analiza comportamentelor. Pe de altă parte, nu prea au specialiști pe Rusia acolo, pentru că n-au de ce. La MGIMO se predă Europa de Vest, SUA, China, America Latină, organizații internaționale etc. Cu riscul de a vă contraria, vă asigur că sunt bine pregătiți diplomații ruși care termină MGIMO sau Academia Diplomatică. Se face școală seriosă acolo.

Ați fost vreodată la acest institut?

Nu știu unde este acest institut din Moscova. Nici n-aș fi putut intra acolo, oricum. E o structură a MAE rus, care-i semi-militarizat. Uitați-vă de Ziua diplomatului, au uniforme ca la armată.

Dar pot să înțeleg insistența dvs, am văzut și eu numeroase postări pe rețelele sociale, despre agenți ruși care au terminat la MGIMO, înșurubați în diverse funcții pe la București, care ar susține alianța ACUM cu Dodon. E foarte gravă afirmația, ar trebui ca SRI să se sesizeze, nu cred că-i o problemă să identifice absolvenții MGIMO care lucrează în instituțiile centrale, cu accese secrete sau sunt decidenți. Asta nu înseamnă că toți aceștia sunt agenți ruși, evident. Eu am presupus că absolvenții instituțiilor afiliate MAE al Rusiei au fost îndepărtați din aceste structuri odată cu intrarea României în NATO.

Vreau să revin, totuși, la Republica Moldova. Insist asupra faptului că această coaliție nu a fost rodul imaginației lui Kozak. Nici a acțiunii comisarului Hahn. Ideea a fost lansată la Chișinău, la o săptămână după alegeri, de un grup de intelectuali, oameni din societatea civilă și a fost intens promovată în media.

Și cum a apărut această idee, atunci? Din ce cauză?

Din cauza aritmeticii. Rezultatul alegerilor din 24 februarie, făcute pe un sistem mixt, dădea un parlament fragmentat. Dintr-un total de 101 de mandate, socialiștii au obținut 35 mandate, democrații lui Plahotniuk, 30, ACUM cu Maia Sandu și Andrei Năstase doar 26, Partidul lui Șor 7 mandate și încă 3 candidați independenți, sateliții lui Plahotniuk. Cea mai probabilă era o alianță între Plahotniuk și Dodon și asta se negocia, dar în secret. Opinia publică, cancelariile occidentale, blocul ACUM au considerat că prioritatea o reprezintă scoaterea Moldovei din captivitate, adică îndepărtarea lui Plahotniuk de la putere. ACUM nu se putea alia cu partidul lui Plahotniuk ca să-l dea jos pe Plahotniuk. Deci, ACUM avea nevoie de voturile socialiștilor. Repet, e o problemă de matematică.

Dar de ce n-au acceptat anticipatele? Așa stabilise Curtea Constituțională din Moldova, iar Bucureștiul a părut că susține și această idee.

ACUM și PSRM aveau doar de pierdut dacă se făceau alegeri anticipate, după sistemul mixt. Încă din primele săptămâni, Dodon a vorbit la televizor de anticipate dar – e foarte important – în alte condiții, adică dorea revenirea la sistemul proporțional. Unii comentatori speculau că Dodon ar vrea să dizolve parlamentul la 15 aprilie pentru a organiza împreună anticipatele și localele. Asta l-ar fi avantajat pe Plahotniuk, care controla aproape 1.000 de primari. Și însemna că anticipatele se vor desfășura tot pe sistemul mixt. Se contura un dezastru pentru socialiști, dar mai ales pentru blocul ACUM. Nu mai puțin de 8 mandate au fost pierdute de PDM la câteva zeci de voturi. Folosindu-se de experiența acumulată la alegerile din 24 februarie, Plahotniuk printr-o mai bună mobilizare, mituire a alegătorilor, fraudare, ar fi putut să ia vreo 40 de mandate. Deci, varianta anticipatelor, pe un sistem mixt, era cea mai proastă pentru ACUM. Nu întâmplător, în pachetul cu cele opt inițiative legislative lansat de ACUM, prima propunere se referea la revenirea la sistemul proporțional. Și dacă era să meargă la anticipate, ACUM dorea ca acestea să fie la câteva luni după locale, pentru că spera să câștige un număr de primării. O altă propunere era demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale, care prin deciziile lor au favorizat PDM, fără să respecte neutralitatea la care erau obligați prin lege.

Inițial, Plahotniuk a sperat că poate forma o majoritate cu Șor, cei trei independenți, și să mai cumpere sau șantajeze încă 11 deputați, cât să adune cu totul 51 de voturi. Nu știu de ce n-a făcut-o, poate n-a putut ori poate i s-a dat peste mână. Pe lângă această primă opțiune, mai era două, coaliție cu PSRM, care se negocia în secret, și alegeri anticipate.

Dacă nu accepta să facă coaliție cu Plahotniuk, Maia Sandu putea rămâne în opoziție, iar PDM făcea coaliție cu PSRM.

Deci, dacă Dodon făcea coaliție cu Plahoniuk era bine, Dodon nu mai era pro-rus, în acel caz uitați de amenințările Kremlinului. La fel ca la alegerile prezidențiale din toamna 2016. N-a contat pentru București că pro-rusul Dodon a devenit președinte câtă vreme a fost susținut de Plahotniuk. Important e ca Plahoniuk să fie la putere. În ce combinație, cu cine, nu mai contează.

Plahotniuk era suficient de puternic cât să garanteze Bucureștiului orientarea spre Vest? Cei care contestă alianța ACUM-PSRM așa spuneau.

Plahotniuk nu putea să garanteze nimic, nimănui. Le-a promis nemților și americanilor că se retrage din politică, n-a făcut-o. În afară de București și Kiev, Plahotniuk nu avea nici o ușă deschisă.

De ce la Kiev?

Se știa de mulți ani cu fostul președinte al Ucrainei, Poroșenko, care a copilărit în Transnistria. Făcuseră afaceri împreună, încă din anii ’90.

Are și o poză cu Victoria Nuland în 2016, la Washington. Iar diplomația americană l-a susținut pe Plahotniuk. Așa e?

Da, există poza, sunt declarații de susținere ale doamnei Nuland, cu ministrul Comănescu sau cu Daniel Ioniță, pe atunci secretar de stat, astăzi ambasador la Chișinău, stând alături. Trebuiesc citite în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, și a interesului Vestului de a stabiliza și securiza zona din imediata vecinătate a NATO și UE. Iar Plahotniuk controla Moldova, fiind singurul interlocutor posibil. Cu cine să discuți chestiunile de securitate? Cu asociațiile civice? Cu scriitorii? Le discuți cu cine deține puterea reală la Chișinău.

Plahotniuk din 2018 nu e același cu cel din 2010, a evoluat și el, țara s-a schimbat și ea. Au fost momente în care Plahotniuk a jucat un rol pozitiv în istoria politică recentă la Chișinău, asigurând majorități pro-occidentale. Încercați să vedeți situația nu ca pe un tablou static, ci într-o dinamică a ei.

De ce nu a reușit până la urmă Plahotniuk să facă coaliție cu Dodon? Era cea mai probabilă variantă, așa credeam.

PSRM a încercat să-mi maximizeze șansele, prezentând la începutul lunii aprilie, trei seturi de subiecte, pentru discuții, dintre care multe subiecte numite acolo “geopolitice”. Adică limba rusă să devină limbă de comunicare interetnică, neaderarea la NATO, adică confirmarea neutralității înscrisă în Constituție, politică externă echilibrată, anularea legii prin care se interzicea retransmiterea posturilor TV ruseșt în Moldova.

Dar în Moldova se transmit acum posturile rusești.

Da, e vorba de o lege numită de combatere a propagandei rusești, sunt controlate emisiunile de știri, acolo e miza. De fapt, chiar principalul post al lui Plahotniuk, Prime TV, preia Pervâi Kanal, televiziunea cu cea mai mare audiență din Rusia.

Mă întorc la propunerile PSRM, cea mai importantă era funcția de președinte a Parlamentului, care urma să revină liderului partidului, doamnei Zinaida Greceanîi. Iar conducerea SIS, serviciul de informații, să treacă în subordinea președintelui Dodon.

Ceea ce s-a și întâmplat, odată cu formarea coaliției ACUM-PSRM. Sunt analiști care afirmă că SIS a ajuns astfel să fie controlat de Moscova.

Chiar credeți că Moscova are nevoie acum de SIS? Un serviciu fără resurse financiare, fără tehnică, cu personal redus. Cred că agentura rusească din Chișinău e mai numeroasă decât staff-ul SIS-ului în birourile din capitală.

Ce a răspuns blocul ACUM socialiștilor?

Au fost câteva tatonări publice între ACUM și PSRM, dar nu au adus nimic. Liderii ACUM s-au concentrat pe un pachet de “scoatere a țării din captivitate”. Ideea de bază era pregătirea și adoptarea unor legi în parlament și un guvern minoritar temporar, în frunte cu Maia Sandu.

După care negocierile, atâtea câte au fost, s-au purtat în subterane.

Însă ele, iată, se relansau la 3 iunie, odată cu vizita celor trei emisari la Chișinău – vicepremierul Kozak, comisarul european Kahn și Brad Freden, directorul pentru Europa de Est de la Departamentul de Stat.

Ăsta e momentul crucial. Johannes Hahn spunea ceva ce mi-a atras atenția, anume că anticipatele reprezintă un risc major pentru Moldova, iar FMI ar putea să suspende finanțarea, caz în care și banii de la UE vor întârzia. Deci, nu alegerilor anticipate!

La fel de interesantă era declarația vice-premierului Kozak, care parcă reproducea poziția blocului ACUM. Pot fi anticipate, dar nu în sistemul mixt, ci în cel proporțional, iar acest lucru poate fi rezolvat de o alianță tehnică. Cel mai neutru era americanul, care le cerea actorilor de la Chișinău să se înțeleagă și să stabilizeze situația politică.

Asta s-a întâmplat luni, 3 iunie. Joi, Dodon a plecat la Petersburg, unde s-a întâlnit din nou cu președintele Putin. Negocierile finale și semnarea acordului de constituire a coaliție PDM – PSRM ar fi trebuit să aibă loc vineri, 7 iunie.

Ultimele discuții au fost înregistrate în secret și difuzate de postul Publika TV, al lui Plahotniuk. Sunt reale sau trucate acele înregistrări?

Nu sunt expert, dar discuția e plauzibilă.

Un mic detaliu, mai întâi. Această înregistrare video secretă a fost difuzată a doua zi, sâmbătă, 8 iunie, de Publika, în încercarea de a-l compromite pe “trădătorul” Dodon și a-l prezenta pe Plahotniuk drept un “patriot” care salvează Moldova de ruși și de federalizare. Rețineți cuvântul federalizare. Acesta a fost narativul promovat intens și de portalurile de știri finanțate de la București, dar și de unele publicații din România. Kozak, Moldova, federalizare… tancuri rusești pe Prut. Și toți tremurau de frică.

Din înregistrare, însă, Plahotniuk iese rău. Pentru cine are răbdare să asculte cu atenție. Rezultă că e ultima fază a unei negocieri, că se discutase federalizarea, dar public va fi folosit alt cuvânt, că Plahotniuk înțelege sensibilitatea Moscovei de a nu accepta numirea lui ca premier și că va propune o altă candidatură. Mai mult, acceptă să preia finanțarea socialiștilor, pentru care Moscova pare că nu mai are bani. Deci, Plahotniuk nu respinge planul de federalizare a Moldovei în schimbul închiderii dosarelor penale intentate de procuratura din Federația Rusă.

Păi, și atunci de ce Publika TV a difuzat aceste secvențe, dacă Plahotniuk iese rău din înregistrare?

Bună întrebare. Cine analizează atent își dă seama că acele secvențe nu-l avantajează pe Plahotniuk. Poate că n-au terminat de editat filmul. S-au grăbit să iasă public cu un narativ, Dodon e “trădător”, Plahotniuk e “patriot”. Lumea nu mai are răbdare să urmărească atent înregistrarea, reține cuvintele cheie, câteva idei mari. Nicăieri Plahotniuk nu respinge federalizarea. Se vede doar grija unui apropiat al său de a evita cuvântul “federalizare” în acordul secret.

Citeste intreg interviul si comenteaza peContributors.ro