Interviu cu consultantul Cristian Mureșan despre spirala subvențiilor la nivel mondial și cauzele declinului economic al Europei

După criza COVID factorul public a uitat să se mai retragă din piață. Sunt întregi domenii de activitate cum ar fi medicamentele, semiconductoarele, alimentele, produsele tranziției ecologice care sunt transferate din pix, din legislație, și care nu mai intră în clasicele raporturi ale economiei de piață, cerere-ofertă, formare de prețuri, validare prin consumator etc, spune Cristian Mureșan. Mai mult, în ultimele luni s-a creat un fel de spirală a acordării de subvenții pe plan mondial, pornită din China, extinsă in SUA și Europa.

Europa pierde teren pe zi ce trece. Una dintre cauze este exact raportul public-privat, subvenționarea exagerată a din ce în ce mai multor domenii, fapt care scade apetitul investitorilor pentru risc, nu stimulează inovația, distorsionează piața.

Aș vrea să încep cu cu o întrebare despre dumneavoastră. Cu ce vă ocupați acum, care e domeniul dumneavoastră actual.

Eu sunt de 20 de ani în Franța. La un moment dat n-am știut cum să aleg între inginerie, studii economice și studii politice. Am crezut de cuviință să le combin pe toate trei în consultanță. Mai precis într-o activitate de consultanță îndreptată spre restructurari de planuri de business pentru companii din Europa de Vest și din Statele Unite. De mai bine de 10 ani lucrez la un cabinet de inteligență economică care scanează resursele de energie la nivel mondial, propunând servicii atât companiilor private, cât și guvernelor și entităților publice.

De unde vă luați informațiile sa spunem privind economia mondială? Vă pun întrebarea aceasta cu un scop oblic. Ideea ar fi că entitățile private, fondurile de investiții, companiile de cercetare de piață, cele care fac consultanță sau think tank-urile produc rapoarte care sunt confidențiale despre situația economică, dar care-s mult mai rafinate și acurate decât cele pe care le are la îndemână guvernul. Adică corporatiștii par mai inteligenți acum decât birocrații. Dar și se pare că zonele și mai nu mai au capacitatea de a selecta ca acum, ca în trecut, creierele de pe piață.

Inteligența economică este un proces complex de creare, de editare și de de distribuire a acestor elemente, însă ele sunt la dispoziție atât pentru guverne, cât și pentru privați. De ce aveți această senzație că privații au luat-o înainte? Pentru că sunt banii lor în joc atunci când vorbim de miliarde sau de zeci de miliarde de investiții în domeniile grele, precum cele ale energiei. Vorbim de proiecte pe 10, 20, 30 de ani ale unor companii care sunt într-o competiție feroce atât pentru diferite resurse, cât și cu alți diferiți actori. Avem situații explozive de tipul războaielor regionale – mă gândesc la Rusia, la situația din din Ucraina – care automat creează o o presiune fenomenală în piață, în ceea ce înseamnă ofertă, adică în stabilirea prețurilor, așa cum am am putut observa în ultimii ani în Europa. Toate astea, îm mod progresiv pun în gardă entitățile private care își formează departamente specifice. Sunt zeci, sute, mii de indivizi și mari organizații care monitorizează aspectele macroeconomice. Sunt sume colosale în joc iar privatul nu își permite luxul de a face o investiție proastă și nu își poate recupera o eventuală pagubă prin elementele aflate la îndemâna actorului public. Cum să spunem, statul are la dispoziție impozite suplimentare, taxe suplimentare, creștere a datoriei publice și alte lucruri prin care poate să neutralizeze o decizie proastă. Bătălia aceasta pentru inteligența economică va fi din ce în ce mai mare și majoritatea datelor nu sunt publice.

Și se schimbă într-un fel raporturile între corporații și guverne? Corporațiile, având informații mai consistente, pot prevedea mai ușor probleme globale…

Aș putea fi 100% de acord cu afirmația dumneavoastră până la COVID. După criza COVID, asistăm la o schimbare. Mondializarea a generat în ultimii 20-30 de ani mulți actori privați importanți, atât în sistemul financiar-bancar, dar și în industrii. Tehnologia iese în față, atât ca cifră de afaceri, cât și ca valorizare spectaculoasă la bursă. Dacă urmărim fondurile sub investiția unor bănci sau unor entități private sau valorizarea bursieră a diferitelor industrii, ele sunt de foarte multe ori mai mari decât PIB-ul une țări. Dacă urmăriți capitalizarea Apple, e de o dată și jumătate mai mare decât PIB-ul Franței.

Deci vorbim despre actori privați care au o capacitate de acțiune și de investiție e extrem de serioasă și mai au ceva, mai au o gestiune extrem de riguroasă. Și asta într-adevăr, poate da senzația că aceste board-uri, care nu sunt, cum să spun, renovate prin votul public, pot lua decizii sau pot pot muta sau crea trenduri specifice pe o piață sau pe alta și pot concura entitățile publice. Acesta a fost un trend general. Ce se întâmplă, ce e nou și ce înseamnă practic o schimbare de paradigmă în raportul dintre public și privat în acest dans subtil prin care cele două cele cele două părți creează coeziunea unei societăți și prosperitatea acesteia, este că în timpul în timpul crizei sanitare, actorul public a fost obligat să ia anumite decizii economic neortodoxe, cu instrumente care nu fac parte din elementele generale ale economiei de piață. Și vorbim aici de imprimare masivă de bani, fără precedent a unei sume de bani colosale de 3000 către 4000 de miliarde de euro și dolari, în Statele Unite și Uniunea Europeană. Asta înseamnă bani aruncați în piețe mondiale, fără contraparte bunuri și servicii. E definiția clasică a inflației. Și am avut consecințe la nivelul piețelor în ultimii ani. Evident, dacă vrem să fim riguroși, asta e doar una dintre explicații. Avem apoi ruperea lanțurilor logistice la nivel mondial datorită crizei sanitare, respectiv consecințele războiului cu Ucraina, care a retras de azi pe mâine o treime din ce înseamnă oferta de energie pe piața europeană. Asta pe partea de inflație.

Al doilea aspect extrem de important este datoria publică care a sărit de peste 100% din PIB în marea majoritate a țărilor occidentale și care care creează un precedent periculos. Nu e vorba doar de clasicul cheltuiești mai mult decât câștigi, situație care nu poate fi dusă la infinit nici măcar la nivelul unui stat. La fel cum dumneavoastră și eu dacă avem mai multe credite la bancă la un moment dat, din cauza ratei de creditare vei ajunge ca băncile îți vor refuza un credit nou. Eu n-aș sugera că suntem în cazul statelor în situația asta însă Doamne ferește de un șoc masiv. Marja lor de manevră este este mult, mult mai mică.

Dar situația nouă, diferită după COVID, este că aceste procente de îndatorare fac ca nu ratele la bancă, ci singură dobânda asociată acestor rate să fie mai mare decât întregul lanț de cheltuieli cu sistemul de sănătate sau cu sistemul de educație din foarte multe țări și nu doar în țări emergente. În Statele Unite, dobânda aferentă plății ratelor către piețele financiare este mai mare decât totalitatea cheltuielilor cu sistemul militar, care este de departe cel mai important și mai costisitor din lume. De ce a făcut factorul public asta? Pentru că era o stare de urgență – și putem totuși spune că lumea, omenirea a răspuns fabulos acestei crize fără precedent. Deci aceste acțiuni au fost necesare la un moment dat, dar din păcate ele au continuat. Factorul public are un păcat, acela că nu știe să se retragă. După ce a trecut perioada de urgență ar trebui să te retragi din avanposturile pe care le-ai ocupat distorsionând piața. Sunt întregi domenii de activitate cum ar fi medicamentele, semiconductoarele, alimentele, tranziția ecologică care sunt transferate din pix, din legislație, fără a se fi creat un spațiu liber pentru clasicele ingrediente ale economiei de piață, cerere-ofertă, formare de prețuri, validare prin consumator etc.

Aș vrea să discutăm mai un pic mai aprofundat despre acest recent să-I spunem război al subvențiilor. E un fel de spirală care a pornit de la China, care a anunțat anul trecut că va pune pe piață produse și energie curată ieftine, subvenționate. A urmat anul acesta reacția Statelor Unite cu acel act anti-inflație. După aceea a urmat răspunsul Uniunii Europene. Probabil că lucrurile vor continua. Va fi probabil un nou răspuns al Chinei și tot așa.

Spirala, da. Aveți perfectă. Aici spirala este extrem de periculoasă, pentru că duce automat la fragmentarea lumii. Cu toate lipsurile și neajunsurile mondializării, în ultimii 40 de ani, comerțul și regulile acceptate de către toți participanții au fluidificat lucrurile, au legat ombilical oameni unii de ceilalți. E un loc comun ce spun acum, și anume că principalul ingredient sau antidot împotriva nebuniei planetare este găsirea unor reguli comerciale acceptate de către toată lumea. E o spirală în care actorul public – din diferite motive, pentru a răspunde celuilalt, pentru a implementa elementele promise în campania electorală, pentru a surfa pe valul tranziției ecologice etc – ajunge să producă o distorsionare completă a economiei de piață. Consecințele pe termen scurt, produse mai scumpe și mai proaste. Consumatorii nu și le pot pe permite vezi și Gilets jaunes în Franța, respectiv mișcarea transnațională a agricultorilor care au toate ca substrat costul legislativ și pur economic al tranziției ecologice. Pe termen lung, are ca efect o tensiune exagerată între acești trei mari actori care grupează 80% din PIB-ul mondial. Plus că și alții vor urma trendul acesta

Pare o situație fără ieșire. Am văzut că președintele Macron a spus acum vreo lună că Europa s-ar confrunta cu o amenințare mortală din cauza declinului economic, a creșterii iliberalismului și a și din cauza războiului din Ucraina. Cum vă apare această „amenințare mortală”?

Să să le luăm punct cu punct. Declin economic. Europa este spectatoare la ceea ce înseamnă inteligența artificială și în ceea ce privește ultimele inovații din domeniul tehnologiei care aduc productivitate maximă și care creează bunăstare, respectiv profit, respectiv investiții suplimentare. Aceste invenții vin în special din Statele Unite, dar din ce în ce mai mult și din Asia. Europa s-a specializat pe partea legislativă, cert necesară, a protecției datelor și securitatea informațiilor. Însă marile idei ale lumii de mâine nu mai ies din laboratoarele din zona europeană – nici pe plan ideatic, nici pe plan industrial. E o problemă legată și de dinamica universitară, de dinamica sistemului bancar financiar european, care să nu îl numim primitiv, dar e extrem de rudimentar în în comparație cu cel din Statele Unite. Sistemul american asigură de pildă finanțare pentru multe idei noi. Apetitul pentru risc al al diferiților actori s-a diminuat. Și asta poate din cauza raportului de dependență dintre public și privat în multe state europene. Așa că-mi face bine să ne scrutăm cu atenție, să ne facem o radiografie noi europenii, înainte de a da vina pe ceilalți doi mari actori pentru neajunsurile noastre. Am realizat multe lucruri împreună, în special în ultimii 20 de ani, de când cu extinderea spre est. Totuși Europa a reacționat spectaculos la criza energetică generată de de acest război, cu micile inadvertențe din prima iarnă. Astăzi lucrurile s-au stabilizat și nimeni nu mai vorbește de de îngheț în casă.

Europa avansează, în general cu dificultate. Totuși, de fiecare dată când suntem în fața unei crize majore reușim să ne păstrăm optimismul și reacționăm. Să nu uităm că avem acum primul embrion de buget european, acest mecanism general de cooperare care va aduce câteva beneficii semnificative nu doar Europei de Est, ci și țărilor din Europa de Vest. Acest mecanism a rezultat din din criza COVID.

Mario Draghi, fostul președinte al BCE, a fost acum câteva zile solicitat de Uniune să găsească o soluție pentru pentru declinul economic european. El vorbește despre o integrare mai profundă a piețelor de capital ale UE, o finanțare centralizată pentru apărare și pentru alte domenii din partea Bruxelles-ului și despre acțiuni politice coordonate „pentru că altfel industriile noastre, spune el, își vor reduce capacitatea și se vor muta în afara UE”. Cum vedeți soluțiile, în mare, pentru pentru acest decalaj?

În tot ce ați enunțat aveți perfectă dreptate, integrarea europeană s-a oprit undeva la mijloc, încă nu are toate ingredientele pentru a funcționa, astfel încât inițiativa privată să înflorească. Să nu uităm, în termeni absoluți, economia europeană e mai mare decât cea Statelor Unite, e mai mare decât cea a Chinei. Avem o geografie binecuvântată în ce privește capacitățile logistice. Faptul că nu reușim să câștigăm bătălii se datorează vă repet slabiciunii celor trei puncte de mai sus: sistemul universitar de inovație, raportul public-privat care nu încurajează apetitul pentru risc al actorilor privați și capacitatea sistemului bancar financiar european, care e fărămițat. Foarte puține bănci europeane sunt capabile de a face față marilor organisme din Statele Unite sau din China, organisme care de fapt se instalează de fapt astăzi pe piața europeană, acasta mai ales din cauza Brexitului.

Ar fi nevoie de o reformă a capitalismului, o nouă înțelegere a noțiunilor sale fundamentale? Cum am putea căuta un model nou mai aproape de realitatea crizelor pe care le trăim în ultimele decenii?

Asta e bătălia fundamentală. La baza societăților și a prosperității de care discutarăm adineauri stau schimburile economice. Dar în spatele acestora, substratul – și o să zâmbiți – este natura umană. Capitalismul are acest atribut fabulos că se pliază pe natura umană și transformă prin reguli și condiții de piață lăcomia, trufia, duplicitatea. Din toate faptele inerente ale naturii umane reușește, dacă jucăm după reguli clasice, adiționând interesul fiecăruia, prosperitate comună. Asta e chestia fabuloasă a capitalismului. Capitalismul a demonstrat pe toate meridianele și în toate epocile când a funcționat că cu cât elementele clasice legate de concurență și validare prin consumatori sunt respectate, cu atât prosperitatea crește.

Cel mai mare succes al capitalismului în ultimele decenii a fost scoaterea din sărăcie a sute de milioane de chinezi. Și, pesemne, valul capitalismului va urma în India unde doar 100 de milioane de indivizi au astăzi joburi, în sensul occidental al termenului, raportat la populația de un miliard și 400 de de milioane. Succesul capitalismului care se va instala acolo va fi iarăși fabulos. Când vorbim de reformare, de decizii chirurgicale sau de schimbare a cursorului, sunt operațiuni care trebuie făcute foarte atent, să nu dereglăm acest mecanism. Marele păcat al naturii umane în cadrul capitalimul este corupția. O avem și noi în în floare în România, chiar dacă în ultimii ani, în agenda publică subiectul am dispărut. Da, se fură încă în România pe rupte și pe bresle.-Cteste restul articolului pe Contributors.ro