Sari direct la conținut

JD Vance, acuzații dure la adresa Kamalei Harris: „Biden a fost cel mai prost preşedinte din viaţa mea, iar ea a fost alături de el la fiecare pas”

HotNews.ro
JD Vance, acuzații dure la adresa Kamalei Harris: „Biden a fost cel mai prost preşedinte din viaţa mea, iar ea a fost alături de el la fiecare pas”
Fostul președinte american Donald Trump și candidatul republican la vicepreședinție, senatorul J.D. Vance, la un miting de campanie, 20 iulie 2024, în Grand Rapids, Michigan. Sursa foto: Evan Vucci / AP / Profimedia

J.D. Vance, senatorul republican de Ohio, care va candida în tandem cu Donald Trump la Casa Albă, a comentat duminică retragerea lui Joe Biden din cursa prezidenţială, atacând-o pe vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, favorită să devină candidata democraților pentru cea mai înaltă funcție din țară.

Vance o acuză pe Harris că i-a fost „complice” lui Joe Biden şi că a ascuns incapacitatea lui de a fi preşedinte, informează News.ro.

„Joe Biden a fost cel mai prost preşedinte din viaţa mea, iar Kamala Harris a fost alături de el la fiecare pas”, a scris J.D. Vance, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

„În ultimii patru ani, ea a co-semnat politicile lui Biden de deschidere a frontierelor şi de înşelătorie ecologică, care au crescut costul locuinţelor şi al alimentelor. Ea este responsabilă deopotrivă pentru toate aceste eşecuri şi a minţit timp de aproape patru ani cu privire la capacitatea mintală a lui Biden – lăsând naţiunea cu un preşedinte care nu îşi poate face treaba”, a afirmat cel care va deveni vicepreşedinte, dacă Donald Trump va câştiga cursa prezidenţială din 5 noiembrie.

„Preşedintele Trump şi cu mine suntem pregătiţi să salvăm America, indiferent cine se află în fruntea listei democraţilor. Faceţi asta posibil”, i-a îndemnat el pe alegătorii americani.

Afirmațiile acestuia sunt similare celor făcute de Donald Trump după retragerea contracandidatului său democrat.

Președintele Joe Biden a anunţat, duminică seară, că se retrage din campania de realegere în funcţia de preşedinte al SUA, afirmând că acest lucru „este în interesul partidului meu şi al ţării”.

Ulterior, Biden și-a anunțat susținerea pentru vicepreședinta Kamala Harris.

Candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie, Donald Trump, a declarat duminică la postul de televiziune CNN că este de părere că vicepreşedinta Kamala Harris va fi mult mai uşor de învins în scrutinul din noiembrie decât Joe Biden, potrivit Reuters.

De altfel, Donald Trump l-a descris pe Joe Biden ca fiind „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre” și că el cu siguranță nu era „apt să slujească țara”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro