Isteria cu amprentarea
De cand am calatorit spre Otopeni cu un sofer de taxi care ar fi putut sa fie rom (eu nu m-am prins ca era) si la statia Lukoil, altfel goala, au refuzat toti sa ne serveasca, am priceput si eu ca e adevarat ca tiganii sunt discriminati in Romania. Ca lumea nu ii place stiam, ca si motivele, dar pe timpul comunismului nu s-ar fi intamplat chiar asa ceva. Am devenit de la acest incident mult mai atenta la acest fenomen. Am constatat repede insa ca sunt printre putinii carora le pasa de asa ceva.Sau eram. Pentru ca la ora asta ne-am transformat intr-o tara avocata a tiganilor. A devenit un sport national sa tii cu ei si sa te simti insultat in numele lor pentru tratamentul la care sunt supusi in Italia, asta, desigur, in timp ce in autobuz la noi te muti mai departe de ei in continuare. De la Adrian Nastase la Valentin Stan, toti oamenii publici care niciodata nu au miscat un deget pentru cum sunt tratati tiganii la noi au devenit, brusc, aparatori fanatici ai tiganilor nostri ajunsi in Italia. In numele lor provocam Europa, tipam la Berlusconi, ca si la Basescu, facem spume pe micul ecran si in afara sa, starnim Parlamentul European sa dea rezolutii absurde, suntem campionii planetari ai corectitudinii politice fata de romi.
Daca putem lua o pauza de ipocrizie doua secunde, hai sa vedem cum stau lucrurile. Amprentarea in sine nu are nimic problematic, e o practica in curs de generalizare, tot asa cum si crima devine tot mai tehnologica, la fel si apararea in fata crimei, ca e terorism sau simplu furt, se tehnologizeaza si ea. Eu sunt amprentata de cate ori pe an merg in America, asa cum sunt toti cei care trec frontiera in Statele Unite: pui degetul si te uiti in camera care iti identifica irisul – asta a fost urmarea lui 9/11. Ce pare suparator in cazul italian este ca nu toata lumea, ca in situatia americana, e amprentata, ci doar unii. Daca acei unii ar fi selectionati pe criteriul ca vorbesc romana sau ca sunt mai tuciurii, asta ar insemna intr-adevar discriminare etnica si rasism. Dar nu acesta e criteriul, unul determinat de nastere, ci unul determinat de comportamentul personal. Oricine traieste in cort fara autorizatie sau cerseste ajunge la amprentare, ca e rom din Romania sau Bosnia, sau roman, sau arab, sau orice. De ce e asa de scandalos acest lucru?
De ce nu are dreptul politia, care-i alunga din intersectii pe spalatorii de geamuri doar ca sa-i gaseasca in alta intersectie o ora mai tarziu, sa ii inregistreze si sa ii expulzeze la a „n”-a abatere? Daca s-ar intampla la noi, nu am fi de acord cu asta? De ce sa tolereze autoritatile italiene padurile de corturi in care traiesc marginalii nostri, cu succes exportati la ei, in mod ilegal? In urma cu cateva zile, m-am intretinut cu cativa copii romi de-ai nostri, care asteptau tigarile de contrabanda la podul de frontiera de la Sighetu Marmatiei ca sa le introduca in circulatie. Vorbeau o romana amestecata cu italiana si mi-au spus ca au trait pana de curand in Italia. Unde in Italia? La Roma. Ce au vazut din Roma? Nimic: satul improvizat din carton si autostrada unde isi faceau traficul.
Cu toata agitatia din Parlamentul European, eu sunt convinsa ca la nivelul Comisiei, executivul european, nu se va intreprinde nimic contra Italiei cand se va examina de aproape legislatia cu pricina. Nimeni nu-i opreste pe ai nostri care au de lucru acolo sa traiasca linistiti. Eu am fost de trei ori in Italia in acest an deja si nu am simtit absolut nici o diferenta de tratament din cauza acestei agitatii. Decat sa luam in brate comportamentele ilegale ale unor conationali, mai bine ne-am concentra acasa, sa rezolvam cauzele care fac ca viata in cort in Italia sa fie mai buna decat intr-un sat sau un oras din tara asa-zis mama.
INTERVIURILE HotNews.ro