​INTERVIU Jan Harlan, cumnatul lui Stanley Kubrick, la Bucuresti: „A reusit sa nu faca in cariera lui nimic mediocru”

A fost producator executiv la „Barry Lyndon”, „The Shining”, „Full Metal Jacket” si „Eyes Wide Shut” si, impreuna cu Christiane Kubrick, vaduva cineastului, e legatarul importantei arhive a acestuia. Prezent in Romania ca presedinte al juriului Festivalului International de Film „Bucuresti”, Jan Harlan a impartasit pentru HotNews.ro o infima parte din ce a insemnat sa traiasca 30 de ani alaturi de unul dintre marii cineasti ai lumii.

Iulia Blaga: Vă mai amintiti cand l-ati cunoscut pe Stanley Kubrick?

Jan Harlan: Sigur. De fapt, cand l-am cunoscut cu adevarat eram la New York, in 1958 sau 59. Se poate sa-l fi intalnit si mai devreme, dar eram oricum foarte tanar si nu cred in ce masura conta prea mult daca ne stiam sau nu. Eram doar un oarecare, desi eram fratele sotiei sale.

I.B.: Era deja casatorit cu sora dvstra? Deci intai de toate v-a fost cumnat.

Jan Harlan: Da. Eu eram pe atunci la New York, unde lucram in domeniul bancar si business planning, iar el locuia tot la New York. Ne intalneam tot timpul si incet-incet ne-am apropiat, dar nu aveam nici cel mai mic interes sa lucrez cu el. Cat era la New York pregatea „2001: Odiseea spatiala” cu Arthur C. Clarke, care atunci o scria. Pe urma eu m-am dus la Zurich, iar el la Londra. M-am insurat, mi s-a nascut primul copil, iar prin 1969 m-a rugat sa il ajut pentru un an de zile la un proiect cinematografic numit „Napoleon”, al carui exterioare dorea sa le filmeze partial in Romania. Dupa cum am spus, lucram in business planning, dar propunerea lui mi s-a parut interesanta.

I.B.: V-a schimbat viata.

Jan Harlan: Totul mi-a schimbat viata, dar cea mai importanta schimbare a vietii mele a fost momentul cand m-am insurat cu sotia mea.

I.B.: Si pentru Stanley Kubrick sa se insoare cu Christiane?

Jan Harlan: Absolut. Dar pe urma el s-a retras din proiect, iar eu m-am intors la Zurich. Oricum, ne intelegeam foarte bine, ne placeam, asa ca m-am intrebat daca n-ar fi mai bine sa stau pe langa el si sa lucram impreuna. De fapt, atunci am cumparat drepturile la „Traumnovelle”, nuvela lui Arthur Schnitzler dupa care a facut in 1999 ultimul sau film, „Eyes Wide Shut”. (Dupa 30 de ani pentru ca a fost un film foarte dificil.). Pe urma a facut „Portocala mecanica” unde l-am ajutat cu obtinerea drepturilor muzicale si in chestiuni financiare – nimic din ce se vede azi pe ecran, dar mi-a placut sa lucrez cu el, mi-a placut si Anglia, asa ca dupa ce acest „copil” al nostru s-a nascut, colaborarea noastra s-a adancit. Doi-trei ani mai târziu, incepand cu „Barry Lyndon”, am facut ceea ce urma sa fac tot timpul la filmele lui, adica sa fac planificari, sa negociez, sa obtin muzica samd.

I.B.: De ce n-a mai facut „Napoleon”?

Jan Harlan: A fost foarte greu din pricina unui lung serial BBC care incepuse, iar el nu dorea sa lucreze pentru televiziune. Cumva acest proiect s-a infundat, desi lucrase la el cu atata pasiune. Timp de doi ani l-a pregatit si era gata sa inceapa sa-l filmeze, dar pana la urma nu s-a mai intamplat. Producatorul a oprit proiectul din pricina unui alt film despre Napoleon care fusese un fiasco, iar el si-a mutat interesul pe alt subiect. Cand asa ceva se intampla, e greu sa reiei proiectul mai tarziu. Intr-un fel sau altul, „Napoleon” se invechise. Probabil ca noi avem azi la Stanley Kubrick Archive cea mai mare arhiva privata despre Napoleon – 17,000 imagini.

I.B.: A regretat ca n-a mai facut „Napoleon”?

Jan Harlan: Sigur ca a ramas cu acest regret. A fost deprimat vreo doua saptamani, dar nu mai mult, dupa care a trebuit sa mearga mai departe. S-a concentrat pe „Traumnovelle”, pe alte lucruri si si-a vazut de treaba. Au existat mai multe proiecte de care s-a indragostit si pe care nu le-a dus la bun sfarsit.

I.B.: Ce fel de om era Stanley Kubrick?

Jan Harlan: Era un om foarte simpatic, altfel n-as fi stat alaturi de el 30 de ani!… Imi placea foarte mult de el. Era foarte pretentios cu ceilalti, dar era pretentios si cu sine pana obtinea un lucru care sa-l satisfaca. Noi toti ceilalti eram satisfacuti de mult!… Era greu de multumit, dar pot intelege asta. Era foarte preocupat de ce facea si nu dorea sa faca lucruri mediocre. A reusit sa nu faca in cariera lui nimic mediocru.

I.B.: Era greu pentru el sa fie asa?

Jan Harlan: Sigur ca da! Numai daca esti Mozart poate fi simplu, dar a insistat pana i-a iesit fiecare lucru asa cum a trebuit. El era singurul judecator al muncii lui – nu criticii, nici publicul. Doar el trebuia sa creada ca ce facea era bine.

I.B.: Nu era curios sa citeasca ce se scria despre filmele lui?

Jan Harlan: Filmele lui intotdeauna reuseau sa imparta publicul in doua. A avut si cronici proaste, dar ce sa-i faci? Si lui Van Gogh sau Monet li s-a intamplat. Adevarul e ca dorea sa aiba succes. Warner Brothers ii daduse mana libera si dorea sa intoarca aceasta libertate, deci normal ca era nemultumit cand oamenilor nu le placeau filmele lui. Dar nu era alegerea lui. Niciun artist nu poate decide in aceasta privinta. Trebuie sa faci ceea ce crezi ca e bine. Picasso n-a putut picta astfel incat sa placa celorlalti. Ce poti face daca unii oameni nu inteleg ce pictezi?

I.B.: Aveti un film preferat dintre filmele lui?

Jan Harlan: Imi plac majoritatea. Imi place „Dr. Strangelove”, „2001: Odiseea spatiala”, dar cel mai apropiat de sufletul meu – poate si pentru ca e ultimul, este „Eyes Wide Shut”. Probabil si pentru ca el considera ca „Eyes Wide Shut” a fost cea mai mare contributie a sa la istoria cinematografiei. Dar nu pot fi obiectiv, am fost prea apropiat de el. Nici despre el nu poti spune ca a fost obiectiv.

I.B.: Dupa ce termina un film era intotdeauna multumit de cum i-a iesit?

Jan Harlan: Oh, era foarte fericit cum ii ieseau. Dar pe urma spunea: „Asta a fost ieri. Urmatorul!”

I.B.: Avea tot timpul cateva proiecte in minte?

Jan Harlan: In general, da, dar nu era obligatoriu sa le si realizeze. Facerea unui film e ca o pasiune amoroasa. Trebuie sa fie asa, altfel nu poti rabda doi, trei ani la un singur proiect. Nu era un job.

I.B.: Cum il incurajati cand avea nevoie?

Jan Harlan: Nu il incurajam. Citeam materialul care ii placea, incercam sa ma identific cu el, ma gandeam la meseria mea care era sa-l ajut. Tot ce am facut a fost sa sugerez muzica. In rest, stia foarte bine ce avea de facut. Jobul meu era sa negociez, sa fac rost de diverse lucruri, sa cumpar, sa organizez lucruri. Nu era treaba mea nici macar sa pun la indoiala deciziile lui artistice.

I.B.: La care film ati avut cea mai grea sarcina?

Jan Harlan: „Full Metal Jacket” a fost greu pentru ca l-am filmat la Londra. Actiunea se petrecea in Vietnam si trebuia sa camuflam intreg fundalul cu palmieri, foc si fum ca sa nu se vada Londra. Pana la urma a aratat foarte bine, dar a fost greu, murdar si respingator. Era plin de praf… A fost greu din punct de vedere fizic.

I.B.: Cand lucrati cu Stanley Kubrick va gandeati la el ca la unul dintre cei mai mari regizori ai lumii?

Jan Harlan: Absolut deloc! Ma gandeam la ce am de facut ca sa termin ziua cu bine. Lucrurile nu merg asa. Trebuie sa iti faci treaba, la fel ca toti ceilalti. Daca esti coafeza, trebuie sa faci in asa fel incat parul acestui om sa stea bine, nu te gandesti cat de mare e regizor e. Cred ca toti cei din echipa gandeau asa. Era foarte respectat. Fara indoiala ca stiam ca e un regizor foarte bun, dar asta era tot. In rest, fiecare isi vedea de treaba lui.

I.B.: Cand ii vedeti astazi filmele, vi se intampla sa descoperiti lucruri noi in ele?

Jan Harlan: Nu, le stiu mult prea bine. E imposibil sa ma port ca un spectator obisnuit. De pilda, imi place sa vad „Dr. Strangelove”, desi nu am lucrat la el, dar si pe el l-am vazut deja de 10-15 ori. „2001: Odiseea spatiala” la fel. Le vad des, mai ales cand trebuie sa le si prezint. De pilda, acum opt ani am prezentat „2001: Odiseea spatiala” la Vatican. Papa nu era, dar era un cardinal care a vorbit la inceput si foarte multi clerici. In propriul cinematograf al Vaticanului. Iar cardinalul care a facut prezentarea a spus: „Veti vedea in aceasta seara un film facut de un agnostic ce a mers direct la tinta”. Foarte generos, nu?

Recent, Warner Brothers a remixat digital si fara muzica „2001: Odiseea spatiala”, pe care l-am proiectat cu orchestra si cor live la Londra. A fost superb! Urmatorul astfel de eveniment va fi in 21 iunie la Amsterdam unde Netherlands Radio Philharmonic Orchestra va canta live piesele lui Ligeti, Richard Strauss si Haciaturian.

I.B.: Care este cea mai frumoasa amintire pe care o aveti legata de Stanley Kubrick?

Jan Harlan: Jucam ping-pong, ne jucam cu copiii, ne simteam foarte bine impreuna. Era, de asemenea, foarte placut cand reuseam ceva. De pilda, aveam nevoie de trei tancuri pentru „Full Metal Jacket”. Armata americana n-ar fi colaborat cu noi, de vreme ce de la „Dr. Strangelove” Stanley Kubrick era persona non grata. Am gasit trei tancuri din timpul razboiului din Vietnam la armata belgiana. M-am dus in Belgia sa negociez si omul cu care tratam, care era foarte dragut, mi-a spus: „Uite ce e: armata belgiana e flexibila, dar inchirierea de tancuri nu intra in serviciile ei. Nu facem asa ceva.” Am continuat sa negociem pana cand el a spus: „Luati-le, dar numai sa nu uitati sa le aduceti inapoi.” Orice altceva la acest film a costat bani, dar tancurile au fost pe gratis.

Poate intr-o buna zi Expozitia Kubrick va ajunge si la Bucuresti, dar trebuie sa ne invite cineva

I.B.: Am vazut in documentarul dvstra („Stanley Kubrick: A Life in Pictures”) ca Stanley Kubrick iubea pisicile si ca avea multe la resedinta sa englezeasca, Childwickbury Manor.

Jan Harlan: Avea tot timpul intre trei si sapte pisici. Unele mai mureau sau fatau, asa ca apareau pisici noi. Ma rog, avea si caini.

I.B.: Iar atunci cand pleca de acasa, lasa notite despre cum trebuia tratata fiecare pisica.

Jan Harlan: Da, cand s-a dus odata in Irlanda a facut asa. „Pisica A nu se intelege cu pisica B.” Era o adevarata drama si era, de fapt, foarte greu pentru ca nu ii placea sa le castreze („lasa pisica sa fie pisica”, spunea), dar era greu pentru ca se bateau tot timpul. Ce mai drama era!…

I.B.: Cei care v-au vazut documentarul despre Stanley Kubrick acum cativa ani nu-si puteau imagina sa va vada intr-o zi la Bucuresti.

Jan Harlan: Nici eu nu mi-as fi imaginat ca voi veni. Dar am fost invitat, nu mai fusesem niciodata in Romania si sunt foarte incantat de aceasta calatorie. In momentul de fata lucrez foarte mult cu scolile de film. Si avem si Expozitia Kubrick care se plimba prin intreaga lume. A fost la Paris, Roma, Melbourne, Frankfurt, Berlin, Zurich. Urmatoarea oprire va fi in iunie, la Amsterdam, apoi in octombrie la Los Angeles, dupa care o vom duce la Sao Paolo. Poate intr-o buna zi va ajunge si la Bucuresti dar, pentru asta, trebuie sa ne invite cineva. E nevoie si de o infrastructura functionala.

I.B.: Si de un spatiu.

Jan Harlan: Da, si de personal si paza. Ca infrastructura ar putea fi o cinemateca sau un muzeu de arta moderna sau ceva de genul acesta. Dar oamenii care sunt interesati stiu ce se intampla in lume. Iar ei se gasesc din Japonia pana in Varsovia sau Praga.