Jo Nesbo: Suntem în viață în căutarea unui Nimic care să nu doară. Un nimic, un amestec între frica de moarte și dorința de a o experimenta VIDEOinterviu #cabinetuldeperspektive
Jo Nesbo a fost fotbalist și economist de liga a doua-a treia. S-a pus pe scris însă și vânătoarea sa a dat roade. E cunoscut prin filmele „Snowman” și „Vânătoarea de capete”. E recunoscut prin personajul său Hole, detectivul cărților sale thriller. Am stat față-n față vreo oră cu Jo Nesbo și am încercat să scot de la el o lecție de creative writing. Poți scrie după rețeta Jo Nesbo. Încearcă!
Semi sub-conștientul
Reporter: În „Sânge pe zăpadă” eroul pică într-o localitate din munți Și doarme, necunoscând pe nimeni, într-o biserică. Imaginația ce înseamnă? Înșelarea așteptărilor publicului?
Jo Nesbo: În fiecare carte, în fiecare poveste există un strat de simbolism. Simbolurile acestea poate că au sens doar pentru mine. însă sper că mare parte din ele să fie înțelese și de către cititorii mei. Atunci când scrii te uiți înapoi Și-ți dai seama că semi subconștient ți-ai plasat personajele în situații care ar putea avea un dublu înțeles. Și spun semi subconștient pentru că o parte din mintea ta spune: Da e ok să faci asta, dar cealaltă parte nu știe exact de ce o faci. Nu plănuiesc de la început interpretarea sau codul pentru simbolurile pe care le folosesc. M-am gândit pur și simplu: este un personaj într o biserică, este un contrast. Nu-i un plan foarte bun?
Toate rudele mele povesteau, spuneau povești mai vechi cumva uitate, dar adaptate în funcție de cei care ascultau
Reporter: Dar în același timp acest plan foarte bun vorbește despredouă relații devoratoare: relația pe care scriitorul o are cu semi subconștientul său, pe care nu îl stăpânește în totalitate, și relația cu publicul său, destul de bine clasificat: public de policier. Când scrie Jo, care din „planuri” predomină?
Jo Nesbo: Provin dintr o familie în care toate rudele mele erau “povestitori” și, când ne reuneam pentru diverse ocazii de Crăciun sau cu ocazia altor sărbători, toate rudele mele povesteau, spuneau povești mai vechi cumva uitate, dar adaptate în funcție de cei care ascultau. Și de acolo am învățăt. Să iau automat în calcul reacția publicului meu. Cu siguranță am și o influență din literatura americană pentru că tatăl meu a crescut acolo și am fost expus prin intermediul lui la acest tip de literatură. Mark Twain era în primul rând un foarte bun povestitor care căuta să fie pe placul publicului lui. Iar atunci când stau la biroul meu și scriu am în minte scena în care le spun cititorilor mei: veniți aproape. Am o poveste grozavă să vă spun! Și pornesc mereu de la ideea asta nu caut ca scrisul să fie un soi de terapie pentru mine. Nu sunt urmărit de niciun fel de demoni interior și nici nu caut să înțeleg anumite trăiri interioare. Scriu pentru plăcerea mea, însă în același timp cred că dacă subestimezi inteligența sau imaginația cititorilor tăi riști să i plictisești.
Urzeala Tronurilor? Nu este nimic nou acolo
Reporter: Ați vorbit despre imaginație și Inteligența. Cum se formează imaginația?
Jo Nesbo: Îmi construiesc ficțiunea pornind de la realitate, e similar cu un vis pe care îl ai noaptea. Nu poți visa ceva și nu îți poți închipui un peisaj fără ca aceste informații vizuale să existe deja în interiorul tău. La fel se întâmplă și în ficțiune. La fel se întâmplă și în scris. Ficțiunea reprezintă baza. Scriitorul folosește uneori și povești mai vechi. Aș da aici exemplul serialului Game of Thrones / Urzeala Tronurilor. Nu este nimic nou acolo. Asta nu înseamnă totuși că nu poți crea ceva foarte bun foarte nou și foarte proaspăt chiar dacă baza e aceeaȘi. Ceea ce se întâmplă acolo, s a mai petrecut. De asemenea, în Breaking Bed, NaȘul. Avem niȘte întâmplări dintotdeauna, repovestite modern. Eroii se transformă gradual, sunt prezentate în prima fază ca fiind personaje pozitive urmând ca ulterior să se transforme, să devină antagonice. Aș face o paralelă cu Biblia cu David și Goliat. David este prezentat ca fiind personaj pozitiv. Și aȘa rămâne în mintea publicului. David ucide pe parcursul acțiunii, dar el are în continuare simpatia publicului pentru că așa cum se spune în filmele americane „a salvat pisica”, a rămas în memoria spectatorului ca erou pozitiv. Deci, avem nu doar un autor care reinterpretează poveȘti dintotdeauna, avem Și un public receptiv la noi interpretări. Imaginația aȘa se naȘte. Universul meu este construit pe ficțiune. Recunosc, adaug cu siguranță elemente din experiențele mele personale. Folosesc Oslo ca scenă pentru acțiunile care se petrec, deși Oslo nu este neapărat cel mai potrivit oraș în care să aibă loc crime. Însă este orașul meu în care am crescut și-l folosesc. Îmi folosesc viața, îmi folosesc experiențele mele. Imaginația înseamnă însă să stăpânești, pe lângă toate acestea, tehnicile de povestire. Ce este important este să existe un conflict și să existe o dilemă. Astea fac povestea interesantă, cred că indiferent de poveste, care repet, poate fi aceeȘi, interiorul personajelor este ceea ce contează. Nu m-am desprins, nu-i aȘa, de rudele mele care povesteau. Unele povești locale, dintr-un sat din China ajung să devină povești universale, le regăsim în Europa sau în Mexico. Contează interiorul personajului pentru că aceasta poate suferi nenumărate interpretări ulterioare.
Scriitorii SCRIU și au impresia că asta nu are nimic de-a face cu ei. Se înșeală
Reporter: Spuneați că nu scrieți despre demonii interiori și cu toate acestea în cartea Fiul este vorba despre un astfel de demon. Cum v-ați judecat tatăl, pe care l-ați descoperit de partea naziȘtilor.
Jo Nesbo: Scriitorii SCRIU și au impresia că asta nu are nimic de-a face cu ei. Se înșeală. În cazul meu am scris o carte fără să mă gândesc într-un fel relația mea cu tata. Aveam 15 ani când am aflat că a luptat de partea Germaniei în Al Doilea Război Mondial în contextul în care Norvegia era ocupată. El avea 19 ani și alegerea lui a avut o bază idealistă, el încerca să își apere țara aceasta luptând alături de Hitler. Am transpus asta în cartea mea eu. Sunt sigur, de asta am scris, însă au trecut câțiva ani până să-mi dau seama cu adevărat de semnificațiile gestului tatălui meu. Tema demonului care apare în scrierile unui autor este cumva tema eternă a povestirilor și asemenea mitului, noi scriitorii tindem să scriem despre noi înșine. Fără să ne dăm seama neapărat.
În Macbeth 70-80 la sută din poveste o aveam din Shakespeare. Încerc să cred că rescriu în proporție de 10 la sută
Reporter: Prelucrarea unor povești mai vechi… Iată l-ați prelucrat pe Macbeth. Revin, cum funcționează imaginația?
Jo Nesbo: În Macbeth 70-80 la sută din poveste o aveam din Shakespeare. Încerc să cred că rescriu în proporție de 10 la sută, iar cititorii își folosesc propria lor imaginație. Macbeth a fost un proiect foarte interesant având în vedere că este o piesă foarte scurtă. Informația propriu-zisă este puțină și totul este bazat în principal pe dialogurile dintre personajele lui Shakespeare. De aici a trebuit să creez un roman. Posibilitățile sunt mult mai multe aici. Revenind la felul în care îmi construiesc universul narativ, trebuie să ținem cont că povestea Macbeth s-a petrecut undeva acum 200 de ani. Am adus povestea asta în anii 1970, scriind în același timp în 2016. Sunt „distanțe în timp”, pe care le-am avut față de poveste Anii 70 fiind deja un timp în trecut pentru mine. OraȘul ilustrativ putea fi Glasgow sau Oslo. În rest, imaginația a ridicat un fel de oraȘ al răului, un oraș misterios. Îmi place să păstrez bineînțeles scheletul vechi și firul narativ al poveȘtii, dilemele personajelor, trăirile lor și întrebările privind raportarea la societate, propriile ambiții. Toate aceste lucruri shakespeariene sunt acolo. Dar, după câteva săptămâni de lucru Macbeth a devenit povestea mea.
Cititorul mai intelligent ca scriitorul
Reporter: Care e mai inteligent? Autorul sau cititorul său? Jo Nesbo: Cititorul. Un scriitor poate să creeze o operă minunată, dar mereu publicul este mai inteligent decât el. Mă întreb oare cât de inteligent a fost Paul McCartney. A admis de altfel că unele versuri ale sale erau de o calitate clar inferioară, însă pur și simplu sunau bine și o audiență inteligentă Și-a regăsit simbolurile preferate, a reușit să transforme versurile nu neapărat foarte bune într o valoare. Cred că ideea asta se regăsește foarte bine în romanele polițiste unde trebuie să cauți manipulezi cumva publicul. Ca să spun așa îi faci să se uite în altă parte, cât timp tu le pregăteȘti o surpriză. Și această surpriză trebuie pregătită ca lumea.
Crima îl face pe personaj să înceapă să lupte efectiv împotriva răului
Reporter: Ce este moartea? Sunteți autor de romane polițiste, iar moartea este erou de voie-de nevoie.
Jo Nesbo: Mă interesează crima, nu moartea. Consider că este o metaforă pentru ceea ce se întâmplă rău în societate. „Crimă” scrie Și pe coperta cărților, iar cititorul, de la primul contact cu coperta, înțelege că este o luptă a infractorilor care încearcă să stăpânească societatea. Crima din romanele mele face să intre în scenă personajul care are dileme. Care nu știe dacă să încerce să restaureze ordinea în societate sau mai degrabă să restaureze ordinea în el înșuși și își pune întrebarea asta: Și eu sunt pe jumătate un criminal, poate. Însă crima adevărată oprește procesul ăsta de meditație. Crima îl face pe personaj să înceapă să lupte efectiv împotriva răului. Ca scriitor așa lucrez, ca om mă gândesc la moarte de mult timp, de când eram foarte tânăr și am învățat să citesc ceasul. Știu că avem un timp limitat pe acest pământ. Și asta e de fapt ce caută și personajul meu principal din seria Harry. Cautăm în viață nimicuri care să nu doară. Ce vrem? Un amestec între frica de moarte și dorința de a o experimenta. Așa suntem noi astăzi ca oameni, așa sunt personajele mele. Caută un nimic care să nu doară. Asta stă la baza seriei Harry. Și ideea aceasta este Și în Macbeth. Lady Macbeth se sinucide. Alege moartea, dar până să ajungă la ea consumă viață, are propriile ambiții și tânjește după ea, până să se sinucidă.
Muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. A îmbogățit genul crime dându-i noi dimensiuni stilistice și psihologice, precum și o înțelegere profundă asupra vieții într-o lume modernă, globalizată. Romanele lui au fost recompensate și au fost nominalizate la nenumărate premii internaționale (printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award), s-au vândut în 40 de milioane de exemplare și au fost traduse în 50 de limbi. Pe lângă mai multe romane de sine stătătoare, Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doktor Proktor. După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snømannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, cu Michael Fassbender, Rebecca Ferguson, Charlotte Gainsbourg și Val Kilmer în rolurile principale. Romanul său Hodejegerne a stat la baza filmului Vânătorii de capete, lansat în 2011.
INTERVIURILE HotNews.ro