Jude Law, John Malkovich și Paolo Sorrentino sau Noul Papă HBO. Sublimul se tratează cu orgasm, catharsis / ambele

Sora medicală – călugăriță îl spală pe Papă. E al ei și al nostru. Papa este cum l-a făcut mă-sa. Călugărița ajunge la mădular. Mădularul este acoperit c-o cârpă nobilă, dar e mădularul Papei, Doamne iartă-mă! Nu-l vede, nu-l pipăie, dar gândul că-i mădular divin o face să transpire și să-și imagineze. Papa e tânăr și superb. Papa întins pe pat este între viață și moarte, dar devine viu cu adevărat. Pentru că-i face plăcere călugăriței, fiindcă-i animă imaginația. Urmează inevitabil, în singurătate, orgasmul călugăriței. În fața TV-ului catharsisul nostru. Cine n-ar face la fel? Și noi l-am adora pe Papă. Și noi de-am fi în fața acestui Papă am face la fel. Un gest omenesc trimite la măreția, de ce nu, a primei serii “Tânărul Papă”. Și te pregătește pentru un nou regal, noua serie HBO “Noul papă”.

Te uiți la două-trei episoade dintr-un serial, ca să te relaxezi? Apoi, te trezești ca prostul prins de acțiune și pierzi întreaga noapte? Ți-ai terminat “Prison Break”? Te lovește un sentiment de vinovăție că ți-ai belit aiurea timpul? Ești irascibil dimineața după ce te-ai dus mahmur la job după “The Walking Dead”? “Doctor House” sau “Suits” te-au făcut să te crezi doctor sau avocat? Las-o moartă. Binge-watching-ul ți-a ars discernământul. Să faci binge e simplu. Ce zic eu aici? Vezi un serial și îți sugerează Netflixul alt serial. Toate egale ca realizare, toate profesioniste. Poate te cunosc, îți știu viciul. În 2 minute trebuie să ai senzații, mamă, că altfel te plictisești.

La Sorrentino nu vrei altceva decât să rămâi în Sorrentino.

Îți îndobitocești creierul fără “Tânărul Papă” (rol principal: Jude Law) și fără “Noul Papă” (erou interpretat de John Malkovich) – ambele acum pe HBOGO.

Ți-am povestit prima scenă din Noul Papă?

Da, este cea cu spălatul Papei nud.

What?

Da, așa este.

De la spălatul trupului – banal nu? – se ajunge la adorație – imaginație.

Cum?

Călugărița, fără să schimbe nimic din rostul ei, fără să iasă din canon, conștientizează gestul său mecanic. Și îl adaugă ideii simple: acest gest nu este făcut oricui, ci Papei.

Scoate spălatul trupului din zona mecanică.

O aduce în zona plăcerii.

Ea e singură cu Papa tânăr și gol.

Este singură, netulburată.

Papa este un semn dumnezeesc.

Este trimisul lui Dumnezeu, are și frumusețea lui Isus.

Așa apare sublimul.

Ea este o biată ființă.

Este prea mică pentru sublimul acesta.

Este un moment copleșitor.

Trupul Papei este în mâinile ei. Senzațiile sunt infinite. Imaginația ei este copleșitoare.

Este îndrăgostită de aceste haos.

Este îndrăgostită de armonie: ceea ce vede este doar al ei, fără interdicții. Fiindcă totul este în imaginația ei.

Simte nevoia să se descarce de atâta tensiune. E prea mult pentru ea, e minunat pentru ea.

Orgasmul ei este singura ieșire din sublim.

Așa funcționează Sorrentino. Ce urmează după acest orgasm călugăresc?

Doamne, dar ce nu urmează?

Alegerea unui nou Papă, Noul Papă arată fața obraznică a Sărăciei, uciderea noului Papă, trucurile secretarului de stat Voiello pentru numirea lui Sir John Brannox

piedicile psihice ale unui Sir John Brannox căruia nu-i trebuie nimic, dar are manii, fixații, bolnavi, copilărie

Ce urmează? intrigile de la Vatican, înconjurarea naivului noului Papă de tot soiul de secături, îndrăgosteala lui.

Ah, și asta nu-i tot.

Fiecare din personaje are micile ei vicii, nebunii.

Sofia Dubois are plăcerea piarului, masturbării și adorația Papei.

Lui Esther începe să-i placă prostituția cu tot felul de estropiați.

Cardinalul Bernardo Gutiérrez cedează iubirii sale homosexuale. El dă cea mai bună definiție a iubirii. Iubirea e un concept abstract. Precum Dumnezeu.

Cardinalul Spalletta e din ce în ce mai ticălos și șantajist.

De Cardinalul Aguirre nu vă spun nimic, că-i slăbiciunea mea.

Fabuloase apariții.

Marylin Manson „luat” rău pe drojdie, confuz.

Legendara Sharon Stone își ține piciorul peste picior strâns-strâns tot timpul întâlnirii.

Sunt multe multe de povestit. Toate la aceeași intensitate.

Sunt scene de meditație.

Scene de carne, de spirit.

Scene fără 2 minute obligatorii, scene care te trec dincolo de nerăbdare, de limitele tale de roboțel videomaniac.

Bun, să revenim.

Sorrentino lucrează fiecare scenă ca pe o bijuterie.

Pornește de la astfel de întâmplări-acțiuni, precum cele enumerate.

Te aruncă dintr-un detaliu în abstract.

Să luăm „răul”.

Te întrebi nu doar cum se întâmplă „răul”. „Răul” este exemplificat, ca să bagi tu la cap, dar răul-răul nu este pedepsit direct și nu are capăt.

Sorrentino face astfel încât răul te prinde, de implică, te face parte. Nu știi ce-ai pățit și vrei să revezi scena, vrei să înțelegi cum de “te-a făcut” cu capul. Intri în polemică. N-ai scăpare.

Vrei să rămâi în film. Uite, un exemplu, ca să înțelegi.

Esther este un fel de fecioara Maria în „Tânărul Papă”.

În seria Noul Papă, Esther este fără job, în sărăcie lucie. Vine câte un popă de nimic și-o mângâie și-n schimb ea mătură biserica și primește niște bani. Esther trebuie să iasă din promiscuitate, nu? Și iese.

Cunoaște un Angelo care-i propune să devină adorația unor handicapați bogați. Sunt acte de adorație, nu acte sexuale. Mâini zbârcite o mângâie. Ea are scârbă, apoi începe să-i placă. Vrea să facă bine, fără bani.

Cum judeci o asemenea scenă?

Nu cumva ea ajută acești oameni? Nu cumva ea face caritate? Nu cumva este o Magdalenă? Cum s-o judeci? Cum să dai cu piatra în ea? Ea se îndrăgostește de propria sa devoțiune. Cu o asemenea scenă ce faci? Nu vrei să revezi felul straniu în care Sorrentino s-a jucat cu mintea ta? Vrei.

Vrei să savurezi fiecare replică prin care ai fost sedus.

Și apoi nu poți să uiți nimic. Nici replica, nici secvențele, nici actorii, nici detaliile. Vrei să ții minte, să ai memorie de elefant. Dar cum ești om, om, om, om, precum călugărița din debutul serialului, ce faci?

Nu, nu intri chiar în orgasm, deși e alegerea ta. Poți face și asta.

Catharsis se numește. Te eliberezi.

Sorrentino e sublimul. Ai mai trăit așa ceva? Nu. E cazul. E “Noul Papă”, după “Tânărul Papă”