Jonas Parello-Plesner, expert ECFR: China se foloseste de capitalism pentru a deveni bogata, insa "visul american" nu poate fi inlocuit cu cel chinezesc

Larry Summers, principalul consilier economic al presedintelui Obama, spunea recent ca, la sfarsitul secolului, atunci cand oamenii vor privi inapoi, nu vor vorbi despre actuala criza, ci despre ascensiunea Chinei. Cu doar cativa ani inainte insa, George Friedman, fondatorul Stratfor (CIA din umbra), sustinea ca SUA vor continua sa domine lumea inca 100 de ani, iar China, „o tara incredibil de saraca”, va fi afectata de datoria imensa, de somajul ridicat, de diferentele regionale mari si de izolationismul sau istoric, care o vor impiedica sa fie „un jucator mondial”. Cine are oare dreptate? Isi va continua China cresterea fulminanta sau vom asista la inceputul sfarsitului pentru „miracolul” chinezesc, decimat de lupta dintre economia de piata si sistemul politic rigid? Specialisti in probleme legate de China raspund intrebarilor HotNews.ro. Astazi, Jonas Parello-Plesner, expert in relatiile Europa-China in cadrul European Council on Foreign Affairs.

Adrian Novac: Ce e China astazi: un stat comunist agresiv, inclinat sa intimideze si sa domine, un colos in plina dezvoltare, o superputere? Vezi China ca pe o oportunitate sau o amenintare?

Jonas Parello-Plesner: China este o putere majora, aflata in plina ascensiune, cu o crestere fara precedent. In mod previzibil, acest lucru duce la un anumit grad de „insistenta” geopolitica – uneori, pare ca statul chinez este ametit de succes; in 2010, China are o atitudine mult mai insistenta, mai presanta la adresa vecinilor asiatici, in special in ceea ce privesc chestiunile maritime si de suveranitate.

Cu toate acestea, China ramane ingradita de obligatiile sale interne si de o interdependenta reala cu economia globala. Pietele sale majore de export – Europa si SUA – sunt bunuri fara de care nu se poate face fata.

A.N.: Cum a fost ascensiunea Chinei pentru SUA si pentru restul lumii: un lucru bun sau unul negativ?

J.P.P.: Vorbind la modul general, a fost un lucru bun. Dezvoltarea economica a Chinei va reprezenta, de exemplu, o contributie majora la realizarea asa-numitelor „Millennium Development Goals„.

Daca n-ar exista contributia Chinei in lantul de aprovizionare la nivel mondial, luna viitoare n-ar mai fi atat de ieftin sa punem cadouri sub bradul de Craciun.

Este clar, de asemenea, ca linia neintrerupta a Chinei de crestere a cheltuielilor militare, reticenta sa in a-si asuma responsabilitatile la nivel mondial, reactiile sale legate de prezenta Marinei SUA in Pacificul de Vest creeaza incertitudini pentru SUA.

A.N.: Cum vad chinezii obisnuiti aceasta crestere impresionanta, tinand cont mai ales de faptul ca informatii diferite sugereaza ca elitele se imbogatesc rapid, in timp ce oamenii simpli saracesc? In plus, coruptia pare ca este in floare in China.

J.P.P.: Ai mentionat cateva dintre „petele negre” ale dezvoltarii Chinei. Statul asiatic este un sistem comunist conventional, care ar trebui sa aiba in centru egalitatea economica.

In realitate insa, China are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale inegalitatii din societate, masurat de asa-numitul coeficient Gini. Exista o prapastie adanca intre bogati si saraci, intre urban si rural, intre regiunile de coasta si cele din interiorul tarii.

Actuala echipa Hu-Wen (n.a. presedintele Hu Jintao si premierul Wen Jiabao) incearca sa schimbe aceasta evolutie, lucrand pentru ceea ce ei numesc o societate mult mai armonioasa; diferentele se estompeaza usor. Cu toate acestea, provocarea ridicata de cresterea inegala ramane in mod fundamental nerezolvata.

La multele probleme cu care se confrunta China poti adauga coruptia, degradarea mediului incunjurator, asa-numitele „baloane ale activelor” (vizibile in special pe piata imobiliara), lacomia energetica, demografia (chinezii vor imbatrani inainte sa devina cu adevarat bogati), instabilitatea sociala, dar si etnica, in Tibet si Xinjiang.

Aceste provocari majore fac ca liderii chinezi sa priveasca cumva spre interior. O explozie a pretului locuintelor este un cosmar mai mare pentru liderii chinezi decat un Iran inarmat nuclear.

Cu toate acestea, pentru actuala perioada, China a sfidat orice previziune negativa legata de cresterea sa.

A.N.: Multe voci lauda boom-ul extraordinar al economiei chineze. De exemplu, potrivit Conference Board, un grup de cercetare economica foarte respectat, China va depasi SUA, pentru a deveni cea mai mare economie din lume in 2012. Altii au sustinut insa mereu ca economia Chinei este intr-o stare „delicata”. Va avea China in viitor aceeasi crestere economica pe care a avut-o si in ultimii 30 de ani?

J.P.P.: Majoritatea estimarilor pe care ma bazez indica faptul ca China va deveni cea mai mare economie din lume in jurul anului 2025.

Tipul de crestere cu doua cifre pe care China a avut-o este dificil de mentinut pentru inca 30 de ani. Combinatia de crestere bazata pe exporturi si niveluri ridicate de investitii nu este de incredere ca model economic la modul infinit. Criza economica a demonstrat ca politica bazata pe exporturi catre economiile Statelor Unite si Europei are limitele sale. Sarcina dificila cu care se confrunta China va fi aceea de a dezvolta un consum mult mai mare pe piata interna si de a da inapoi lumii la fel de multa crestere economica pe cat a avut ea in ultimul sfert de secol.

A.N.: Apeleaza chinezii cumva la capitalism pentru a promova cauza comunismului? Cum se face ca cea mai mare tara comunista care a existat vreodata a creat cea mai liberala piata din istorie?

J.P.P.: China se foloseste de capitalism pentru a deveni bogata. A mai ramas foarte putina „substanta” ideologica in Partidul Comunist (CPC). Litera „C” ar putea foarte bine sa vina chiar de la Partidul Capitalist. Acesta este partea care fascineaza si care te uimeste cand vorbesti despre povestea de succes a Chinei. Pana in acest moment, a fost posibil in cazul Chinei sa separe dezvoltarea economica de liberalismul politic si democratia.

Vorbim totusi despre un stat leninist bogat, care a pastrat intacte retetele asa-numitului „centralism democratic” si care foloseste media moderna si tehniciile de comunicare pentru a-si spori legimitatea.

A.N.: Multi analisti sustin ca economia in crestere a Chinei asteapta inca sa fie transpusa intr-o auto-incredere necesara pentru a impulsiona reformele politice, atat de asteptate. Urmatoarea generatie de lideri chinezi va prelua puterea in 2012. Sa ne asteptam ca dupa aceasta data sa vedem schimbarile democratice pe care intreaga lume le asteapta la Beijing?

J.P.P.: Raspunsul scurt este nu. Succesiunea care va avea loc in 2012 este institutionala si ne putem astepta ca noua conducere sa-si modeleze propriile politici doar in mod gradual. Va exista din ce in ce mai putin curaj de a lua masuri drastice legate de viitorul dezvoltarii Chinei. De bine (de rau), China este acum departe de linia capricioasa a „dictatorului absolut”, a lui Mao. Ruptura din interiorul conducerii partidului, provocata de demonstratiile studentesti si represaliile din Piata Tienanmen, din 1989, e inca prezenta. Partidul si conducerea de la varf se vor stradui sa pastreze toate frictiunile la dezbaterile de partid desfasurate cu usile inchise si sa transmita in schimb un sentiment de unitate in exterior.

Tipurile de reforme politice care sunt posibil sa se produca le reprezinta alegerile la niveluri mai mari in interiorul Partidului Comunist, care, cu cei peste 70 de milioane de membri, este de marimea celei mai mari tari din Europa.

Reforma democratica este din nefericire echivalata cu instabilitatea si pierderea puterii in interiorul partidului.

A.N.: Unele voci afirma ca preturile sociale ale acestei dezvoltari sunt uriase: China este cel mai mare emitent de gaze cu efect de sera, cantitatile de deseuri produse sunt enorme iar efectul asupra mediului inconjurator este dezastruos. Nu pot oficialii chinezi sa gaseasca solutiile adecvate pentru a stopa impactul negativ asupra mediului?

J.P.P.: Partea de mediu, de ecologie din China este ingrozitoare din mai multe puncte de vedere. Dezvoltarea uriasa si productia industriala isi iau acum tributul. Raurile sunt poluate, apa curata este o raritate, mijloacele de existenta ale populatiei locale sunt distruse de schimbarile survenite in mediul inconjurator. Cele mai multe orase grav poluate din lume se afla in China.

Cu toate acestea, China stie acest lucru; exista, de asemenea, o mare dorinta de a incerca noi variante de crestere durabila si, mai ales, de imbunatatire a eficientei energetice, astfel incat China sa poata sustine acelasi nivel de crestere cu un consum de energie mai redus. Uitati-va de exemplu la numeroasele orase ecologice ce se dezvolta in prezent in China si la eforturi importante legate de energiile regenerabile. China ar putea foarte rapid sa devina lider mondial in unele din aceste domenii.

incepand din 2010 este Senior Policy Fellow in cadrul European Council on Foreign Affairs (www.ecfr.eu), unde ofera expertiza in domeniul relatiilor dintre Europa si China * a fost Senior Advisor pe probleme legate de China in cadrul Ministerului danez al Afacerilor Externe (2005-2009) * a fost implicat in numeroase schimburi diplomatice cu China, inclusiv in negocierile pentru un Parteneriat Stategic intre Danemarca si China * a fost unul dintre arhitectii principali ce au elaborat o Strategie a Danemarcei pentru China * a fost reprezentantul danez pe probleme asiatice in Consiliul de Ministri al UE * a publicat articole despre Asia si China in diferite publicatii, intre care Far Eastern Economic Review, East Asia Forum si Asia Times * colaboreaza la East Asia Forum (http://www.eastasiaforum.org) * este unul dintre editorii publicatiei daneze RAESON (www.raeson.dk), specializata in chestiuni de politica externa * e fluent in daneza, engleza si franceza, dar vorbeste si germana, spaniola si chineza

Jonas Parello-Plesner

A.N.: Aproape tot ceea ce e produs in China este mai ieftin decat lucrurile realizate in SUA si in restul lumii. De ce?

J.P.P.: In primul rand, datorita costurilor de munca scazute si a numarului urias de brate de munca disponibile pentru productia de fabrica. In acest moment insa salariile cresc. In al doilea rand, un curs de schimb scazut. In al treilea rand, nu exista un pret efectiv pe care companiile sa-l plateasca atunci cand vine vorba de costul actiunilor lor; ma refer aici de exemplu la stricaciunile provocate mediului sau consecintele la nivel social.

In plus, China a facut investitii imense in infrastructura – transport, telecomunicatii etc. Acest lucru isi culege astazi roadele, prin extinderea generala a cresterii industriale si prin marirea productivitatii.

A.N.: Unii sustin ca succesul Chinei este „Made in USA” – consumatorul american a finantat, in mare parte, intarirea statului chinez prin achizitionarea de produse ieftine fabricate in China. Acest lucru, la randul sau, a ajutat la distrugerea sectorului de productie american si a mii de locuri de munca din SUA. Au dreptate cei care sustin aceast lucru?

J.P.P.: Este o teorie cu doua directii. Americanii au putut sa-si mentina un stil de viata bazat pe consum cu ajutorul produselor „Made in China” si a preturilor ieftine la aceste produse. Ceea ce e adevarat insa e ca cele mai multe produse de consum chinezesti au preturi mai mici in SUA decat in China!

In vremuri economice dificile, este foarte usor sa arunci pe masa cu solutii de protectionism. Cu toate acestea, chiar si atunci cand moneda chineza s-a apreciat, in perioada 2005-2008, deficitul SUA a continuat sa creasca iar producerea obiectelor de baza nu a revenit in Statele Unite.

China inca se bucura de beneficiile statutului sau de economie in curs de dezvoltare. In timp ce ea creste, noi ar trebui sa luptam pentru a avea un statut egal.

A.N.: Cum crezi ca au raspuns Statele Unite la aceasta dezvoltare extraordinara a Chinei? Care au fost lucrurile bune facute de americani si care au fost cele rele?

J.P.P.: Cred ca SUA au facut o miscare corecta prin atragerea Chinei in jocul global si prin acordarea unui loc in comunitatea internationala. Ar fi imposibil si contraproductiv sa incerci sa franezi o tara atat de mare si de importanta.

Daca vorbim despre greseli, am putea sa avem in vedere intelegerea lenta si adaptarea politica inceata la faptul evident ca sistemul capitalist nu va schimba politica Chinei legata de drepturile omului si democratie, dar si ca statul chinez are o dorinta redusa sa ajute la rezolvarea problemelor globale – mai ales atunci cand cea mai mare parte dintre ele le regaseste in propria sa ograda.

A.N.: Multi analisti vad Beijingul ca o amenintare potentiala la adresa dominatiei Washingtonului asupra Pacificului, o dominatie care altadata era de neegalat. Influenta Chinei este insa limitata in prezent doar la zona Pacificului? Caci mi se pare ca influenta Republicii Populare Chineze s-a extins pretutindeni, din Orientul Indepartat pana in Africa si America Latina.

J.P.P.: China este in prezent un jucator global. Exista un factor chinez in orice problema. Nevoia Chinei de a avea energie si materiale prime pentru a-si mentine dezvoltarea economica continua face ca firmele chinezesti si oficiali guvernamentali de la Beijing sa ajunga pe tot globul pentru a incheia contracte. Exista de asemenea un component de investitii si comert unde China doreste sa se diversifice, sa nu se mai bazeze exclusiv, ca pana acum, pe pietele din SUA si Uniunea Europeana.

A.N.: In afara de cresterea sa economica, China a adoptat si o pozitie militara mai ferma, extinzandu-si puterea sa navala cu noi vapoare si submarine. Beijingul spune ca e vorba despre o miscare pur defensiva. E posibil insa ca aceasta intarire a capacitatii militare sa mascheze intentii agresive?

J.P.P.: Cheltuielile militare ale Chinei au crescut si ele cu doua cifre pentru o lunga perioada de timp. Recent, aceste cheltuieli au scazut putin. Strategia pe termen lung a Chinei este insa neclara.

China si-a implicat soldatii in misiuni de mentinere a pacii ale Natiunilor Unite si, dintre membrii permanenti ai Consiliului de Securitate, este in acest moment statul care ofera cei mai multi militari pentru aceste misiuni. Acesta este un lucru pozitiv.

Cu toate acestea, China ar putea sa fie mult mai deschisa in ceea ce privesc obiectivele pe termen lung referitoare la modernizarea armatei – dar si sa risipeasca ingrijorarile potentiale si „spiralele negative” in randul vecinilor sai.

A.N.: Sunt multi analisti care afirma ca, in ultimul an, relatia dintre SUA si China a devenit una de profunda neincredere. Liderii chinezi s-au suparat atunci cand presedintele Barack Obama s-a intalnit cu Dalai Lama si cand Washingtonul si-a anuntat planurile de a vinde armament sofisticat celor din Taiwan. In mai, oficialii americani au incercat in zadar sa-i faca pe cei din conducerea Chinei sa-si condamne aliatul nord-coreean pentru scufundarea unui vas de razboi din Coreea de Sud. De asemena, SUA par sa fi fost ingrijorate de raspunsul belicos al Chinei la incidentul produs in septembrie, in care au fost implicate un vas chinez de pescuit si nave japoneze de patrulare. Cum vezi relatia dintre SUA si China in acest moment?

J.P.P.: China a avut cele mai bune relatii cu SUA sub presedintele Bush. Superputerea americana era absorbita complet de Razboiul impotriva terorismului si, in acelasi timp, a continuat relatia comerciala puternica cu China.

Obama reprezinta o noutate in mai multe privinte. El a intins o mana Chinei pentru a avea abordari comune la diferite probleme globale, precum schimbarile climatice, guvernarea economica si non-proliferarea. Acest lucru nu a produs rezultate semnificative iar Statele Unite lucreaza acum si cu alti aliati, in special in Asia, pentru a influenta China.

Relatia economica dintre cele doua tari este mult mai tensionata decat lasa sa se vada discutia actuala despre cursul monetar si aprecierea monedei chineze, renminbi. Traversam o perioada in care ambele parti au mult mai putin spatiu de manevra din cauza constrangerilor domestice.

Relatiile dintre SUA si China se indreapta spere un viitor si mai incert in Asia, unde vor exista presiuni in crestere din partea puterilor mijlocii si a natiunilor mai mici care vor incerca sa-si asigure atat interesele economice in relatia cu China, dar si protectia militara din partea SUA.

A.N.: Noua generatie de ofiteri chinezi, intr-o masura mai mare decat liderii militari batrani, percep Statele Unite ca pe un dusman. Ostilitatea armatei chineze fata de SUA nu este noua, ci, afirma unii, mult mai fatisa. Este insa China capabila sa-si incordeze muschii in fata americanilor? Au chinezii capacitatea militara necesara pentru a infrunta SUA?

J.P.P.: Cheltuielile Chinei in domeniul militar sunt de cateva ori mai mici decat ale Statelor Unite. Chinezii nu au capacitatea de a se angaja, pe picior de egalitate, intr-un razboi conventional cu SUA. Cu toate acestea, China au depasit deja Japonia in ceea ce privesc cheltuielile militare. Nicio tara din Asia nu poate oferi singura o contrapondere in fata Chinei.

China vizeaza, de asemenea, razboiul asimetric si extinderea capacitatilor navale, care i-ar oferi avantaj intr-o viitoare confruntare (destul de putin probabila) in stramtoarea Taiwan.

A.N.: Presedintele Hu Jintao va vizita Washingtonul in ianuarie 2011. Ar putea vizita lui sa ajute la „resetarea” relatiei dintre SUA si China? Deoarece China pare in acest moment dezamagita de Administratia Obama, iar cei de la Beijing sunt de parere ca Obama nu difera cu mult fata de fostii presedinti americani.

J.P.P.: O vizita de acest fel va tine mereu capul de afis al ziarelor si va produce noi promisiuni legate de imbunatatirea cooperarii. Asa se va intampla si cu vizita lui Hu din ianuarie. In realitate insa, avem de-a face cu o situatie dificila: Obama incearca in mod disperat sa indrepte economia americana inainte de alegerile din 2012, iar chinezii depun eforturi asemanatoare pentru un transfer de putere linistit in 2012. Principala lor preocupare este aceea de a sustine dezvoltarea economica si stabilitatea sociala. Dupa toate probabilitatile, niciuna dintre parti nu va oferi „bunuri” dorite la nivel global, precum combaterea schimbarilor climatice.

A.N.: Sefii diplomatiilor din China, India si Rusia au promis recent sa-si intareasca cooperarea in domeniul comertului, al energiei si al problemelor geo-politice, incluzand aici schimbarile de temperatura, chestiuni regionale, afaceri internationale. Cooperarea acestor state, niste giganti in plina dezvoltare, ar trebui sa ingrijoreze SUA si UE?

J.P.P.: Nu. Ar fi extraordinar daca aceste tari ar incepe sa-si angajeze cu adevarat forta nationala pentru combaterea schimbarilor climatice sau sa lucreze pentru securitatea energetica.

Din nefericire insa, politicile lor nationale par sa contrazica o astfel de miscare spre un multilateralism eficient. Rusia isi foloseste politica energetica pentru castiguri nationale pe termen scurt, jucand „divide et impera” cu europenii. Recent, China pare sa fi invatat si ea jocul Rusiei si a suspendat exporturile de metale rare catre Japonia.

A.N.: Ascensiunea rapida a Chinei are loc in aceeasi perioada in care SUA par sa-si piarda influenta economica globala. Vom inlocui curand „visul american” cu „visul chinezesc”? Ar trebui sa incepem sa invatam chineza?

J.P.P.: Visul american se bazeaza pe valorile de dreptate, libertate si cautarea individuala a fericirii. La fel, Europa si Uniunea Europeana au fost fondate pe principiile democratiei, ale drepturilor omului si cooperarii globale multilaterale.

Chinezii nu au o viziune convingatoare care sa inlocuiasca acestea. Consensul pe care-l vedem la Beijing ar putea sa fie sursa de inspiratie pentru unii autocrati africani, insa el nu are o acoperie mondiala.

Cu toate acestea, civilizatia extrem de veche a poporului chinez este cu siguranta un lucru pe care tot mai multi oameni vor sa-l descopere si sa-l inteleaga. Sa inveti chineza este o idee buna, chiar daca este un proces dificil. Sunt o gramada de oameni cu care vei putea dialoga.

Citeste aici mai multe despre Jonas Parello-Plesner.